Port o coafura simpla, tunsa in scari, pentru par lung ondulat. Asadar, fara:
parfumari,
lac de par,
gel,
spuma,
fixativ,
sau alte substante care se pulverizeaza pe par,
agrafelutze (si termenul diminutivat imi da fiori).
Din motiv ce coafeza mea nu mai lucra deloc, m-am asezat in primul scaun care s-a eliberat. Chiar, nu fac discriminari pe baza aspectului exterior al cuiva. Adica, nu privesc de sus in jos un om, sa-l cantaresc din priviri, si care arata mai bine la ala ma duc. Nu imi intind antenele spre barfe despre coafeze. Nu ascult criteriile de evaluare ale terte persoane, pentru ca nu pot fi juste. Suntem diferite: ca varsta, tip de par, gusturi, mod de viata. Totusi, experienta mea de “testare” a noii coafeze a dat gres.
Consider ca toti care lucreaza in domeniu trebuie sa aiba o baza. Mai ales, daca profeseaza de catva timp, inseamna ca stie ceva. Nu-i asa? Daca tunzi aiurea vreo 2-3 persoane, nu-ti mai refaci clientela decat foarte greu.
Ii specific domnitsei brunete, care de altfel avea o coafura foarte draguta cu suvite rosii in breton, cele enumerate mai sus. Doream o coafura tunsa in scari. Plus, am adaugat clar si concis, respectuos si implorator: FARA BRETON!
Ma intreaba, ca si confirmare: “fara breton?”. Raspund: “asa este, da! fara breton.”
Urmeaza spalatul si tunsul….
Cat am stat in nenorocitul ala de scaun …nu i-a tacut gura o clipa.
Ok! Si eu sunt femeie si imi place sa vorbesc.
Dar, nu atata !!!!!!!!
Mi-ar fi lesinat corzile vocale. S-ar fi intins ca si firele, coapte de soare, pentru uscat rufe.
Privesc in oglinda si simt cum aduna in mainile sale parul din fatza.
Timpul (sesizat de mine) se scurge in milisecunde intre manunchiul meu de par si apropierea finala a lamelor de foarfeca. Si …JAPS! S-a facut juma de breton.
Sincer va spun …mi-au dat lacrimile.
Cu voce stinsa, incerc sa salvez ce se mai poate. “Domnitsa! Dar … v-am specificat, rugandu-va: fara breton?!”
Incearca sa fie atenta la mine, deoarece spurcata cealalta nu a incetat din vorbarie. Asta asculta (inca) la greu.
Repeta, dupa mine, ca si un patetofon stricat, vechi: “fara breton?”
“Mda …asa v-am rugat. V-am spus de la inceput.”
Probabil, s-a prins ceva rusine de ea. A ascultat doar ce ii zumzaia colega. Nu i-a mai raspuns, pana nu a terminat cu mine.
Nu stiu cat mi-a cerut si nici cat i-am platit. Nu vroiam scandal si …
Chiar de ma revoltam, urmau doua situatii:
1.sa afirme ca nu se mai poate face nimic dar, oricum nu-mi mai cere bani – insa, singura solutie e sa-l tunda scurt. (asta, nu! m-am straduit mult sa-l cresc lung)
2.sa ies de acolo si sa merg la alta. ok! unde? la cine? sa umblu prin oras cu jumate de podoaba capilara tunsa? m-ar fi urmarit hingherii!
Ca norocu’, mi-am luat hapurile de dimineata.
Nici nu va imaginati ce eram in stare sa-i fac aleia, din cauza accesului de furie pe care mi l-a determinat. Ziceti ca e doar …un par? Si va creste la loc. Eh! Sa fie al vostru, in cauza de fatza. Sau …poate sa fie vreun organ de al vostru sau masina voastra sau studiile voastre … “taiate la jumate”, atunci cand voi nu va doriti asta.
Nu este acelasi lucru? Oooo, ba da!
luni, 17 noiembrie 2008
sâmbătă, 15 noiembrie 2008
Lumanari albe, simple …
De obicei nu ma ocup de aprovizionari marunte, doar cand e ceva in neregula.
In cazul acesta “neregula” a fost determinata de lipsa lumanarilor albe pe piata.
