Consider Citizen X ca fiind una dintre cele mai bune filme.
Este incadrat la genul thriller / drama /crima.
Desi, eu as spune ca este unul dintre cele mai bune documentare realizate vreodata.
Sinopsis:
http://www.cinemarx.ro/filme/Citizen-X-Citizen-X-92326.html
“Andrei Chikatilo este un psihopat si un periculos criminal in serie, ce omoara pentru a se implini sexual. Victimele sale sunt, de obicei, orfani, vagabonzi, copii din mediul rural. Chikatilo isi indeplineste perversa activitate de cativa ani si inca nu a fost prins de politie. Pe urmele sale se afla locotenentul Victor Burakov, un politist inteligent, dar lipsit de sprijinul total al oficialitatilor in investigatiile sale. El pune mana pe criminal, dar din cauza ca acesta este membru de partid nu i se permite sa-l interogheze. Cu ajutorul psihologului Alexandr Bukhanovsky, Viktor va reusi sa opreasca aceasta serie de crime ingrozitoare. Bazat pe fapt real.”
Trebuie apreciata distributia: Donald Sutherland, Max von Sydow, Stephen Rea, Jeffrey DeMunn, John Wood si doi actori romani deosebiti – Radu Amzulescu si Ion Caramitru.
In roluri secundare joaca si artisti maghiari, pe care eu ii stiu a fi unii dintre cei mai buni in tara lor si nu numai. Deci!!! Se poate. ;-)
http://www.imdb.com/title/tt0112681/
(aici gasiti si poze ale actorilor, dand clik pe numele subliniat veti fi directionati spre pagini unde puteti vizualiza intreaga lor cariera pe puncte cronologice)
Interpretarea actorilor face ca filmul sa nu fie unul “banal” de groaza, generator de spaima, teama urmate de gestul “lasa lumina aprinsa la noapte”.
Drama intamplarilor relatate in film nu incepe atunci cand se contureaza numarul victimelor sau profilul ucigasului ci, atunci cand privitorul isi da seama unde poate duce tacerea, inconstienta, dogma unui sistem compus din oameni falsi in sine, insetati de pozitii, indoctrinati; toate acestea sadite pe un “teren” numit Comunismul Rus.
Intrebarea: “cum de a fost in stare sa faca asa ceva acel criminal” devine aproape irelevanta” si va fi substituita de intrebarea “cum de a fost posibil ca autoritatile sa inchida ochii, stiind si vazand ce se intampla?”.
Exista un pasaj in care Col. Mikhail Fetisov (Donald Sutherland) il instiinteaza pe Lt. Viktor Burakov (Stephen Rea) ca va primi ajutor de la autoritatile straine (americane) pe care acesta le-a cerut de zeci de ori pentru baza de date care o au, mult prea vasta fatza de ceea ce exista in Rusia. In Rusia, de atunci, datele erau stocate pe hartie si nu in computere. De asemenea, i-a comunicat admiratia sefului Interpolului pentru curajul si staruinta de care a dat dovada medicul legist, conducand investigatia ani si ani de-a randul. Dat fiind faptul ca in institutia americana, pentru astfel de cazuri, investigatorii sunt supusi rotarii pentru a nu ceda nervos.
Probabil, ati vazut multe filme “Singur impotriva tuturor”, in care actorul trage mii de gloante dintr-o mitraliera si el nu are nici o zgarietura, plus ca nu se mai termina munitia in veci.
Mda….
Daca vreti sa vedeti un OM impotriva unui sistem ucigas, real, ar trebui sa vedeti acest film.
Cum as putea sa inchei frumos? Nu stiu, nu cred ca pot. Stiti de ce? Deoarece exista ceva dureros in toata povestea asta si nu e vorba de acele crime. Este un scenariu atat de “aproape” de lumea in care am trait.
Un film in care au interpretat laolalta artisti de renume mondial alaturi de mari actori romani, dar nu este cunoscut la noi. Si mai e ceva: daca veti da o cautare pe google, veti gasi o gramada de subtitrari, in diferite limbi, dar din pacate…nu si in limba romana.
marți, 9 decembrie 2008
luni, 8 decembrie 2008
Diferente Divergente Deosebiri (si gauri optionale)
Discutam cu cineva despre aspectul exterior, despre “altfel” decat “normalul”.
Eu nu inteleg ce ar putea fi de judecat in situatia lor.
Si ce, daca-i iesit din comun? Eu spun, cel mult, ca mi se pare a fi ciudat. Atat!
Deoarece si eu am crescut la fel ca alti oameni, invatand prin observare, comparatie etc.
S-ar putea sa nu imi placa un anumit gen de corp/fizic. Insa, nu cred ca e treaba mea si nici nu are voie sa ma intereseze “cine cu cine, de ce si cand …”
Spus mai pe sleau: In general, nu ma intereseaza cine la ce gaura fute si nici ce face cu propriile orificii; atata timp cat nu se atinge de ale mele, fara voia mea.
