Am trecut pe la Oficiile Fiscale zilele trecute.
Si …m-am simtit cam asa:
Acvariul – legile fiscale in care ne scaldam cu totii;
Eu – momeala;
Pestii Piranha – cei care aplica strasnicele scripte.
Iar firul de pescuit ar fi motivatia pentru care facem toate astea.
Raspunsul sec: “cineva ne impinge/arunca/determina ... "
Enjoy! ;-)
marți, 17 iunie 2008
sâmbătă, 14 iunie 2008
Covorul este covor iar sangele Sange
Astazi este o zi de Sambata.
Mi-am adus aminte de o intamplare ce s-a petrecut tot intr-o a sasea zi a unei saptamani trecute.
Am ramas fara cuie. Figurativ vorbind, adica tigari. Nu m-am referit la piroane pentru coparsheu.
Imbrac ceva, cobor din apartament si ies prin spatele blocului. Ajung in dreptul garajelor, unde sa afla si cateva leagane pentru copii, cadre de fier pentru a bate covorul. Acolo statea o doamna care-si curata persanul.
Ajung la capatul aleii, de acolo trec drumul (bine-nteles ca nu regulamentar) si ajung la magazin.
Cer doua pachete din ce se afla pe raft si revin spre apartament, pe aceeasi cale.
La intoarcere s-a nimerit sa coboare si “amica” doamnei harnice. Insa, prietena a iesit doar cu pudelul si … nu se putea altfel … cu pretioase indicatii. De parca tipa, dupa ce ca statea aplecata si zorea de colo-colo sa termine mai repede, ar fi avut nevoie si de latratul celeilalte. Adica, de hau-hau-ul prietenei, deoarece cateaua era cuminte. Aparent!
Cand ajung la o distanta de vreo 2-3 metri de amica respectiva aud un zgomot in dreapta mea.
Trebuie sa precizez ca, eu am observat prima data prezentza unei alte persoane nu si animalul de companie.
Intai a sosit zgomotul …apoi, a intrat in raza mea vizuala cateaua, pe masura ce inaintam.
Eh, pudel gen Bubico sau ce rasa o fi – par cret, scurt, alb, talie mica, bot scurt si …gura nespalata – dupa izul haraitului.
Urmatorul lucru a fost (doar) sa privesc insistent stapana, pentru a-i da de inteles - e cainele tau!
Imi reintorc vazul spre caine. Nu doar ca maraia, deja venea spre mine.
Ma adresez femeii: “doamna, e catelul dumitale?” (cu intentia ca poate se prinde tipa)
Cunoasteti zambetul ala de om prost?
Asta am primit din partea ei: “Vai, (nici macar nu a strigat javra dupa nume, decat mitzi, mutzi, juji, muzi, fuzi, kuki - ori ceva asemanator) da` se poate asa ceva?”, “Mergeti linistita, ca nu va face nimic. Asa se comporta doar cu strainii”.
NU zau! (imi zic eu)
Doar …cu straini…Auzi, la ea.
Dar eu ce sunt? Ma-ta? Ori ruda de sange?
Auzi tu, ce raspuns poate da un om, care nu a fost capabil sa-si educe javra.
Se pare ca nu ma plac potaile, mai ales astea mici. Da` va rog sa ma credeti ca nu imi sta obiceiul nici sa ma gudur cu ei, nu ii mangai, nu ii strig, nu ii bag deloc in seama.
Si continua sa vina dupa mine latrand; si iar se opreste; si iar vine.
Femeia a ramas tampa. Doar se uita si baguia ceva ca “vai, dar nu am mai facut asa ceva pana acuma” de parca toata planeta, in afara de mine, ar fi neam cu ea. Am vazut-o rosind. Isi cheama javra. Asta nu o asculta si da-i cu harrr-marrr dupa mine.
Eu doar paseam linistita si-mi vedeam de drum.
M-a enervat la culme. Mi-am zis ca daca isi baga coltii in gamba mea, urc dupa un sis, cobor si-i tai grumazul.
Ziceti ca sunt cruda si barbara? Asa-i !!!
Biiineee! Daca ar fi fost gamba persoanei iubite sau piciorusul fragil al copilului vostru? Hmmm?
Ati fi atras atentia stapanei? Inainte sau dupa muscatura? Inainte…am atentionat si eu.
V-ati fi luat la cearta, ati fi vorbit mai hotarat? Hmmm… Erati muscati deja demult. Daca nu de catel, siiiigur de stapanul/a acestuia.
Ahhh, da stiu! Gestul meu nu este explicabil, nici scuzabil si nu asa se rezolva un conflict. E drept!
