...toate trei si ... Mircea

Incet, foarte incet … pas cu pas … ma indrept spre baie, ca si un animal in drum spre abator.
“Trebuie sa ma dezbrac” spun eu. Mai castig putin timp.
“Va dezbracam noi, ca nu reusiti singura.” tzipa ele cu bucurie.
(dap, au dreptate….) Rusine nu imi este. Ma irita doar entuziasmul lor.
Imi dau ele jos bluza, pantalonii …tot, pana raman la peleu gol. Ma sprijina sa pot pasi in cada, sa nu alunec si ma lasa la inmuiat vreo 15 minute. Muzica in surdina. Asta: http://ospiciu.blogspot.com/2008/09/oh-baby-all-love-sex-and-sunshine.html
Faine piese, nu zau! Sa-ti vina sa “te freci”, nu alta!

A trecut si sfertul academic.
Revin ele plutind pe-o raza de “gresie”. Secretara mea s-a asezat pe hol cu apa ei plata si comenta ca la meci. Brunetele m-au ajutat sa ma ridic in picioare si …da-i si freaca la Petra.
Fratilor! De asa imbaiere nu am avut parte de cand eram copil mic.
Frumos, incet, finut, cu bagare de seama (a se citi fiecare centimetru patrat) a fost atins de manutele lor, cu scop de curatare. Probabil, nu am fost asa de curata de prin adolescenta. Cand am cazut in lanul de urzici si m-au dat ai mei cu spirt sa nu se infecteze. Eram plina de zagrieturi.
Toate au fost bune. Pana s-a ajuns “acolo” la zona aceea intima. Cine, care si cum sa ma spele?
Una s-ar fi incumentat hotarata spre “stolul de pasari”. Nu apucase sa atinga nimic, cealalta i-a dat peste mana “Ntz! Nu-i frumos. Ai uitat ca nu esti la lucru?!”
Auleooooo, Petra! Ce-ai ajuns! Sa fii model de studiu pentru competenta in igiena corporala la cadavre.
Imi intinde buretele in semn de “spala-te singura”. Efectuez eu miscarile de dute-vino specifice zonelor respective. Ma priveau asa de senine si amuzate, in acelasi timp, incat nici pana in ziua de azi nu stiu daca radeau de mine, sau asteptau sa termin odata activitatea in zona respectiva.

Dupa episodul cu “apa” a sosit partea a doua: uscatul. M-au infasurat intr-un prosop mare-mare din bumbac, cald si placut mirositor. M-am cuibarit in pat si am adormit. Ahhh, ce bine pica un somn dulce dupa o baie asa de relaxanta…
Prin somn aud voci de femei discutand diverse. Cel mai frecvent zgomot a fost perceput de mine ca un ras de silfida, dupa fiecare articulare a numelui Mircea.
Imi era prea lene sa deschid ochii. Sa gandesc lucid, nici atat!
Doar franturi de idei … Mircea (hi hi hi), contabilul, brunetele, mainile lor, Mircea (hi hi hi), imbaierea mea, mainile lor …. Vaaaaiiiiii!

Trei doamne si toate trei …

Stateam in camera de zi, relaxate … mai mult eu decat ele.
Secretarea mea, draga de ea, a aranjat sa avem de toate la cina.
Eu cu stanga nu reuseam sa fac multe. Nu reusesc nici acuma sa imi rasucesc mana stanga, nici sa inchid usa dupa mine apasand clanta, decat sa o trag/trantesc dupa mine.
Savuram, dupa cum urmeaza: eu cafeaua, brunetele lichior de ciocolata, secretara mea apa plata cu lamaie. S-ar putea sa-i foloseasca, caci are o silueta impecabila.

Dintr-o clipa intr-alta, una dintre brunete schimba tema discutiei: igiena femeilor.
Am ramas cu cafeaua blocata-n gura: nici in jos nu mergea sa o inghit; d-apoi nici sa o scuip, inapoi in ceasca, nu dadea bine.

Observ ca ele ma scruteaza din coltul ochilor.
M-a trecut un fior … Oare, miros urat? Simteam ca se topeste fotoliul, se scurge - cu mine cu tot - prin apartamentul de sub noi si va patrunde pana in lava Pamantului.