Ciudat mi se pare situatia a doi oameni care pot fi fericiti impreuna si, totusi, ei aleg sa “traiasca”, sa se comporte dupa cum le “dicteaza” societatea.
Oamenii nu-si dau seama ca si societatea si mentalitatea din cadrul unui grup se schimba din timp in timp. Iar cand ajung sa realizeze acestea … e deja prea tarziu.
Am o cunostinta, barbat tanar la vreo 25 de ani. caruia ii plac femeile plinute.
De fapt, nu am scris chiar corect. Nu doar ca ii plac ci, le adora; iar femeia trebuie sa fie mai mult decat plinuta.
Cei din jurul sau nu-l inteleg, pentru ce poate sa-i placa astfel de femei. Precizez ca el are vreo 40 de kile cu bocancii cu tot.
Mereu il tachineaza cei apropiati lui. Sa nu mai povestesc de abjectiile spuse de strainii care-i vad tinandu-se de mana.
Daca te gandesti bine, cu multi ani in urma acesta era un standard de frumusete.
Si-atunci, se mira omenirea ca nu are parte de lucruri bune, daca nu invata din propriul sau trecut.
Apoi, am avut o colega care adora barbatii ….
Sa va povestesc. Cumparam ceva la un stand, bazar. Tocmai plateam si vorbeam cu vanzatoarea cum sa il impacheteze, cand …primesc un cot intre coaste. Asa, ca lumea, sa simta Petra si traseul nervului.
O privesc brusc si dau sa intreb printre dinti ce a apucat-o. Am observat ochii umezi ai amicei mele.
“Ce ai fato?” – intreb eu. Imi spune sa privesc “acolo”.
“Acolo” insemna o multime de oameni. In general, ti se atrage atentia spre un barbat macho …asadar… imi blegesc, cu plictis, privirea intr-“acolo”. Sa vad si eu (inca un) barbat de ala din “reclame”.
Ideea era ca nu am vazut decat oameni obisnuiti.
Ea ma intreaba: “Nu vezi? Nu vezi? Uite-l!”
Sincer va spun ca nu stiam la ce sa privesc. Vanzatoarea ma tot intreba una, alta; asta ma tragea serios de nervi sa-l vad pe ALA.
Deja am ajuns sa intreb iritata. “Care ala, mai? Vad doar o ceata de barbati.”
Pana la urma, cu maaaare admiratie, imi descrie imbracamintea (ca sa-l pot tria dintre ceilalti) ce apartinea unui … barbat chel. Dar, nu oricum, ci … chel de la natura: deci, bec! (nu de ala barberit)
Avea o alura potrivita, si ca greutate si ca inaltime, varsta cam pe la 30 … nimic iesit din comun: nici in sens pozitiv si nici negativ. Pentru mine era un om obisnuit. Pentru ea … frumusetea intruchipata. Mai tarziu …mi-a povestit si “motivul” pentru care ii place.
Acesti oameni au avut curajul sa treaca de bariere. Sunt si vor fi fericiti! :-)
Eu nu inteleg ce ar putea fi de judecat in situatia lor.
Si ce, daca-i iesit din comun? Eu spun, cel mult, ca mi se pare a fi ciudat. Atat!
Deoarece si eu am crescut la fel ca alti oameni, invatand prin observare, comparatie etc.
S-ar putea sa nu imi placa un anumit gen de corp/fizic. Insa, nu cred ca e treaba mea si nici nu are voie sa ma intereseze “cine cu cine, de ce si cand …”
Spus mai pe sleau: In general, nu ma intereseaza cine la ce gaura fute si nici ce face cu propriile orificii; atata timp cat nu se atinge de ale mele, fara voia mea.
Ciudat mi se pare situatia a doi oameni care pot fi fericiti impreuna si, totusi, ei aleg sa “traiasca”, sa se comporte dupa cum le “dicteaza” societatea.
Oamenii nu-si dau seama ca si societatea si mentalitatea din cadrul unui grup se schimba din timp in timp. Iar cand ajung sa realizeze acestea … e deja prea tarziu.
Am o cunostinta, barbat tanar la vreo 25 de ani. caruia ii plac femeile plinute.
De fapt, nu am scris chiar corect. Nu doar ca ii plac ci, le adora; iar femeia trebuie sa fie mai mult decat plinuta.
Cei din jurul sau nu-l inteleg, pentru ce poate sa-i placa astfel de femei. Precizez ca el are vreo 40 de kile cu bocancii cu tot.
Mereu il tachineaza cei apropiati lui. Sa nu mai povestesc de abjectiile spuse de strainii care-i vad tinandu-se de mana.
Daca te gandesti bine, cu multi ani in urma acesta era un standard de frumusete.
Si-atunci, se mira omenirea ca nu are parte de lucruri bune, daca nu invata din propriul sau trecut.
Apoi, am avut o colega care adora barbatii ….
Sa va povestesc. Cumparam ceva la un stand, bazar. Tocmai plateam si vorbeam cu vanzatoarea cum sa il impacheteze, cand …primesc un cot intre coaste. Asa, ca lumea, sa simta Petra si traseul nervului.