Explicati asta si parintilor…Nuuu…
Mai bine explicati copiilor care au ramas mutilati pe viata, din cauza unor astfel de javre, si trebuie sa poarte proteze medicale ce inlocuiesc partile de corp (mana, picior) cu care s-a hranit javra unui astfel de stapan. Mai rau, daca este vorba de muscaturi ale fetzei.
Daaa….s-a aplicat legea! Stapanul este la puscarie. Iar copilul tau mutilat pe viata. Fain targ!
~*~
Imi aduc aminte de o poveste spusa, in copilaria mea, despre o intamplare din copilaria tatalui meu.. Tatal meu a crescut la tara. Cand avea vreo 4-5 ani s-a jucat cu cainele bunicului, caine ce-l insotea la vanatoare. Tata mi-a spus ca, desi in joaca, a dat cainele sa muste. Au ei un gest rapid, de a “apuca” cu coltii dupa ceva/cineva. Acel ceva, in cazul de fatza a fost manuta tatalui meu.
In clipa urmatoare - continua tatal meu sa-mi spuna - a luat bunicul pusca din cui, a dus cainele in spatele ograzii si l-a impuscat.
Mda, in ziua de azi …curg lacrimi, se spune ca e un gest de cruzime.
Asa am afirmat si eu.
Asa a reactionat si tatal meu. A plans, vorba lui: “am smiorcait”.
Bunicul a raspuns franc: “ce vrei, sa-mi mance mana?”.
Mai tarziu i-a explicat ca un caine trebuie sa asculte de stapan, la prima vorba. Tot asa stapanul este dator si raspunzator pentru cainele care pe care-l are. Spre a se ocupa, nu doar de hrana acestuia ci, si sa-i devina tovaras.
In momentul in care se schimba comportamentul cainelui, ceva nu este in regula. Iar atunci cand este vorba de vanatoare, instictul animalului este altul decat al unuia crescut la apartament, in puf.
Obiceiuri noi. Comportamente conform UE. Modernizari de atitudine dupa cum bate vantul veacului in care traim.
Dar sangele ramane … sange!
(al meu la fel)
Mi-am adus aminte de o intamplare ce s-a petrecut tot intr-o a sasea zi a unei saptamani trecute.
Am ramas fara cuie. Figurativ vorbind, adica tigari. Nu m-am referit la piroane pentru coparsheu.
Imbrac ceva, cobor din apartament si ies prin spatele blocului. Ajung in dreptul garajelor, unde sa afla si cateva leagane pentru copii, cadre de fier pentru a bate covorul. Acolo statea o doamna care-si curata persanul.
Ajung la capatul aleii, de acolo trec drumul (bine-nteles ca nu regulamentar) si ajung la magazin.
Cer doua pachete din ce se afla pe raft si revin spre apartament, pe aceeasi cale.
La intoarcere s-a nimerit sa coboare si “amica” doamnei harnice. Insa, prietena a iesit doar cu pudelul si … nu se putea altfel … cu pretioase indicatii. De parca tipa, dupa ce ca statea aplecata si zorea de colo-colo sa termine mai repede, ar fi avut nevoie si de latratul celeilalte. Adica, de hau-hau-ul prietenei, deoarece cateaua era cuminte. Aparent!
Cand ajung la o distanta de vreo 2-3 metri de amica respectiva aud un zgomot in dreapta mea.
Trebuie sa precizez ca, eu am observat prima data prezentza unei alte persoane nu si animalul de companie.
Intai a sosit zgomotul …apoi, a intrat in raza mea vizuala cateaua, pe masura ce inaintam.
Eh, pudel gen Bubico sau ce rasa o fi – par cret, scurt, alb, talie mica, bot scurt si …gura nespalata – dupa izul haraitului.
Urmatorul lucru a fost (doar) sa privesc insistent stapana, pentru a-i da de inteles - e cainele tau!
Imi reintorc vazul spre caine. Nu doar ca maraia, deja venea spre mine.
Ma adresez femeii: “doamna, e catelul dumitale?” (cu intentia ca poate se prinde tipa)
Cunoasteti zambetul ala de om prost?
Asta am primit din partea ei: “Vai, (nici macar nu a strigat javra dupa nume, decat mitzi, mutzi, juji, muzi, fuzi, kuki - ori ceva asemanator) da` se poate asa ceva?”, “Mergeti linistita, ca nu va face nimic. Asa se comporta doar cu strainii”.
NU zau! (imi zic eu)
Doar …cu straini…Auzi, la ea.
Dar eu ce sunt? Ma-ta? Ori ruda de sange?
Auzi tu, ce raspuns poate da un om, care nu a fost capabil sa-si educe javra.
Se pare ca nu ma plac potaile, mai ales astea mici. Da` va rog sa ma credeti ca nu imi sta obiceiul nici sa ma gudur cu ei, nu ii mangai, nu ii strig, nu ii bag deloc in seama.