Dandu-si seama de starea in care m-au adus, au inceput sa se scuze. Motivand ca nu au vrut sa insinueze nimic. Doar ca nu stiau cum sa imi aduca la cunostinta dorinta lor.
(imi aud creierii urland: dorintaaaaaaaa??? cum adica sa “doreasca” ceva de la mine?)
Calm, le raspund: “direct, scurt si la obiect! pana nu fac infarct”
Brunetele: “Vedem in ce situatie va aflati si vrem sa va ajutam.”
Eu (ganduri, fara a fi exprimate): dorinta, situatie, usurare, femei, igiena “personala” … concluzie: astea vor sa urineze pe mine.
Brunetele, intre ele: “Nu intelege ceea ce vrem sa-i spunem. Zi tu, ca zici mai bine”. Secunda urmatoare: “Vrem sa va spalam”.

Ceasca tremura in mana mea dreapta. Nu reusesc sa o asez stabil pe masa, ma ajuta secretara.
Eu: “Fetelor, spuneti-mi cinstit. Chiar put in halul ala?”
Ele (razand de le tremurau si sanii): “Nuuuuuu! Ha Ha Ha!”, “Insa, aveti probleme. De abia va mobilizati. Ne-am gandit sa va imbaiem.”

Eu (putin mai destinsa): “aaaaaaa”, “Si cum vreti sa faceti asta?”
In timp ce ele isi expun ideile despre caldura apei, despre spumante, sapunuri, parfumuri, bureti de nu-stiu-care-mai-de-care, eu imi spun urmatoarele: brunetele mele se ocupa de cadavre.
Lucreaza impecabil, in conditii de igiena maxima, de la manusi din latex pana la solutii de curatat, bureti, prosoape de unica folosinta. Mainile lor trec peste corpuri umane inerte. Ele spala cadavre !!!

Si, totusi … Nu pot sa refuz oferta lor, deoarece nu reusesc sa fac o baie ca lumea. S`apoi, daca imi pierd cumva echilibrul si cad, din nou?! Ce ma fac? De abia reusesc sa-mi rezolv necesitatile fiziologice. Recunosc, ma descurc anevoios. Ma simt ca o nimurica.

Dau din cap ca sunt de acord. Nu stiu ce gasesc ele atat de extatic in a-mi face o baie. Dar …
Acestea incep sa topaie din stanga in dreapta. In cateva secunde toata casa a fost animata de rasetele lor. Secretara le tinea hangul. Eu coboram ochii spre podea, apoi ii ridicam spre tavan, in asteptarea unui zgomot dezaprobator de la vecini. Sa nu mai facem chef de chef.
Mare bucurie in apartamentul lu` Petra. Traiasca baia si-apa calda!

“Gata baitzaaaa!” anunta secretara mea.
(va continua)

TouchDown !!!

Intro direct: am cazut acum vreo doua saptamani.
Intre baie si hol exista un prag. De la baie spre usa de la intrare, holul incepe printr-un spatiu ingust. Calcand peste prag cu piciorul stang (probabil aici o fo` baiul) am alunecat cazand pe gresie. Sa va imaginati un placaj ca la rugby. Am pastrat “mingea” dar a castigat gresia. Mi-am lovit toata partea stanga: brat, cot, umar, degete, incheietura mainii, pulpa, genunchiul si glezna.
Probabil ca mari daune nu am produs, deoarece venicii de la parter nu mi-au cerut despagubiri pentru tavanul lor. Inca!
Primul lucru a fost sa-mi verific oasele daca au ramas intregi. Dupa asta … mi-am facut timp sa si urlu de durere. M-am adunat cumva de pe jos, m-a asezat in pat (inca smiorcaind). Incerc sa fac unele miscari. Doare!
Bun! Ce-i de facut?

Mergem la medic, se indica radiografii. Ajung la etajul I si ma primeste o domnita intre doua varste, amabila, voce placuta. Ii dau biletul de la doctoru` ortoped. Ea imi spune: “am sa va chinui putin”.
Vazand mirarea mea, imi spune ca va trebui sa-mi faca trei “poze”: la umar una si la cot doua.
Ii precizez ca la ora si starea aia putea sa-mi faca ce doreste ea doar sa-mi treaca durerea.
Pentru prima sedinta foto ma aseaza cu spatele spre o cutie. Imi pozitioneaza mana intinsa (a intins ea, ca yo de abia ma tineam in picioare) si imi spune sa nu misc mana deloc. Mana mea tremura ca varga cu frunze cu tot, din umar si pana in varful degetelor.
Imi repeta sa nu misc mana. “Doamna scumpa, zic eu, ceva scoci sau prenandez nu aveti p`aci sa lipim mana pe sticla aia?”. Se amuza domintza, ma incurajeaza; eu ma straduiesc sa fac pe spaider-menu` si stau lipita de cutie. Gata prima poza.

