Gene-Za sau Veriga Desertaciunilor

Daca ati urmarit stirile mass-media, din ultima vreme, doar cei “influentzi” scapa de penalizarea ce se aplica in cazul unor incidente cu vehicule care circula pe drumuri. (Vezi cazul Orban)
In situatia respectiva, nimeni nu s-a plans ca ar fi suferit de pe urma accidentului. Ba, mai mult, s-a afirmat ca “posibila victima” nici nu se afla pe planeta Pamant, la ora accea. In fine: in cazul meu, catzeaua lezata in amorul propriu, in urma pierderii celor 3 floci coafati recent la un stilist de marca…a inceput sa latre, sa hamaie! Bine-nteles, proprietarul avea mobil dotat, cu de ala care face poze.
Dupa incident, singura mea scapare, de tzuhaus, a fost evaluarea starii mentale. Oricum, asa ceva se poarta acuma, si este la moda!

Am cerut evaluarea in cadrul unui Ospiciu, pentru ca la Policinici se sta mult la rand; se dau doar cateva numere la ghiseu, pentru consult pe ziua respectiva.

Sanatoriul, in care am fost, avea servirea impecabila. De asemenea este multa liniste si mancarea foarte buna. Toti medicii sunt atenti, amabili si competenti - dovada este ca s-au prins din prima, de intentiile mele. Si, asa cum este specificat pe biletul de iesire, am primit doar terapie comportamentala. Le voi incerca pe rand.

Una dintre acestea ar fi si scrisul.
O varianta simpla ar fi cu mana. Nu laba, ci de alea: coala de hartie, creion, radiera, plic, timbre etc.
Am facut asta, in etapa iniatiala a terapiei prin scris. Ajung la Posta. Cer timbre de la functionara de acolo. Un Leu, imi zice tipa. Pun ceva bani pe tejghea, sa-si aleaga leul pe care si-l vrea ea. Si-a ales unul verde cu barba. Ehhh, placerile nu se discuta! Cu o mana, hotarata, apasata pe tejghea, avand sub buricele degetelor timbrul. Exact cu fatza adeziva in jos – adica, partea care trebuie linsa se afla in contact intim cu tejgheaua pe care pun toti mainile. Bleah! Dar…scrisoarea trebuia trimisa, ca altfel se trimit trupe desanto (cu camasi de fortza) la mine acasa, cum ca, eu nu urmez tratamentul corect.
Privesc in stanga, in dreapta, dupa umezitoare de alea, stiti voi: buretiera. Nada! Ioc! Ling cu nesatz plicul, timbrul - mai putin. Nu prea se vor a ramane atasate. Zimtzii timbrului raman falnic expandate ca si marginile unui absorbant, dupa folosire.
Ii intind doamnei scrisoarea, care ma priveste cu o spranceana ridicata. Intoarce plicul pe toate partile, vede adresa inscrisa pe plic: spitalul de nebuni… Dupa care, imi spune: sigur vreti sa o trimiteti asa?
Din motiv ce am scris adresa corect, timbrul mi l-a dat ea, deci valoarea este corecta …reprimesc, timida, scrisoarea din mana ei …si…imi reiau ritualul. Imi fac obrajii punga, inchid ochii si imi petrec, inca odata, limba peste timbru, pe sub colturi, cu straduintza, si mai multa bagare de seama.
O vad pe dama din spatele ghiseului cum beleste ochii la mine. Raman stupefiata, cu limba inca atasata de timbru, si ochii la ea, clipind des. O intreb: ceva nu fac bine ?!
Saraca, da din cap in semn ca nu am facut nimic gresit, doar ca nu mi-a inteles gestul.
Intinde mana, apuca coltul plicului si … hatz! Cu o viteza uluitoare imi smulge plicul din mana, aproape si limba.
Urmatorul gest al ei, mi-a impresionat timpanul si orizontul vizual. A lovit cu atata brutalitate fatza stampliei de scrisoarea mea, incat toti stropii de saliva care i-am irosit pe timbru, au ajuns pe ochelarii damei.
Efectiv, si-a batut joc de toata straduintza mea.
Isi ridica privirea spre mine, cu lentilele pistruiate. Eu, ridic din umeri si intreb: s-a lipit pana la urma? Ranjesc cu toti dintii in gura, ca si raspuns salutabil tenului rosu-aprins-ca-focul al damei cu stampila in mana, mai moale de data asta.
~*~
Trec zile … zile, in sir. Nu primesc raspuns.
Sefu` sectiei (de altfel, foarte de treaba si intelegator) a zis ca vrea sa verifice evolutia starii mele, saptamanal. Astfel, s-a hotarat, sa scriu pe net.
Asa, am ajuns eu, sa postez pe acest blog.