Si continua sa vina dupa mine latrand; si iar se opreste; si iar vine.
Femeia a ramas tampa. Doar se uita si baguia ceva ca “vai, dar nu am mai facut asa ceva pana acuma” de parca toata planeta, in afara de mine, ar fi neam cu ea. Am vazut-o rosind. Isi cheama javra. Asta nu o asculta si da-i cu harrr-marrr dupa mine.
Eu doar paseam linistita si-mi vedeam de drum.
M-a enervat la culme. Mi-am zis ca daca isi baga coltii in gamba mea, urc dupa un sis, cobor si-i tai grumazul.
Ziceti ca sunt cruda si barbara? Asa-i !!!
Biiineee! Daca ar fi fost gamba persoanei iubite sau piciorusul fragil al copilului vostru? Hmmm?
Ati fi atras atentia stapanei? Inainte sau dupa muscatura? Inainte…am atentionat si eu.
V-ati fi luat la cearta, ati fi vorbit mai hotarat? Hmmm… Erati muscati deja demult. Daca nu de catel, siiiigur de stapanul/a acestuia.
Ahhh, da stiu! Gestul meu nu este explicabil, nici scuzabil si nu asa se rezolva un conflict. E drept!
Explicati asta si parintilor…Nuuu…
Mai bine explicati copiilor care au ramas mutilati pe viata, din cauza unor astfel de javre, si trebuie sa poarte proteze medicale ce inlocuiesc partile de corp (mana, picior) cu care s-a hranit javra unui astfel de stapan. Mai rau, daca este vorba de muscaturi ale fetzei.
Daaa….s-a aplicat legea! Stapanul este la puscarie. Iar copilul tau mutilat pe viata. Fain targ!
~*~
Imi aduc aminte de o poveste spusa, in copilaria mea, despre o intamplare din copilaria tatalui meu.. Tatal meu a crescut la tara. Cand avea vreo 4-5 ani s-a jucat cu cainele bunicului, caine ce-l insotea la vanatoare. Tata mi-a spus ca, desi in joaca, a dat cainele sa muste. Au ei un gest rapid, de a “apuca” cu coltii dupa ceva/cineva. Acel ceva, in cazul de fatza a fost manuta tatalui meu.
In clipa urmatoare - continua tatal meu sa-mi spuna - a luat bunicul pusca din cui, a dus cainele in spatele ograzii si l-a impuscat.
Mda, in ziua de azi …curg lacrimi, se spune ca e un gest de cruzime.
Asa am afirmat si eu.
Asa a reactionat si tatal meu. A plans, vorba lui: “am smiorcait”.
Bunicul a raspuns franc: “ce vrei, sa-mi mance mana?”.
Mai tarziu i-a explicat ca un caine trebuie sa asculte de stapan, la prima vorba. Tot asa stapanul este dator si raspunzator pentru cainele care pe care-l are. Spre a se ocupa, nu doar de hrana acestuia ci, si sa-i devina tovaras.
In momentul in care se schimba comportamentul cainelui, ceva nu este in regula. Iar atunci cand este vorba de vanatoare, instictul animalului este altul decat al unuia crescut la apartament, in puf.
Obiceiuri noi. Comportamente conform UE. Modernizari de atitudine dupa cum bate vantul veacului in care traim.
Dar sangele ramane … sange!
(al meu la fel)
Blestemul sau 13 VinerEA
http://www.trilulilu.ro/vilyaarda/660733b3ac7e06
Aceste versuri s-au mai scris.
Dar sunt asa de potrivite pe ziua de azi, incat nu pot sa nu le imprumut.
Sa va mai spun ca este o dedicatie speciala?!
Păi cine iubeşte şi lasă,
Cine iubeşte şi lasă,
Dumnezeu să-i dea pedeapsă,
Dumnezeu să-i dea pedeapsă,
Târâişul şarpelui
Şi pasul gândacului,
Vâjâitul vântului,
Pulberea pământului,
Pulberea pământului.
Că furnica de-i furnică,
La trup mare, la cap mică,
Şi la mijloc subţirică
De umblă pe sub pământ,
Tot se ţine de cuvânt,
Tot se ţine de cuvânt.
Hai, dar noi oameni botezaţî,
Dar noi oameni botezaţi,
De cuvânt suntem lăsaţi,
De cuvânt suntem lăsaţi.
Că cine iubeşte şi lasă
Dumnezeu să-i dea pedeapsă
Târâişul şarpelui
Şi pasul gândacului,
Vâjâitul vântului,
Pulberea pământului.
(sursa: Wikipedia )
Eu nu`sh ce se scandalizeaza lumea la auzul cuvantului “blestem”. Desi versurile melodiei “Cine Iubeste si Lasa” este cantata, de ani de zile, de Maria Dragomiroiu.