Pentru urmatoarele doua, m-a asezat pe un scaunel. Incearca sa-mi potriveasca (alo! nu va ganditi la alea-alea, da?! ca si mie mi-ar fi placut atunci sa-mi potriveasca cineva ceva mai placut, dar nu o fo` sa fie.) …
Sa continui …sa-mi potriveasca bratul si cotul pe masa aceea lunga de la radiologie.
Ceva nu era la locul lui. (nu “aia”) Ci …scaunelul. De fapt, fundul meu nu a fost potrivit bine pe suprafata scaunului. (mooaaammaa! ce porcos incep sa scriu… ptiu, drace!)
Asistenta de la radiologie: “Va rog, sa va asezati ….
(sesizez ce vrea sa spuna si incerc sa ma conformez, insa durerea era prea mare …totodata mi-am dat seama ca incearca din rasputeri sa-si continue ideea …si zice)
…funduletul spre marginea din fatza a scaunului”.
Stateam cu spatele spre ea. Ma opresc, ma rasucesc din trunchi, sa o privesc in ochi.
Ea incearca sa arate cu mana sensul in care ar trebui sa ma deplasez, iar eu ii replic:
“Doamna scumpa, acesta nu mai este fundulet din nastere. Asta-i un posterior veritabil.”
A ras domnitza de au tresarit batraneii de pe hol, aceia care venisera pentru radiografii la rinichi, cu pungutza de urina dupa ei. Oricum, tipa a fost simpatica.
Dupa ce au developat filmele, am plecat la nenea doctoru` inapoi.
A zis ca nu mi-am rupt nimic, mi-a scris ceva medicamente pe care le-am luat asa cum le-a indicat si mi-a dat drumul catre casa. La vreo saptamana, apar si vanataile. Culmea!

Ma trezesc intr-o dimineata si observ niste pete albastre ca si cerneala pe interiorul incheieturii mainii. Asta ca asta! Dar a doua zi au devenit vinetii-stralucitoare. Da, asa cum zic! Stiti cum arata un muschi tiganesc, stralucitor pe felie? Asa arata si mana mea.
L-am cautat pe nenea doctoru` care a zis sa port fasa elastica. Zis si facut. Au trecut doua saptamani. Nu mai sunt vanata ci galbena in zona respectiva. De durut inca doare. Mobilitatea inca nu mi-am recapatat-o. Luni se pare ca trebuie sa-l mai caut pe nenea doctoru`.

Partea faina in toata povestea asta ….este Secretara mea.
De cum am sunat-o, ea m-a dus la spital cu masina firmei. Ea nu are masina personala, eu nu puteam sa conduc. Am plecat spre spital. Ne-au privit aia ciudat de la morga, ca nu ducem de la ei nimic ci …aducem …
Cum nu reuseam sa fac mai nimic prin casa, a stat cateva zile la mine si m-a ajutat cu toate cele.
V-am mai spus ca este o frumoasa roscata, nu-i asa?
E si descurcareata, zau de nu. Si face niste sarmaleeeeeeee, de va curg balele.
Au venit si brunetele mele (de fapt sunt ale contabilului, vorba sa). Mi-au adus flori. Le-am multumit frumos, am spus ca nu era necesar sa cheltuie nimic pentru mine. Pe bune! Imi place sa primesc flori, dar nu am pretentia de la angajatii mei sa-mi care la cadouri pentru ca eu am dat cu curu` de pamant. Eram mult prea fericita ca au trecut sa ma vada. Au zis, sa nu imi fac griji ca au costat mai nimic. Le-am intrebat, daca le-au procurat din cimitir. S-au privit, ma stiu ele nebuna si buna de haz, si-au ras cu pofta.
Insa……
Nu stiti voi de ce m-au vizitat ele.
He he! Am aflat eu in urmatoarele minute. Desi, ar fi trebuit sa-mi dau seama ca imi coc ele ceva dupa privirea si susoteala secretarei mele cand le-a deschis usa. Auzisem cand a sunat la firma, sa le spuna ca nu mai merg la lucru in ziua aceea. Dar nu stiam de targul dintre ele trei.

Un suflet spunea: “nu crezi ca altii dorm?”