Vine tipul insarcinat cu acestea si-mi zice ca, desi a cautat in tot orasul, nu a gasit. Variante scumpe ca si pret ar fi, dar clientii nu vor sa plateasca atata.
Boooonnnnn…..
Ia Petra masina si da o tura prin oras. Nu am gasit nicaieri ceva asemanator cu ce vroiam. Doar colorate.
Faza ciudata am patit-o cu o vanzatoare zeloasa.
Incepand cu primul pas, pe care l-am facut pasind in incinta magazinului, totul parea iesit din comun.
M-a primit o domnisoara la vreo 20 de ani, excesiv de amabila. M-a salutat, dupa care nu s-a mai dezlipit de mine.
Nu aratam prost imbracata sa zici ca se tinea scai dupa mine pentru a nu fura ceva.
In linii mari ii explic cum si pentru ce am venit la ei.
Cu entuziasm maxim pe figura si in atitudinea ei, imi prezinta toate tipurile de lumanari: de la cele groase pana la cele subtiri, de la cele galbene pana la cele negre, de la globulare, cilindrice, dichisite, modelate, la conice. Tot!
Culmea! Eu specificasem ca vreau albe.
Ea: “Alta culoare nu doriti”
Eu (cu indulgenta si intelegere fatza de o vanzatoare care vrea sa-si vanda marfa): “Nu.”
Ea: “Ce forma ati dori sa aiba?”
Eu: “albe standard simple, lungime aproximativ 10cm, diametru 1-2cm ”
Ea: “O clipa va rog sa asteptati, am sa caut.”
(Oho! Uite, ca incepe lumea sa se civilizeze, imi zic eu. Nu te arunca din magazin, ci se intereseaza de cererile primite.)
Revine cu un teanc de lumnari, subtiri e drept, dar rosii.
Ii spun ca e buna dimensiunea dar ….culoaareeeaaaa…. Culoare e potrivita pentru orgii sexuale.
Pleaca putin. Revine cu un stoc de lumanari albe, dar …mari, ca si pentru nunta.
Din nou, ii explic ca sunt pentru inmormantare.
Ea: “Se pot taia pe bucati.”
Eu: “Nu va suparati! Nu am de gand sa-mi petrec jumate de zi cu ciopartirea unor lumanari pentru cununii.”
Ridica din umeri … Da o fuga in depozit si revine cu lumanari negre de forma conica.
Eu (putin nelinistita): “Domnitsa! Ceremonia va fi de inhumare si nu ocultism. Cum am sa explic eu apartinatorilor, care-si ingroapa soacra decedata, ca nu am decat lumanari negre si alea de o forma dubioasa?”
Ea (probabil, facand legatura intre cererile mele si imbracamintea neagra pe care o purtam): “Nu sunteti dvs. apartinatoarea?”.
Eu: “Nu! Eu organizez inmormantarea! Detin o firma care se ocupa cu asa ceva.”
Ea: “Aaaaaaaaa. De ce nu spuneti asaaaa. Pai …nu avem ce va trebuie.”
Multumesc, salut si dau sa plec. Vanzatoarea se scuza si isi inclina trunchiul spre mine spunand soptit: “am crezut ca sunteti vreo vaduva-neagra (accentuand atributul, in timp ce imi face un semn cu ochiul) si firma e doar undercover”.
Mi-am tras pe fatza un rictus de se vedeau pana si ultimii molari, miscam capul leganat dinspre stanga spre dreapta si inapoi in semn de “nu” si am plecat val-vartej.
Ajunsa la firma, in intampinare, soseste aprovizionerul meu cu tigara-n coltul gurii.
In coltul opus al gurii ranjea de toti dracii. “Noah, sefa, ati gasit? Ha, Ha, Ha!”
“Nu … Dar, de vei avea vreodata nevoie de lumanari pentru bagat in fund, deoarece vagin nu ai, sau pentru practici gen ku klux klan sa-mi spui. Caci stiu exact unde trebuie sa te trimit. Bonus primesti o domnitsa sexy si ucigatoare la propriu.”
Pe urma, le-am povestit si celorlalti ce am patit in cautarea mea. S-au amuzat, dar eu …si acuma ma rog sa nu fie, pe viitor, domnitsa aia viitoare clienta. Nu vreau sa-mi imaginez la ce va trebui sa ma astept din partea sa …
In cazul acesta “neregula” a fost determinata de lipsa lumanarilor albe pe piata.