Este un cantec din folclorul popular. Oare, ce crede lumea cand asculta, desi vocea este foarte frumoasa, ca interpreta cere ploaie?
Hei, lume-lume! Ascultati, dar nu stiti ce. Admirati melodia si-o puneti la inima. Dar, cand cineva le dedica, dati cu pietre in ei. Dati, linshati ceea ce ati auzit si ati pus la inima cu drag.
Ascultati si iubiti blestemul; apoi, crucificati pe cei care-l folosesc pentru ceea ce a fost creeat.
O melodie nu e doar insiruire de note muzicale. Este si versuri, chiar daca nu prin cuvinte scrise.
Semnifica ceva! Nu uitati asta!
Aceste versuri s-au mai scris.
Dar sunt asa de potrivite pe ziua de azi, incat nu pot sa nu le imprumut.
Sa va mai spun ca este o dedicatie speciala?!
Păi cine iubeşte şi lasă,
Cine iubeşte şi lasă,
Dumnezeu să-i dea pedeapsă,
Dumnezeu să-i dea pedeapsă,
Târâişul şarpelui
Şi pasul gândacului,
Vâjâitul vântului,
Pulberea pământului,
Pulberea pământului.
Că furnica de-i furnică,
La trup mare, la cap mică,
Şi la mijloc subţirică
De umblă pe sub pământ,
Tot se ţine de cuvânt,
Tot se ţine de cuvânt.
Hai, dar noi oameni botezaţî,
Dar noi oameni botezaţi,
De cuvânt suntem lăsaţi,
De cuvânt suntem lăsaţi.
Că cine iubeşte şi lasă
Dumnezeu să-i dea pedeapsă
Târâişul şarpelui
Şi pasul gândacului,
Vâjâitul vântului,
Pulberea pământului.
(sursa: Wikipedia )
Eu nu`sh ce se scandalizeaza lumea la auzul cuvantului “blestem”. Desi versurile melodiei “Cine Iubeste si Lasa” este cantata, de ani de zile, de Maria Dragomiroiu.
Este un cantec din folclorul popular. Oare, ce crede lumea cand asculta, desi vocea este foarte frumoasa, ca interpreta cere ploaie?
Hei, lume-lume! Ascultati, dar nu stiti ce. Admirati melodia si-o puneti la inima. Dar, cand cineva le dedica, dati cu pietre in ei. Dati, linshati ceea ce ati auzit si ati pus la inima cu drag.
Ascultati si iubiti blestemul; apoi, crucificati pe cei care-l folosesc pentru ceea ce a fost creeat.
O melodie nu e doar insiruire de note muzicale. Este si versuri, chiar daca nu prin cuvinte scrise.
Semnifica ceva! Nu uitati asta!
marți, 10 iunie 2008
Inmormantarea Altora sau Ce face Musca Inainte de Ploaie
Duminica am fost la o inmormantare.
Nu a mea.
Adica … nu la una organizata de mine.
~
Decedata - Dumnezeu sa o ierte! - a fost bolnava de cancer. Persoana in varsta, lumea se astepta la cursul firesc al lucrurilor. A fost inmormantata in cimitirul din satul in care s-a nascut.
Trebuie sa precizez ca a fost vorba despre mama prietenei surorii mele. Prietena (in cazul de fatza) a se citi: aia veche si buna, la bine si la rau, fara sa te traga in piept ori barda bagata adanc intre vertebre. Asadar, am fost prezenti cam toti din familia mea.
Ajunsi acolo a inceput procesiunea. Popa dadea cu alea-alea, noi am lasat pe cei din cadrul apropiat defunctei sa stea cat mai aproape, retragandu-ne in plan distal.
Mama mea alaturi de alte persoane, cam de aceeasi varsta, stateau pe cate o bancutza. Doar la citirea psalmilor, rugaciuni se ridicau in picioare. Spre rusinea mea ori ba (putin imi pasa!) m-am asezat langa mami. Fiind cam tot pe drumuri, orice ocazie prind a fi alaturi de ea, ma strecor si o mangai usor si candid, cat o mai am alaturi.
In fatza mamei mele se afla o batranica, aproximativ la 80 si ceva de ani.
In clipa in care m-am apropiat de mami, puteam pune pariu pe viatza defunctei ca mi se va adresa. (nu defuncta! ci batranica) Asa a si fost. M-a intrebat daca nu vreau sa stau langa ea, chipurile ca nu as avea loc langa mami. Nu zau!
Am eu curu` mare, dar asta nu e motiv sa ma strecor eu de pe o portiune de banca de un metru, langa tanti unde era loc de vreo 30 cm. Hm!