O privesc brusc si dau sa intreb printre dinti ce a apucat-o. Am observat ochii umezi ai amicei mele.
“Ce ai fato?” – intreb eu. Imi spune sa privesc “acolo”.
“Acolo” insemna o multime de oameni. In general, ti se atrage atentia spre un barbat macho …asadar… imi blegesc, cu plictis, privirea intr-“acolo”. Sa vad si eu (inca un) barbat de ala din “reclame”.
Ideea era ca nu am vazut decat oameni obisnuiti.
Ea ma intreaba: “Nu vezi? Nu vezi? Uite-l!”
Sincer va spun ca nu stiam la ce sa privesc. Vanzatoarea ma tot intreba una, alta; asta ma tragea serios de nervi sa-l vad pe ALA.
Deja am ajuns sa intreb iritata. “Care ala, mai? Vad doar o ceata de barbati.”
Pana la urma, cu maaaare admiratie, imi descrie imbracamintea (ca sa-l pot tria dintre ceilalti) ce apartinea unui … barbat chel. Dar, nu oricum, ci … chel de la natura: deci, bec! (nu de ala barberit)
Avea o alura potrivita, si ca greutate si ca inaltime, varsta cam pe la 30 … nimic iesit din comun: nici in sens pozitiv si nici negativ. Pentru mine era un om obisnuit. Pentru ea … frumusetea intruchipata. Mai tarziu …mi-a povestit si “motivul” pentru care ii place.
Acesti oameni au avut curajul sa treaca de bariere. Sunt si vor fi fericiti! :-)
vineri, 5 decembrie 2008
Mircea Badea salonul 2 patul 3 pe dreapta
http://co22.eu/badea-latra-la-comanda/
Raspunsul dat acolo, am sa-l transcriu aici. Demult am vrut sa scriu aceste randuri.
Atunci cand "majoritatea" tin cu un personaj ... tu degeaba spui ca nu e chiar asa de "alb", ajungi sa fii linsat/a.
Ideea era asa: daca tot esti pus pe fapte mari si purici partidele politice, atunci fa-o in mod echitabil si impartial.
Ok, s-ar putea ca unele partide sa aiba puncte pro. Dar, daca te apuci de porcait, atunci gaseste la fiecare ceva - deoarece, fiecare-si are lacunele administrativ-politice.
S-apoi ....
Eu m-am saturat de cei care DOAR latra. (sa nu intelegeti ca mi-as dori sa si muste :D )
Insa, din pacate, in Romania asa ceva prinde bine la public (cel mai bine a surprins si descris acestea, Caragiale) .
La noi mereu va fi asa. Cel care striga mai tare si denigreaza cel mai bine pe cei din jurul sau, acela este ridicat in slavi: "de asta avem noi nevoie, asta le zice", "ai vazut cum i-a atacat pe aia bogatani?".
Ma scuzati! Dar pe mine nu ma incalzeste cu nimic cearta din straturile politice si nici ale vecinilor.
Da, sunt de acort cu libera exprimare. Insa, una este sa atragi atentia asupra unor nereguli, nedreptati, greseli si alta este (doar) sa faci hau-hau pe aceeasi tema la nesfarsit.
Daca tot ai observat ca, ceva nu merge bine ...sesizeaza, da idei!
Daca esti capabil, te crezi istet si ai gura mare (a se citi voce puternica, caracter determinant, orator bun etc.) gaseste hiba si propune idei, solutii.
Poate-poate cineva, care are puterea de a le aplica, le va auzi.
Si dupa cat de larga e gura "presei" sigur ar ajunge la urechile celor care pot schimba ceva.
Nu ai nevoie de studii superioare ca sa vezi asta. E la indemana oricui. Spre exemplu, degeaba strigi la un copil ca nu s-a spalat pe maini, daca nu ii explici pentru ce este util acest gest.
Si inca ceva. Are ditamai ratingul !!!!!! Il asculta mii de oameni. Si el ce face?! In loc sa-l utilizeze spre a determina ceva pozitiv …emisiunea sa ajunge ca mai toate celelalte – una obisnuita. Daca pana acuma din gura presei au iesit vorbe, in prezent doar silabe goale. (am vrut sa scriu, initial, scuipat - doar termenul de saliva nu ajunge)
Daca vrei sa functioneze ceva la parametri cat de cat normali, degeaba strigi, tipi, dai din picioare. Nu se rezolva nimic.
Simplu. Priviti in jurul vostru. Seful striga. Angajatul nu pricepe. Seful urla. Angajatul ajunge sa nu mai reziste si replica. Toti suntem, mai nou, nervosi, toti tipam unul la altul …si… nici unul nu se mai intelege cu altul.
E drept, se schimba multe si brusc de la o zi la alta. Ne infuriem, de parca asta ar rezolva ceva.
Multi vor spune ca nu toata lumea poate fi calma si calculata.
Nu afirm ca trebuie sa fim retinuti, retrasi, sa inabusim ceea ce avem de spus.