Vine tipul insarcinat cu acestea si-mi zice ca, desi a cautat in tot orasul, nu a gasit. Variante scumpe ca si pret ar fi, dar clientii nu vor sa plateasca atata.
Boooonnnnn…..
Ia Petra masina si da o tura prin oras. Nu am gasit nicaieri ceva asemanator cu ce vroiam. Doar colorate.
Faza ciudata am patit-o cu o vanzatoare zeloasa.
Incepand cu primul pas, pe care l-am facut pasind in incinta magazinului, totul parea iesit din comun.
M-a primit o domnisoara la vreo 20 de ani, excesiv de amabila. M-a salutat, dupa care nu s-a mai dezlipit de mine.
Nu aratam prost imbracata sa zici ca se tinea scai dupa mine pentru a nu fura ceva.
In linii mari ii explic cum si pentru ce am venit la ei.
Cu entuziasm maxim pe figura si in atitudinea ei, imi prezinta toate tipurile de lumanari: de la cele groase pana la cele subtiri, de la cele galbene pana la cele negre, de la globulare, cilindrice, dichisite, modelate, la conice. Tot!
Culmea! Eu specificasem ca vreau albe.
Ea: “Alta culoare nu doriti”
Eu (cu indulgenta si intelegere fatza de o vanzatoare care vrea sa-si vanda marfa): “Nu.”
Ea: “Ce forma ati dori sa aiba?”
Eu: “albe standard simple, lungime aproximativ 10cm, diametru 1-2cm ”
Ea: “O clipa va rog sa asteptati, am sa caut.”
(Oho! Uite, ca incepe lumea sa se civilizeze, imi zic eu. Nu te arunca din magazin, ci se intereseaza de cererile primite.)
Revine cu un teanc de lumnari, subtiri e drept, dar rosii.
Ii spun ca e buna dimensiunea dar ….culoaareeeaaaa…. Culoare e potrivita pentru orgii sexuale.
Pleaca putin. Revine cu un stoc de lumanari albe, dar …mari, ca si pentru nunta.
Din nou, ii explic ca sunt pentru inmormantare.
Ea: “Se pot taia pe bucati.”
Eu: “Nu va suparati! Nu am de gand sa-mi petrec jumate de zi cu ciopartirea unor lumanari pentru cununii.”
Ridica din umeri … Da o fuga in depozit si revine cu lumanari negre de forma conica.
Eu (putin nelinistita): “Domnitsa! Ceremonia va fi de inhumare si nu ocultism. Cum am sa explic eu apartinatorilor, care-si ingroapa soacra decedata, ca nu am decat lumanari negre si alea de o forma dubioasa?”
Ea (probabil, facand legatura intre cererile mele si imbracamintea neagra pe care o purtam): “Nu sunteti dvs. apartinatoarea?”.
Eu: “Nu! Eu organizez inmormantarea! Detin o firma care se ocupa cu asa ceva.”
Ea: “Aaaaaaaaa. De ce nu spuneti asaaaa. Pai …nu avem ce va trebuie.”
Multumesc, salut si dau sa plec. Vanzatoarea se scuza si isi inclina trunchiul spre mine spunand soptit: “am crezut ca sunteti vreo vaduva-neagra (accentuand atributul, in timp ce imi face un semn cu ochiul) si firma e doar undercover”.
Mi-am tras pe fatza un rictus de se vedeau pana si ultimii molari, miscam capul leganat dinspre stanga spre dreapta si inapoi in semn de “nu” si am plecat val-vartej.
Ajunsa la firma, in intampinare, soseste aprovizionerul meu cu tigara-n coltul gurii.
In coltul opus al gurii ranjea de toti dracii. “Noah, sefa, ati gasit? Ha, Ha, Ha!”
“Nu … Dar, de vei avea vreodata nevoie de lumanari pentru bagat in fund, deoarece vagin nu ai, sau pentru practici gen ku klux klan sa-mi spui. Caci stiu exact unde trebuie sa te trimit. Bonus primesti o domnitsa sexy si ucigatoare la propriu.”