Asa ma pot enerva persoanele de genul asta!!! De unde mama naibii isi procura astia tupeul (cand e vorba de asa ceva nu ma intereseaza varsta lor si respectul pentru anii pe care-i au) ca sa spuna - sa propuna, sa presupuna - ca eu as parasi locul de langa un parinte doar ca sa imi labartzez posteriorul ori ca sa aiba ei companie de barfa.
Dupa o vreme ma intreaba de unde sunt. Amu` eram pregatita sa spun semipovestea vietii mele cand m-am gandit: “auzi Petra! De te lungesti cu ea la vorba …o veni popa sa te intrebe de nu vrei sa-i tii locul – daca tot esti buna oratoare” (nu de alta, dar asuda rau tipu`, mai mult ca sigur de la greutatea burtii). Asa ca am raspuns sec: “din Oradea!”.
Am mai stat putin si am tulit-o langa tata. Il intreb cum se simte. Era o zapuseala grozava.
Imi spune ca e foarte cald (pe langa asta toti oamenii la negru, ca deh, asa se cade) si imi arata niste muste aflate la vreun metru in fatza noastra. E de stiut ca inainte de ploaie pasarile, insectele zboara cat mai jos. Noah, mustele astea aderau intim de betonul care era turnat in fatza intrarii in curte. Imi spune, cu intentia de a accentua cat de grava e situatia, parca fara aer: “Ma uit de o vreme la mustele alea. Stau acolo de minute intregi, nu se misca decat atunci cand trece careva, se desprind, zboara cateva secunde si revin in acelasi loc”. Ma aplec spre tati si-i soptesc la ureche: “Pai, daca acolo au loc de parcare platita, ce sa le faci?”.
Asa-i ca nu trebuie sa va spun, abia a reusit sa-si stapaneasca rasul, ca de zambit tot a zambit spunand “no, asta ai zis-o!”.
Mami ne privea amuzata si intrebatoare … dorea sa stie si ea motivul pentru care conturul buzelor noastre refuza sa ia pozitia de doliu. Ridicam din umeri, din priviri ii dam de inteles ca totul este in regula.
Dupa vreo ora se aud tunele si se porneste o ploaie hotarata si deasa.
Heh! Am parinti destepti. Au adus umbrele.
Si … ca sa vedeti cum se procedeaza cand pamantul este ud si trebuie aruncat in groapa…
Erau doi barbati tineri care ar fi trebuit sa arunce pamantul peste sicriu; unul de o parte a gropii, celalalt la capatul opus. A venit si un al treilea, cam la dublul varstei celor doi, rupt in gura de beat, saracul. Au incercat sa-i explice ca nu o sa reuseasca sa faca nimic cu acel harlet micut pe care si l-a adus. Oricum, se clatina din toate balamalele, asadar cu atat mai putin. A implantat harletul, care a si ramas acolo. Totusi, insista omuletul nostru, scoate lopatica si …merge la capatul opus al gropii, ca o minge de ping-pong, de la un tanar la altul. Pamantul era la fel de ud si acolo. Probabil a sperat ca celalalt tanar sa fie mai indulgent cu el. Proasta alegere! L-a luat ala la dumnezei si mame si tati si ce-o mai gasit prin gura, motivand: “sa nu vii langa mine sa arunci cu pamant, ca-ti crap capul”. Oamenii din jur i-au atentionat, sa nu vorbeasca asa. Nu stiu daca decedata s-a invartit in mormant, dar omuletul nostru nu a mai apucat sa intoarca nici macar o gramajoara de tina.
Pana la urma s-a terminat totul cu bine: si ploaia, si inmormantarea.
Am fost apoi invitati la cina mortului. Nu prea pricep de ce se spune asa ca doar nu mai papa nimic. Desi, dupa cele intamplate la masa unde am stat, incep sa ma razgandesc.
S-a varsat in fatza mea: sucul, cafeaua, berea a iesit furioasa din pahar. Am mai vazut eu sa faca o bere spume, dar nici in halul asta - zici ca avea rabie. Doar cafeaua a fost a mea, dar nici pe aia nu am varsat-o eu. Pentru suc si bere nu raspund. Bine ca nu s-a varsat palinka. Se spune ca e semn de botez. Apoi, daca se varsa urciorul ala … se faceau cel putin tripleti!
Pentru ceea ce se cuvine sa-mi asum raspunderea a fost guma care s-a lipit de bolul in care s-a servit supa. Cum care guma? Aia de mestecat. Da! Puteti sa dati cu parul in mine. Nu am gasit nici o scrumiera, nu erau deloc pe masa. Mesele au fost asezate, in curte, ca si la tzara; stiti voi: lavitze, masute lungi si inguste. Asta e! Nu m-a derajat cu nimic asta. Si acolo traiesc, mor oameni.