Azi dimineata m-am trezit, am deschis geamul si m-am bagat inapoi in pat.
Infasurand patura bine, m-am cuibarit intr-un colt, cu ochii inchisi ascultam micile zgomote ce soseau dinspre afara.
Probabil atipisem …
La un momnet dat se aude o masina, portiera inchisa/deschisa, voce de barbat, voce de copila …
Tatal ii spunea fetei sale … daca-mi aduc bine aminte – sa ii spuna mamei sale sa aduca ceva.
Era placut sa asculti asa intr-o zi de Sambata dimineata cum povestesc unii si altii. Nu ceea ce spun, ci modul/tonalitatea cu care-si vorbesc.
Au sosit apoi fratele fetitei si mama lor.
Parintii discutau despre ale lor cand baiatul a inceput sa fluiere din ceva. As fi tentata sa spun ca a facut asta sufland intr-un capacel de ghinda (cunoscatorii stiu despre ce vorbesc). Dar, aici nu se gaseste asa ceva. Sigur a fost alt obiect; totusi, e cert ca nu vreun obiect cumparat de la magazin, decat (poate) improvizat.
Just este ca suiera a naibii de tare.
Deh! Copii, ma gandesc eu. Nu dau importanta si incerc sa mai motaiesc putin.
Mama a atentionat de vreo 3 ori (pe tonuri diferite) copilul care doar radea isteric si nepasator. A zumzait si tatal ceva imperceptibil.
Si acuma …atentie!
Fata !!! Sora baiatului, mai mica (dupa voce) a intrebat: “de ce faci asta? tu nu te gandesti ca altii dorm?”
Ma credeti ca mi-au dat lacrimile?
Raspunsul sec al baiatului, poate oarecum rusinat dar ramas-nepasator, a fost: “nu…“

Se spune ca educatia o primesti de acasa ….
Se spune ca dupa o anumita varsta intervine autoeducatia ….
Se spune ca poti sa-ti alegi prietenii, dar nu si familia in care sa te nasti….
Se spune ca atunci cand se zamisleste un copil, sufletul acestuia alege familia (parintii) (d)in care se va naste…
Se spun multe si multe or fost valabile pana acuma …dar….de o vreme incoace se intampla ceva ciudat.

Tot mai frecvent se nasc copii care, parca, nu au nimic in comun cu genele, comportamentul, educatia, obiceiurile acelei familii.

Acesti parinti de care v-am povestit acuma nu sunt oameni rai. Insa, fata/copila aceea parca ar fi fost din alt “aluat de suflet”. Ca si cum parintii ar fi doar “carne” si cunosc bunele maniere in societate, vor sa se integreze frumos intre ceilalti oameni, dar nu au acelasi tip de suflet ca si copila lor.

Din cate am observat eu acesti copii se nasc din parinti care nu au dorit acel copil (nu era in plan, nu isi doreau atunci, boala unui parinte nu permitea nasterea sa, alte situatii problematice).
Lasati-ma in pace cu textele de genul: copii platesc greselile parintilor si/sau asta se intampla cand vor sa-l avorteze. Astea-s dogme religioase bagate pe gatul vostru ca sa fiti satui, sa dormiti linistiti noaptea, ca nu cumva sa incepeti sa ganditi, ca voi doar ati facut tot ce o zis popa.

Acest gest al parintilor este necesar, ca si o conditionare pentru a genera migrarea unui astfel de suflet (!) spre acel trup si familie.
Am tendinta sa imping aceasta idee pana acolo, avand in vedere frecventa tot mai crescuta a intamplarilor, ca sunt aruncate aceste suflete. Adica, voit se creste (de catre forte “externe”) numarul acelor gesturi facute de parinti. Cineva/ceva ii determina sa faca / sa aleaga asta ca si cum ar fi influentati pentru a se ajunge la numarul dorit de astfel de copii/oameni.

De ce nu s-a intamplat pana acuma?
Deoarece nu era necesar. Pana in prezent trebuia doar impanzit pamantul.
Eu nu cred ca se face risipa de suflete si nici de “proiecte”.
Fiecare om, fiecare animal, fiecare suflet isi are rolul sau la timpul si locul potrivit.

Ma intreb cati sunt (ca) acestia?
Cati si unde sunteti (voi) acolo “afara”?

Vedeti zilnic oameni cu probleme, saraci, invalizi, cersetori …
Sa nu uitam nici de emisiunile lacrimogene de la TV.
Da, este! Fiecare-si are propriile probleme si cruce de dus.

Priviti-i pe acei copii si adulti, care au fost candva copii ca si aceasta fetita.
Vreti sa varsati lacrimi? Atunci plangeti pentru ei!!! Aveti toate motivele din lumea asta sa o faceti.
Eu, la ora asta inserata, inca nu ma ma pot opri.