Pe urma, le-am povestit si celorlalti ce am patit in cautarea mea. S-au amuzat, dar eu …si acuma ma rog sa nu fie, pe viitor, domnitsa aia viitoare clienta. Nu vreau sa-mi imaginez la ce va trebui sa ma astept din partea sa …
miercuri, 5 noiembrie 2008
Spank the Booty
Dupa cum se stie, la Ospiciu se administreaza si calmante. Pentru evaluarea starii de obnubilare, pentru testarea dozei maxime admise la fiecare pacient se efectueaza diferite testari. Se calculeaza abilitatile reactionale inainte, dupa si in timpul tratamentului. Iata, una dintre ele:
Asaaaaaaaaaaa!
http://jocuri.apropo.ro/jocuri-pentru-baieti/joc-spank-the-booty-2842728
Sa ne si "jucam" putin. He he!
sâmbătă, 1 noiembrie 2008
Sânziana
Voi scrie cu diacritice, să priceapă toată lumea şi să nu existe prea multe dubii.
Mă pregătesc să fac o glumă. Vor fi câţiva care nu o vor gusta, nici la propriu şi nici la figurat.
Înainte de asta, vă atrag atenţia asupra următoarelor:
…mi-a fost dat să văd o poză pe net (probabil, o ştiu mulţi) cu foietaje denumite foarte plastic “fantezie cu rahat”;
Menţionez că trebuie adus un omagiu echipei de marketing şi design pentru imaginea creativ-exhaustivă pe care ne-a oferit-o.
Salamul (cică) de biscuiţi este asemanator unei puli negre (nu că am face discriminare) cu sau de rom (din nou: nu facem discriminări!). Gustul este asemenea culorii – execrabil, de tot rahatul. Consistenţa e mult mai puţin fermă decât cum arată imaginea – adică bleagă. Nici nu vreau să îmi imaginez ce ar putea însem(i)na petele alea albe.
Vreţi să vă cumpăraţi şi voi? Mai gândiţi-vă!
Mă pregătesc să fac o glumă. Vor fi câţiva care nu o vor gusta, nici la propriu şi nici la figurat.
Înainte de asta, vă atrag atenţia asupra următoarelor:
…mi-a fost dat să văd o poză pe net (probabil, o ştiu mulţi) cu foietaje denumite foarte plastic “fantezie cu rahat”;
(poza e preluată pentru exemplificare)
…o fi reclama sufletul comerţului … însă, în cele ce urmează, l-au omorât din faşă (comerţul);
…nu-mi bat joc de numele nimănui;
…eu NU sunt de vină că alţii au o imaginaţie infimă şi/sau lipsă de bun simţ.
Zilele trecute am fost la cumpărături. Am remarcat pe raftul cu dulciuri un anumit produs alimentar. Nu am avut intenţia de a cumpăra ceva de acolo dar, nu am rezistat acestui “salam de biscuiţi”. În traducere liberă: vroiam să-i fac poză şi să o pun pe net.
Cum obţii o Sânziană alcoolistă şi plină de căcat?
Iac-aşa!
…nu-mi bat joc de numele nimănui;
…eu NU sunt de vină că alţii au o imaginaţie infimă şi/sau lipsă de bun simţ.
Zilele trecute am fost la cumpărături. Am remarcat pe raftul cu dulciuri un anumit produs alimentar. Nu am avut intenţia de a cumpăra ceva de acolo dar, nu am rezistat acestui “salam de biscuiţi”. În traducere liberă: vroiam să-i fac poză şi să o pun pe net.
Cum obţii o Sânziană alcoolistă şi plină de căcat?
Iac-aşa!
(aceasta este poza facută de mine)
Menţionez că trebuie adus un omagiu echipei de marketing şi design pentru imaginea creativ-exhaustivă pe care ne-a oferit-o.
Salamul (cică) de biscuiţi este asemanator unei puli negre (nu că am face discriminare) cu sau de rom (din nou: nu facem discriminări!). Gustul este asemenea culorii – execrabil, de tot rahatul. Consistenţa e mult mai puţin fermă decât cum arată imaginea – adică bleagă. Nici nu vreau să îmi imaginez ce ar putea însem(i)na petele alea albe.
Vreţi să vă cumpăraţi şi voi? Mai gândiţi-vă!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)