Am invelit in ditamai bucata de servetel guma si am potrivit-o (ascuns) sub marginea farfuriei mele. Ce mare lucru?! Mi-am zis, cand ma ridic de la masa o iau cu mine si o voi arunca. In cel mai rau caz o duc acasa si o arunc la gunoi. Doar nu era sa dau cu ea prin curtea omului. Nu stiu cum a ajuns bucata de hartie sub bolul cu supa fierbinte. Bine-nteles ca s-a topit guma si s-a dilatat atat de mult incat si-a iesit din piele (aka servetel) si s-a lipit de fundul bolului. Cand sa ridice don`soara bolul … guma s-a intiiiiinssss cat pentru trei persoane. Amuzant a fost cum prindeau fiecare de ea ca sa nu se mai lungeasca. Fire, firisoare s-a facut.
Stiti ce tacere se asterne la masa in astfel de ocazii. Cu toate astea … toti cei din fatza mea, in cor “vai, dar cum a ajuns guma asta aici?!”. Insa, nu cu voce tare si nici foarte mirati de intamplare … S-or fi gandit ca posibil una din odraslele lor s-a jucat prin bucatarie si …
Drept este ca uitasem de “adezivul” in cauza, si nici prin cap nu mi-a trecut ca ar putea migra.
Nu pot sa inchei sa nu sa spun ca mi-a fost dat sa vad o femeie frumoasa, cocheta, plinuta, avand parul lung, natural si blond strans intr-un coc simplu si elegant.
Ca si incheiere: Sa-i fie tarana usoara! (defunctei, nu blondei)
P.S. Sa va povestesc cum am ras la o inmormantare unde a latrat un caine? Hmm, probabil in zilele ce urmeaza …
Nu a mea.
Adica … nu la una organizata de mine.
~
Decedata - Dumnezeu sa o ierte! - a fost bolnava de cancer. Persoana in varsta, lumea se astepta la cursul firesc al lucrurilor. A fost inmormantata in cimitirul din satul in care s-a nascut.
Trebuie sa precizez ca a fost vorba despre mama prietenei surorii mele. Prietena (in cazul de fatza) a se citi: aia veche si buna, la bine si la rau, fara sa te traga in piept ori barda bagata adanc intre vertebre. Asadar, am fost prezenti cam toti din familia mea.
Ajunsi acolo a inceput procesiunea. Popa dadea cu alea-alea, noi am lasat pe cei din cadrul apropiat defunctei sa stea cat mai aproape, retragandu-ne in plan distal.
Mama mea alaturi de alte persoane, cam de aceeasi varsta, stateau pe cate o bancutza. Doar la citirea psalmilor, rugaciuni se ridicau in picioare. Spre rusinea mea ori ba (putin imi pasa!) m-am asezat langa mami. Fiind cam tot pe drumuri, orice ocazie prind a fi alaturi de ea, ma strecor si o mangai usor si candid, cat o mai am alaturi.
In fatza mamei mele se afla o batranica, aproximativ la 80 si ceva de ani.
In clipa in care m-am apropiat de mami, puteam pune pariu pe viatza defunctei ca mi se va adresa. (nu defuncta! ci batranica) Asa a si fost. M-a intrebat daca nu vreau sa stau langa ea, chipurile ca nu as avea loc langa mami. Nu zau!
Am eu curu` mare, dar asta nu e motiv sa ma strecor eu de pe o portiune de banca de un metru, langa tanti unde era loc de vreo 30 cm. Hm!
Asa ma pot enerva persoanele de genul asta!!! De unde mama naibii isi procura astia tupeul (cand e vorba de asa ceva nu ma intereseaza varsta lor si respectul pentru anii pe care-i au) ca sa spuna - sa propuna, sa presupuna - ca eu as parasi locul de langa un parinte doar ca sa imi labartzez posteriorul ori ca sa aiba ei companie de barfa.
Dupa o vreme ma intreaba de unde sunt. Amu` eram pregatita sa spun semipovestea vietii mele cand m-am gandit: “auzi Petra! De te lungesti cu ea la vorba …o veni popa sa te intrebe de nu vrei sa-i tii locul – daca tot esti buna oratoare” (nu de alta, dar asuda rau tipu`, mai mult ca sigur de la greutatea burtii). Asa ca am raspuns sec: “din Oradea!”.
Am mai stat putin si am tulit-o langa tata. Il intreb cum se simte. Era o zapuseala grozava.