Insa, nu-i totuna daca ridici tonul zi de zi la cote maxime cu a vorbi calm folosind cuvinte, in prealabil, gandite.
Deh! Incercati o saptamana, doua. Merita!
In ce-l priveste pe Mircea Badea. Il primim cu drag in Ospiciu.
Cu mentiunea: in alt salon !!! Nu-l primesc in salon cu mine. Nu vreau sa-l ascult toata ziua.
(P.S. Patul 3 pe dreapta inseamna ultimul pat din salon pe partea dreapta, adica exact langa geam. E de bine! )
Raspunsul dat acolo, am sa-l transcriu aici. Demult am vrut sa scriu aceste randuri.
Atunci cand "majoritatea" tin cu un personaj ... tu degeaba spui ca nu e chiar asa de "alb", ajungi sa fii linsat/a.
Ideea era asa: daca tot esti pus pe fapte mari si purici partidele politice, atunci fa-o in mod echitabil si impartial.
Ok, s-ar putea ca unele partide sa aiba puncte pro. Dar, daca te apuci de porcait, atunci gaseste la fiecare ceva - deoarece, fiecare-si are lacunele administrativ-politice.
S-apoi ....
Eu m-am saturat de cei care DOAR latra. (sa nu intelegeti ca mi-as dori sa si muste :D )
Insa, din pacate, in Romania asa ceva prinde bine la public (cel mai bine a surprins si descris acestea, Caragiale) .
La noi mereu va fi asa. Cel care striga mai tare si denigreaza cel mai bine pe cei din jurul sau, acela este ridicat in slavi: "de asta avem noi nevoie, asta le zice", "ai vazut cum i-a atacat pe aia bogatani?".
Ma scuzati! Dar pe mine nu ma incalzeste cu nimic cearta din straturile politice si nici ale vecinilor.
Da, sunt de acort cu libera exprimare. Insa, una este sa atragi atentia asupra unor nereguli, nedreptati, greseli si alta este (doar) sa faci hau-hau pe aceeasi tema la nesfarsit.
Daca tot ai observat ca, ceva nu merge bine ...sesizeaza, da idei!
Daca esti capabil, te crezi istet si ai gura mare (a se citi voce puternica, caracter determinant, orator bun etc.) gaseste hiba si propune idei, solutii.
Poate-poate cineva, care are puterea de a le aplica, le va auzi.
Si dupa cat de larga e gura "presei" sigur ar ajunge la urechile celor care pot schimba ceva.
Nu ai nevoie de studii superioare ca sa vezi asta. E la indemana oricui. Spre exemplu, degeaba strigi la un copil ca nu s-a spalat pe maini, daca nu ii explici pentru ce este util acest gest.
Si inca ceva. Are ditamai ratingul !!!!!! Il asculta mii de oameni. Si el ce face?! In loc sa-l utilizeze spre a determina ceva pozitiv …emisiunea sa ajunge ca mai toate celelalte – una obisnuita. Daca pana acuma din gura presei au iesit vorbe, in prezent doar silabe goale. (am vrut sa scriu, initial, scuipat - doar termenul de saliva nu ajunge)
Daca vrei sa functioneze ceva la parametri cat de cat normali, degeaba strigi, tipi, dai din picioare. Nu se rezolva nimic.
Simplu. Priviti in jurul vostru. Seful striga. Angajatul nu pricepe. Seful urla. Angajatul ajunge sa nu mai reziste si replica. Toti suntem, mai nou, nervosi, toti tipam unul la altul …si… nici unul nu se mai intelege cu altul.
E drept, se schimba multe si brusc de la o zi la alta. Ne infuriem, de parca asta ar rezolva ceva.
Multi vor spune ca nu toata lumea poate fi calma si calculata.
Nu afirm ca trebuie sa fim retinuti, retrasi, sa inabusim ceea ce avem de spus.
Insa, nu-i totuna daca ridici tonul zi de zi la cote maxime cu a vorbi calm folosind cuvinte, in prealabil, gandite.
Deh! Incercati o saptamana, doua. Merita!
In ce-l priveste pe Mircea Badea. Il primim cu drag in Ospiciu.
Cu mentiunea: in alt salon !!! Nu-l primesc in salon cu mine. Nu vreau sa-l ascult toata ziua.
(P.S. Patul 3 pe dreapta inseamna ultimul pat din salon pe partea dreapta, adica exact langa geam. E de bine! )
luni, 17 noiembrie 2008
Japs! Juma de masura
Port o coafura simpla, tunsa in scari, pentru par lung ondulat. Asadar, fara:
parfumari,
lac de par,
gel,
spuma,
fixativ,
sau alte substante care se pulverizeaza pe par,
agrafelutze (si termenul diminutivat imi da fiori).
Din motiv ce coafeza mea nu mai lucra deloc, m-am asezat in primul scaun care s-a eliberat. Chiar, nu fac discriminari pe baza aspectului exterior al cuiva. Adica, nu privesc de sus in jos un om, sa-l cantaresc din priviri, si care arata mai bine la ala ma duc. Nu imi intind antenele spre barfe despre coafeze. Nu ascult criteriile de evaluare ale terte persoane, pentru ca nu pot fi juste. Suntem diferite: ca varsta, tip de par, gusturi, mod de viata. Totusi, experienta mea de “testare” a noii coafeze a dat gres.
