Secretara sau Cum ajunge o tanara frumoasa sa lucreze la Pompe Funebre

Hai, sa va povestesc cate ceva despre cum decurg lucrurile pe la noi.
Am cativa angajati. Selectati la mustatza. Ehh! Secretara nu are. Desi, daca ma gandesc bine, ar fi util. Astfel, apartinatorii ar mai iesi din starea de soc (uneori doar afisata) provocata de durerea pierderii cuiva deloc-, semi-, sau foarte drag.
Dar…spre (ne)norocul meu, au raspuns putine persoane la anuntul meu de angajare; si mai putini s-au prezentat la interviu. Dintre cei care s-au incumentat sa vorbeasca cu mine (angajatorul) face-to-face am selectat cativa, pe baza (strict) ale abilitatilor concurentilor. Mai simplu spus: ce tzine de secretariatul unei firme. Nu pricep de ce erau asa de speriati cant au “vazut” scris afara: Pompe Funebre.
As relata cazul unui tanar de vreo 35 de ani, care ar fi corespuns cerintelor postului. Acesta a ramas stupefiat cand a vazut (nu denumirea firmei, ci) ca … sunt femeie. El a venit doar sa verifice, daca cineva are chef de glume ori ba. Nu incape in orizontul meu comprehensiv, de ce crede lumea ca doar barbatii sunt capabili sa se ocupe de ingropatul mortilor. Ei na! Placerea sa fie mereu doar a lor ??? Ma refer la placerea de a conduce nu la necrofilie; la care as adauga “capacitatile” femeilor de a organiza – mult mai bune decat ale multor barbati. Nu generalizez, bine-nteles.

Respectivul a plecat, avand un zambet ciudat-misogin intiparit pe fatza sa. Dupa primii 5 pasi, i s-au sters aceste “impresii” ale societatii de larg consum, de pe figura. Cand, tocmai ajusese vis-à-vis de mine o domnita; sa fi avand vreo 25 de ani roscata, cu ochii albastri, subtirica si inalta, simpatica. Placuta si la vorba si la port!
Saluta: “- Buna ziua! As dori sa obtin informatii in legatura cu un anunt pentru postul de secretara. Din cate am inteles, aici se va desfasura interviul.”
O salut si, preventiv, o intreb daca realizeaza la ce “firma” va lucra. Imi raspunde ca da, si ma intreaba daca postul mai este valabil.
Ma aplec usor spre stanga ei, incat sa il am in vizor pe tanarul de dinainte; raspund cu foarte mare indulgentza: “daaa, este!” articuland apasat: “inca!”.
Ii ofer spre lecturare fisha postului, mentionez suma lunara, retributia, si ii prezint conditiile in care va lucra. Citeste atenta tot si imi raspunde afirmativ. M-a surprins, usor, cat de rapid a acceptat. Am hotarat, cu acordul ei, ca de a doua zi sa inceapa lucrul.

Am constat ca isi vede de treburi, constiincioasa si cu mult tact. Avand o constitutie si aspect fizic invidiate de multe femei, am intrebat-o intr-o zi, cum de s-a decis sa munceasca intr-un astfel de mediu si de ce a acceptat asa de repede.
Mi-a raspuns asa: “realizez ca arat bine si sunt draguta, amabila…”.
Dau din cap afirmativ, lasand-o sa continue.
“…m-am angajat la foarte multe firme, pana acuma. In cele mai multe cazuri angajatorii au fost barbati, in altele -rare cazuri- femei.”
O privesc, poate prea insistenta; sprancenele imi sunt arcuite, de curiozitate, astept nerabdatoare, ce imi va destainui.
“…desi am facut tot ceea ce mi se cerea, din punct de vedere profesional, nu am fost apreciata. Nu ma refer la bani si nici la promovari. Ci, la acea concurenta neloiala. Nu ma deranjeaza daca cineva primeste aprecieri verbale sau de ordin financiar, daca este bun in ceea ce face si a meritat. Nu mai sunt dispusa sa lucrez, pentru ca altii sa fie promovati si avansati – daca nu au facut nimic pentru asta sau, si mai rau, imi fura proiectele.”

Face o pauza de respiro. O vad cum isi incrunta sprancenele, mijeste ochii a dispretz: “Cel mai mult m-au deranjat, asa zisele atentii definite ca: ` ofera si tu ceva sefului `. Nu ma intereseaza, cine cu cine, ce si de ce face in firma. Dar, nu imi place sa mi se impuna, si mie, aceleasi lucruri -tacit acceptate in societate, dar ilegale in fapt- pentru ca ` asa fac toti, caci altfel nu vei reusi in viatza `. Da, asa se petrec lucrurile ...”

Simt ca a surprins pe fatza mea stupefactia, datorata modului franc si onest in care a abordat dialogul. Ea, crezand ca nu m-a lamurit cu cele afirmate, zice pe shleau:
“Atunci cand aveam un sef, ca sa fiu evaluata corect (zambeste ironic si precizeaza: nu mai mult decat sunt sau am lucrat) si pentru a-mi pastra locul de munca ar fi trebuit sa ma culc cu el. Atunci cand aveam sefa, trebuia sa pregatesc SI proiectele ei, pentru ca - nu avea “timp destul”, dar avea timp berechet sa fie ruda sau amanta cuiva din conducere.”

Sinceritatea ei, a lasat o liniste in jurul nostru… Liniste, ce facea adevarata concurentza, prin gravitatea sa, celei din mormant.

Inclin, fara sa scot o vorba, ca ii dau dreptate! Pentru simplul motiv ca: Asa este!

Firma

Ahhh, ca nu va spusesem cu ce m-am ocupat inainte de accident.
Da, este si Asta o meserie, ca noah (!) trebuiesc ingropatii si mortii.

Am o firma de Pompe Funebre, la care lucrez, si acuma, ca “sef(a) de trib”. Printre atributiile mele, se numara: a atrage clienti – mai bine zis posesorii de clienti (apartinatorii celor trecuti dincolo); a cauta sa fie bine aprovizionat magazinul – de data asta nu ma refer la cadavre ci, la cele trebuincioase pentru inmormantari, in special sicrie; a coordona echipa de lucru. Pentru procurarea celorlalte accesorii se ocupa o alta persoana, din firma.

Teoretic, chiar lucram in “folosul comunitatii”. Este si conform normelor bisericesti. Deci, pot sa spun ca munca mea este utila si benefica. Tuturor!
Si din asa ceva se fac bani, bine-nteles. Ca doar nu lucram pe bumbi, ori nasturi. E drept, ca nu te imbogatesti din asta.