Imi spune ca e foarte cald (pe langa asta toti oamenii la negru, ca deh, asa se cade) si imi arata niste muste aflate la vreun metru in fatza noastra. E de stiut ca inainte de ploaie pasarile, insectele zboara cat mai jos. Noah, mustele astea aderau intim de betonul care era turnat in fatza intrarii in curte. Imi spune, cu intentia de a accentua cat de grava e situatia, parca fara aer: “Ma uit de o vreme la mustele alea. Stau acolo de minute intregi, nu se misca decat atunci cand trece careva, se desprind, zboara cateva secunde si revin in acelasi loc”. Ma aplec spre tati si-i soptesc la ureche: “Pai, daca acolo au loc de parcare platita, ce sa le faci?”.
Asa-i ca nu trebuie sa va spun, abia a reusit sa-si stapaneasca rasul, ca de zambit tot a zambit spunand “no, asta ai zis-o!”.
Mami ne privea amuzata si intrebatoare … dorea sa stie si ea motivul pentru care conturul buzelor noastre refuza sa ia pozitia de doliu. Ridicam din umeri, din priviri ii dam de inteles ca totul este in regula.
Dupa vreo ora se aud tunele si se porneste o ploaie hotarata si deasa.
Heh! Am parinti destepti. Au adus umbrele.
Si … ca sa vedeti cum se procedeaza cand pamantul este ud si trebuie aruncat in groapa…
Erau doi barbati tineri care ar fi trebuit sa arunce pamantul peste sicriu; unul de o parte a gropii, celalalt la capatul opus. A venit si un al treilea, cam la dublul varstei celor doi, rupt in gura de beat, saracul. Au incercat sa-i explice ca nu o sa reuseasca sa faca nimic cu acel harlet micut pe care si l-a adus. Oricum, se clatina din toate balamalele, asadar cu atat mai putin. A implantat harletul, care a si ramas acolo. Totusi, insista omuletul nostru, scoate lopatica si …merge la capatul opus al gropii, ca o minge de ping-pong, de la un tanar la altul. Pamantul era la fel de ud si acolo. Probabil a sperat ca celalalt tanar sa fie mai indulgent cu el. Proasta alegere! L-a luat ala la dumnezei si mame si tati si ce-o mai gasit prin gura, motivand: “sa nu vii langa mine sa arunci cu pamant, ca-ti crap capul”. Oamenii din jur i-au atentionat, sa nu vorbeasca asa. Nu stiu daca decedata s-a invartit in mormant, dar omuletul nostru nu a mai apucat sa intoarca nici macar o gramajoara de tina.
Pana la urma s-a terminat totul cu bine: si ploaia, si inmormantarea.
Am fost apoi invitati la cina mortului. Nu prea pricep de ce se spune asa ca doar nu mai papa nimic. Desi, dupa cele intamplate la masa unde am stat, incep sa ma razgandesc.
S-a varsat in fatza mea: sucul, cafeaua, berea a iesit furioasa din pahar. Am mai vazut eu sa faca o bere spume, dar nici in halul asta - zici ca avea rabie. Doar cafeaua a fost a mea, dar nici pe aia nu am varsat-o eu. Pentru suc si bere nu raspund. Bine ca nu s-a varsat palinka. Se spune ca e semn de botez. Apoi, daca se varsa urciorul ala … se faceau cel putin tripleti!
Pentru ceea ce se cuvine sa-mi asum raspunderea a fost guma care s-a lipit de bolul in care s-a servit supa. Cum care guma? Aia de mestecat. Da! Puteti sa dati cu parul in mine. Nu am gasit nici o scrumiera, nu erau deloc pe masa. Mesele au fost asezate, in curte, ca si la tzara; stiti voi: lavitze, masute lungi si inguste. Asta e! Nu m-a derajat cu nimic asta. Si acolo traiesc, mor oameni.
Am invelit in ditamai bucata de servetel guma si am potrivit-o (ascuns) sub marginea farfuriei mele. Ce mare lucru?! Mi-am zis, cand ma ridic de la masa o iau cu mine si o voi arunca. In cel mai rau caz o duc acasa si o arunc la gunoi. Doar nu era sa dau cu ea prin curtea omului. Nu stiu cum a ajuns bucata de hartie sub bolul cu supa fierbinte. Bine-nteles ca s-a topit guma si s-a dilatat atat de mult incat si-a iesit din piele (aka servetel) si s-a lipit de fundul bolului. Cand sa ridice don`soara bolul … guma s-a intiiiiinssss cat pentru trei persoane. Amuzant a fost cum prindeau fiecare de ea ca sa nu se mai lungeasca. Fire, firisoare s-a facut.
Stiti ce tacere se asterne la masa in astfel de ocazii. Cu toate astea … toti cei din fatza mea, in cor “vai, dar cum a ajuns guma asta aici?!”. Insa, nu cu voce tare si nici foarte mirati de intamplare … S-or fi gandit ca posibil una din odraslele lor s-a jucat prin bucatarie si …
Drept este ca uitasem de “adezivul” in cauza, si nici prin cap nu mi-a trecut ca ar putea migra.