Consider ca toti care lucreaza in domeniu trebuie sa aiba o baza. Mai ales, daca profeseaza de catva timp, inseamna ca stie ceva. Nu-i asa? Daca tunzi aiurea vreo 2-3 persoane, nu-ti mai refaci clientela decat foarte greu.
Ii specific domnitsei brunete, care de altfel avea o coafura foarte draguta cu suvite rosii in breton, cele enumerate mai sus. Doream o coafura tunsa in scari. Plus, am adaugat clar si concis, respectuos si implorator: FARA BRETON!
Ma intreaba, ca si confirmare: “fara breton?”. Raspund: “asa este, da! fara breton.”
Urmeaza spalatul si tunsul….
Cat am stat in nenorocitul ala de scaun …nu i-a tacut gura o clipa.
Ok! Si eu sunt femeie si imi place sa vorbesc.
Dar, nu atata !!!!!!!!
Mi-ar fi lesinat corzile vocale. S-ar fi intins ca si firele, coapte de soare, pentru uscat rufe.
Privesc in oglinda si simt cum aduna in mainile sale parul din fatza.
Timpul (sesizat de mine) se scurge in milisecunde intre manunchiul meu de par si apropierea finala a lamelor de foarfeca. Si …JAPS! S-a facut juma de breton.
Sincer va spun …mi-au dat lacrimile.
Cu voce stinsa, incerc sa salvez ce se mai poate. “Domnitsa! Dar … v-am specificat, rugandu-va: fara breton?!”
Incearca sa fie atenta la mine, deoarece spurcata cealalta nu a incetat din vorbarie. Asta asculta (inca) la greu.
Repeta, dupa mine, ca si un patetofon stricat, vechi: “fara breton?”
“Mda …asa v-am rugat. V-am spus de la inceput.”
Probabil, s-a prins ceva rusine de ea. A ascultat doar ce ii zumzaia colega. Nu i-a mai raspuns, pana nu a terminat cu mine.
Nu stiu cat mi-a cerut si nici cat i-am platit. Nu vroiam scandal si …
Chiar de ma revoltam, urmau doua situatii:
1.sa afirme ca nu se mai poate face nimic dar, oricum nu-mi mai cere bani – insa, singura solutie e sa-l tunda scurt. (asta, nu! m-am straduit mult sa-l cresc lung)
2.sa ies de acolo si sa merg la alta. ok! unde? la cine? sa umblu prin oras cu jumate de podoaba capilara tunsa? m-ar fi urmarit hingherii!
Ca norocu’, mi-am luat hapurile de dimineata.
Nici nu va imaginati ce eram in stare sa-i fac aleia, din cauza accesului de furie pe care mi l-a determinat. Ziceti ca e doar …un par? Si va creste la loc. Eh! Sa fie al vostru, in cauza de fatza. Sau …poate sa fie vreun organ de al vostru sau masina voastra sau studiile voastre … “taiate la jumate”, atunci cand voi nu va doriti asta.
Nu este acelasi lucru? Oooo, ba da!
parfumari,
lac de par,
gel,
spuma,
fixativ,
sau alte substante care se pulverizeaza pe par,
agrafelutze (si termenul diminutivat imi da fiori).
Din motiv ce coafeza mea nu mai lucra deloc, m-am asezat in primul scaun care s-a eliberat. Chiar, nu fac discriminari pe baza aspectului exterior al cuiva. Adica, nu privesc de sus in jos un om, sa-l cantaresc din priviri, si care arata mai bine la ala ma duc. Nu imi intind antenele spre barfe despre coafeze. Nu ascult criteriile de evaluare ale terte persoane, pentru ca nu pot fi juste. Suntem diferite: ca varsta, tip de par, gusturi, mod de viata. Totusi, experienta mea de “testare” a noii coafeze a dat gres.
Consider ca toti care lucreaza in domeniu trebuie sa aiba o baza. Mai ales, daca profeseaza de catva timp, inseamna ca stie ceva. Nu-i asa? Daca tunzi aiurea vreo 2-3 persoane, nu-ti mai refaci clientela decat foarte greu.
Ii specific domnitsei brunete, care de altfel avea o coafura foarte draguta cu suvite rosii in breton, cele enumerate mai sus. Doream o coafura tunsa in scari. Plus, am adaugat clar si concis, respectuos si implorator: FARA BRETON!
Ma intreaba, ca si confirmare: “fara breton?”. Raspund: “asa este, da! fara breton.”
Urmeaza spalatul si tunsul….
Cat am stat in nenorocitul ala de scaun …nu i-a tacut gura o clipa.
Ok! Si eu sunt femeie si imi place sa vorbesc.
Dar, nu atata !!!!!!!!
Mi-ar fi lesinat corzile vocale. S-ar fi intins ca si firele, coapte de soare, pentru uscat rufe.
Privesc in oglinda si simt cum aduna in mainile sale parul din fatza.
Timpul (sesizat de mine) se scurge in milisecunde intre manunchiul meu de par si apropierea finala a lamelor de foarfeca. Si …JAPS! S-a facut juma de breton.
Sincer va spun …mi-au dat lacrimile.
Cu voce stinsa, incerc sa salvez ce se mai poate. “Domnitsa! Dar … v-am specificat, rugandu-va: fara breton?!”
Incearca sa fie atenta la mine, deoarece spurcata cealalta nu a incetat din vorbarie. Asta asculta (inca) la greu.
Repeta, dupa mine, ca si un patetofon stricat, vechi: “fara breton?”
“Mda …asa v-am rugat. V-am spus de la inceput.”
Probabil, s-a prins ceva rusine de ea. A ascultat doar ce ii zumzaia colega. Nu i-a mai raspuns, pana nu a terminat cu mine.
Nu stiu cat mi-a cerut si nici cat i-am platit. Nu vroiam scandal si …
Chiar de ma revoltam, urmau doua situatii:
1.sa afirme ca nu se mai poate face nimic dar, oricum nu-mi mai cere bani – insa, singura solutie e sa-l tunda scurt. (asta, nu! m-am straduit mult sa-l cresc lung)
2.sa ies de acolo si sa merg la alta. ok! unde? la cine? sa umblu prin oras cu jumate de podoaba capilara tunsa? m-ar fi urmarit hingherii!
Ca norocu’, mi-am luat hapurile de dimineata.
Nici nu va imaginati ce eram in stare sa-i fac aleia, din cauza accesului de furie pe care mi l-a determinat. Ziceti ca e doar …un par? Si va creste la loc. Eh! Sa fie al vostru, in cauza de fatza. Sau …poate sa fie vreun organ de al vostru sau masina voastra sau studiile voastre … “taiate la jumate”, atunci cand voi nu va doriti asta.
Nu este acelasi lucru? Oooo, ba da!
sâmbătă, 15 noiembrie 2008
Lumanari albe, simple …
De obicei nu ma ocup de aprovizionari marunte, doar cand e ceva in neregula.
In cazul acesta “neregula” a fost determinata de lipsa lumanarilor albe pe piata.
Vine tipul insarcinat cu acestea si-mi zice ca, desi a cautat in tot orasul, nu a gasit. Variante scumpe ca si pret ar fi, dar clientii nu vor sa plateasca atata.
Boooonnnnn…..
Ia Petra masina si da o tura prin oras. Nu am gasit nicaieri ceva asemanator cu ce vroiam. Doar colorate.
Faza ciudata am patit-o cu o vanzatoare zeloasa.
Incepand cu primul pas, pe care l-am facut pasind in incinta magazinului, totul parea iesit din comun.
M-a primit o domnisoara la vreo 20 de ani, excesiv de amabila. M-a salutat, dupa care nu s-a mai dezlipit de mine.
Nu aratam prost imbracata sa zici ca se tinea scai dupa mine pentru a nu fura ceva.
In linii mari ii explic cum si pentru ce am venit la ei.
Cu entuziasm maxim pe figura si in atitudinea ei, imi prezinta toate tipurile de lumanari: de la cele groase pana la cele subtiri, de la cele galbene pana la cele negre, de la globulare, cilindrice, dichisite, modelate, la conice. Tot!
Culmea! Eu specificasem ca vreau albe.
Ea: “Alta culoare nu doriti”
Eu (cu indulgenta si intelegere fatza de o vanzatoare care vrea sa-si vanda marfa): “Nu.”
Ea: “Ce forma ati dori sa aiba?”
Eu: “albe standard simple, lungime aproximativ 10cm, diametru 1-2cm ”
Ea: “O clipa va rog sa asteptati, am sa caut.”
(Oho! Uite, ca incepe lumea sa se civilizeze, imi zic eu. Nu te arunca din magazin, ci se intereseaza de cererile primite.)
Revine cu un teanc de lumnari, subtiri e drept, dar rosii.
Ii spun ca e buna dimensiunea dar ….culoaareeeaaaa…. Culoare e potrivita pentru orgii sexuale.
Pleaca putin. Revine cu un stoc de lumanari albe, dar …mari, ca si pentru nunta.
Din nou, ii explic ca sunt pentru inmormantare.
Ea: “Se pot taia pe bucati.”
Eu: “Nu va suparati! Nu am de gand sa-mi petrec jumate de zi cu ciopartirea unor lumanari pentru cununii.”
Ridica din umeri … Da o fuga in depozit si revine cu lumanari negre de forma conica.
Eu (putin nelinistita): “Domnitsa! Ceremonia va fi de inhumare si nu ocultism. Cum am sa explic eu apartinatorilor, care-si ingroapa soacra decedata, ca nu am decat lumanari negre si alea de o forma dubioasa?”
Ea (probabil, facand legatura intre cererile mele si imbracamintea neagra pe care o purtam): “Nu sunteti dvs. apartinatoarea?”.
Eu: “Nu! Eu organizez inmormantarea! Detin o firma care se ocupa cu asa ceva.”
Ea: “Aaaaaaaaa. De ce nu spuneti asaaaa. Pai …nu avem ce va trebuie.”
Multumesc, salut si dau sa plec. Vanzatoarea se scuza si isi inclina trunchiul spre mine spunand soptit: “am crezut ca sunteti vreo vaduva-neagra (accentuand atributul, in timp ce imi face un semn cu ochiul) si firma e doar undercover”.
Mi-am tras pe fatza un rictus de se vedeau pana si ultimii molari, miscam capul leganat dinspre stanga spre dreapta si inapoi in semn de “nu” si am plecat val-vartej.
Ajunsa la firma, in intampinare, soseste aprovizionerul meu cu tigara-n coltul gurii.
In coltul opus al gurii ranjea de toti dracii. “Noah, sefa, ati gasit? Ha, Ha, Ha!”
“Nu … Dar, de vei avea vreodata nevoie de lumanari pentru bagat in fund, deoarece vagin nu ai, sau pentru practici gen ku klux klan sa-mi spui. Caci stiu exact unde trebuie sa te trimit. Bonus primesti o domnitsa sexy si ucigatoare la propriu.”
Pe urma, le-am povestit si celorlalti ce am patit in cautarea mea. S-au amuzat, dar eu …si acuma ma rog sa nu fie, pe viitor, domnitsa aia viitoare clienta. Nu vreau sa-mi imaginez la ce va trebui sa ma astept din partea sa …
In cazul acesta “neregula” a fost determinata de lipsa lumanarilor albe pe piata.
Vine tipul insarcinat cu acestea si-mi zice ca, desi a cautat in tot orasul, nu a gasit. Variante scumpe ca si pret ar fi, dar clientii nu vor sa plateasca atata.
Boooonnnnn…..
Ia Petra masina si da o tura prin oras. Nu am gasit nicaieri ceva asemanator cu ce vroiam. Doar colorate.
Faza ciudata am patit-o cu o vanzatoare zeloasa.
Incepand cu primul pas, pe care l-am facut pasind in incinta magazinului, totul parea iesit din comun.
M-a primit o domnisoara la vreo 20 de ani, excesiv de amabila. M-a salutat, dupa care nu s-a mai dezlipit de mine.
Nu aratam prost imbracata sa zici ca se tinea scai dupa mine pentru a nu fura ceva.
In linii mari ii explic cum si pentru ce am venit la ei.
Cu entuziasm maxim pe figura si in atitudinea ei, imi prezinta toate tipurile de lumanari: de la cele groase pana la cele subtiri, de la cele galbene pana la cele negre, de la globulare, cilindrice, dichisite, modelate, la conice. Tot!
Culmea! Eu specificasem ca vreau albe.
Ea: “Alta culoare nu doriti”
Eu (cu indulgenta si intelegere fatza de o vanzatoare care vrea sa-si vanda marfa): “Nu.”
Ea: “Ce forma ati dori sa aiba?”
Eu: “albe standard simple, lungime aproximativ 10cm, diametru 1-2cm ”
Ea: “O clipa va rog sa asteptati, am sa caut.”
(Oho! Uite, ca incepe lumea sa se civilizeze, imi zic eu. Nu te arunca din magazin, ci se intereseaza de cererile primite.)
Revine cu un teanc de lumnari, subtiri e drept, dar rosii.
Ii spun ca e buna dimensiunea dar ….culoaareeeaaaa…. Culoare e potrivita pentru orgii sexuale.
Pleaca putin. Revine cu un stoc de lumanari albe, dar …mari, ca si pentru nunta.
Din nou, ii explic ca sunt pentru inmormantare.
Ea: “Se pot taia pe bucati.”
Eu: “Nu va suparati! Nu am de gand sa-mi petrec jumate de zi cu ciopartirea unor lumanari pentru cununii.”
Ridica din umeri … Da o fuga in depozit si revine cu lumanari negre de forma conica.
Eu (putin nelinistita): “Domnitsa! Ceremonia va fi de inhumare si nu ocultism. Cum am sa explic eu apartinatorilor, care-si ingroapa soacra decedata, ca nu am decat lumanari negre si alea de o forma dubioasa?”
Ea (probabil, facand legatura intre cererile mele si imbracamintea neagra pe care o purtam): “Nu sunteti dvs. apartinatoarea?”.
Eu: “Nu! Eu organizez inmormantarea! Detin o firma care se ocupa cu asa ceva.”
Ea: “Aaaaaaaaa. De ce nu spuneti asaaaa. Pai …nu avem ce va trebuie.”
Multumesc, salut si dau sa plec. Vanzatoarea se scuza si isi inclina trunchiul spre mine spunand soptit: “am crezut ca sunteti vreo vaduva-neagra (accentuand atributul, in timp ce imi face un semn cu ochiul) si firma e doar undercover”.
Mi-am tras pe fatza un rictus de se vedeau pana si ultimii molari, miscam capul leganat dinspre stanga spre dreapta si inapoi in semn de “nu” si am plecat val-vartej.
Ajunsa la firma, in intampinare, soseste aprovizionerul meu cu tigara-n coltul gurii.
In coltul opus al gurii ranjea de toti dracii. “Noah, sefa, ati gasit? Ha, Ha, Ha!”
“Nu … Dar, de vei avea vreodata nevoie de lumanari pentru bagat in fund, deoarece vagin nu ai, sau pentru practici gen ku klux klan sa-mi spui. Caci stiu exact unde trebuie sa te trimit. Bonus primesti o domnitsa sexy si ucigatoare la propriu.”
Pe urma, le-am povestit si celorlalti ce am patit in cautarea mea. S-au amuzat, dar eu …si acuma ma rog sa nu fie, pe viitor, domnitsa aia viitoare clienta. Nu vreau sa-mi imaginez la ce va trebui sa ma astept din partea sa …
miercuri, 5 noiembrie 2008
Spank the Booty
Dupa cum se stie, la Ospiciu se administreaza si calmante. Pentru evaluarea starii de obnubilare, pentru testarea dozei maxime admise la fiecare pacient se efectueaza diferite testari. Se calculeaza abilitatile reactionale inainte, dupa si in timpul tratamentului. Iata, una dintre ele:
Asaaaaaaaaaaa!
http://jocuri.apropo.ro/jocuri-pentru-baieti/joc-spank-the-booty-2842728
Sa ne si "jucam" putin. He he!
sâmbătă, 1 noiembrie 2008
Sânziana
Voi scrie cu diacritice, să priceapă toată lumea şi să nu existe prea multe dubii.
Mă pregătesc să fac o glumă. Vor fi câţiva care nu o vor gusta, nici la propriu şi nici la figurat.
Înainte de asta, vă atrag atenţia asupra următoarelor:
…mi-a fost dat să văd o poză pe net (probabil, o ştiu mulţi) cu foietaje denumite foarte plastic “fantezie cu rahat”;
Menţionez că trebuie adus un omagiu echipei de marketing şi design pentru imaginea creativ-exhaustivă pe care ne-a oferit-o.
Salamul (cică) de biscuiţi este asemanator unei puli negre (nu că am face discriminare) cu sau de rom (din nou: nu facem discriminări!). Gustul este asemenea culorii – execrabil, de tot rahatul. Consistenţa e mult mai puţin fermă decât cum arată imaginea – adică bleagă. Nici nu vreau să îmi imaginez ce ar putea însem(i)na petele alea albe.
Vreţi să vă cumpăraţi şi voi? Mai gândiţi-vă!
Mă pregătesc să fac o glumă. Vor fi câţiva care nu o vor gusta, nici la propriu şi nici la figurat.
Înainte de asta, vă atrag atenţia asupra următoarelor:
…mi-a fost dat să văd o poză pe net (probabil, o ştiu mulţi) cu foietaje denumite foarte plastic “fantezie cu rahat”;
(poza e preluată pentru exemplificare)
…o fi reclama sufletul comerţului … însă, în cele ce urmează, l-au omorât din faşă (comerţul);
…nu-mi bat joc de numele nimănui;
…eu NU sunt de vină că alţii au o imaginaţie infimă şi/sau lipsă de bun simţ.
Zilele trecute am fost la cumpărături. Am remarcat pe raftul cu dulciuri un anumit produs alimentar. Nu am avut intenţia de a cumpăra ceva de acolo dar, nu am rezistat acestui “salam de biscuiţi”. În traducere liberă: vroiam să-i fac poză şi să o pun pe net.
Cum obţii o Sânziană alcoolistă şi plină de căcat?
Iac-aşa!
…nu-mi bat joc de numele nimănui;
…eu NU sunt de vină că alţii au o imaginaţie infimă şi/sau lipsă de bun simţ.
Zilele trecute am fost la cumpărături. Am remarcat pe raftul cu dulciuri un anumit produs alimentar. Nu am avut intenţia de a cumpăra ceva de acolo dar, nu am rezistat acestui “salam de biscuiţi”. În traducere liberă: vroiam să-i fac poză şi să o pun pe net.
Cum obţii o Sânziană alcoolistă şi plină de căcat?
Iac-aşa!
(aceasta este poza facută de mine)
Menţionez că trebuie adus un omagiu echipei de marketing şi design pentru imaginea creativ-exhaustivă pe care ne-a oferit-o.
Salamul (cică) de biscuiţi este asemanator unei puli negre (nu că am face discriminare) cu sau de rom (din nou: nu facem discriminări!). Gustul este asemenea culorii – execrabil, de tot rahatul. Consistenţa e mult mai puţin fermă decât cum arată imaginea – adică bleagă. Nici nu vreau să îmi imaginez ce ar putea însem(i)na petele alea albe.
Vreţi să vă cumpăraţi şi voi? Mai gândiţi-vă!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)