Nu pot sa inchei sa nu sa spun ca mi-a fost dat sa vad o femeie frumoasa, cocheta, plinuta, avand parul lung, natural si blond strans intr-un coc simplu si elegant.
Ca si incheiere: Sa-i fie tarana usoara! (defunctei, nu blondei)
P.S. Sa va povestesc cum am ras la o inmormantare unde a latrat un caine? Hmm, probabil in zilele ce urmeaza …
sâmbătă, 7 iunie 2008
(Re)Nasterea sau Craniul si Piscotul
Avand o zi de nastere, cam la fel de “interesanta” ca si profesia mea (iunie 06) angajatii mi-au pregatit o petrecere surpriza, din care nu putea lipsi nici tortul.
Nu`sh unde naiba au gasit ei modelu` ala (pe net - mi-au zis ulterior - comanda on-line) … si au presupus ca va fi ideal.
~*~
Seara pe la vreo noua suna telefonul. O voce (a secretarei) imi spune: “Priveste pe geam! Sunt in masina, te astept.”
Ridic o spranceana, ca sa nu-mi dau drumul la voce, ca doar e ziua mea si alea-alea, deranj etc. Apoi imi pica fisa. Adica ?!?!? Ma gandesc yo - de abia am scapat de “comisie” cum ca nu ma dau la blonda aia asistenta si amu` …asta ma invita la ea in masina. Asa-i ca va sunat si voua in minte vorbulita aia: “Ahhh! Suna-ma, sunt fierbinte!”.
Am apucat doar sa intreb: “pooofftiiimmmm?”. Ea continua grabita la voce: “Hai, ca avem un client” si inchide.
Ca-n armata, intr-un minut, am fost echipata. Ies in strada, imi pregatesc o falca-n cer si una in pamant, sa-i zic vreo doua la fata aia. Ca doar mortii pot astepta. Doamne iarta-i! Doar nu-i vom ingropa noaptea ?! Daca da, atunci ce o fi … mafiot? Aia nu vin la pompe funebre. Aia ciopartesc, ascund, ingroapa si gaseste (eventual) cainele vecinului ceva ramasite.
Ajung la masina. Heh! Isteata fata! Ma stie ca eram pregatita cu torida de slove … imi spune ca un angajat are probleme cu un apartinator de-a lui si se afla in incinta firmei.
Asaaa… Asta e altceva. Da, pentru “echipaj” este de inteles.
Ma urc in dreapta, fata porneste. Moooaammaaa … si conduce de zici ca ne vanau klingonienii.
Masina arata asa:
“Nu va place tortul?” ma intreaba groparul (da, el e un alt angajat) dandu-si seama de aspectul fetzei mele la vederea “cadoului”. (nu caVou! caDou!)
Imi revin licuricii din amorteala lor, si-i dau drumul influxului nervos de prin creieri …
Repede imi revine si perceptia senzoriala, vad si angajatii cum stau nedumeriti….
Incep sa-mi dau seama ca este un tort (aliment) …
Raspund, fericire pe mine ca doar e ziua mea … ”Nu stiu de-mi place ori ba, ca nu l-am gustat …inca!”
Yeeeeee! - striga bucurosi. Incepe lumea sa ma imbratiseze, urari de bine, se deschide sampania.
Dau astia sa-mi cante “La multi ani!”…..
“Oameni buni! Opriti-va! O fi ziua mea, dar avem vecini. Aia vii, care casca gura de zor la noi. Daca ne apucam la horit … o sa ajungeti colegi de camera cu mine la Ospiciu. Daca da cineva telefon, vine politia, si ne vad / aud cantand intre morti de la-multi-ani … ne leaga. Ne baga-n camasa de forta … pe mine sigur, dar si pe voi” .
Am ras cu totii, am baut ce s-o gasit pe acolo (neah! nu va ganditi la formol) … pana dimineatza.
Cu cearcane la ochi, rupti de oboseala, am facut fatza frumos si cu demnitate cererii din ziua respectiva. Am primit laude verbale dar si in bani pentru atitudinea sobra afisata in cadrul ceremoniei.
Heh! Daca ar fi stiut ei ca e de la bairam?! Singurul, care le-ar fi putut povesti ceva, a fost apartinatorul lor aflat intr-o camera (separata) din capatul cladirii. ;-)
Nu`sh unde naiba au gasit ei modelu` ala (pe net - mi-au zis ulterior - comanda on-line) … si au presupus ca va fi ideal.
~*~
Seara pe la vreo noua suna telefonul. O voce (a secretarei) imi spune: “Priveste pe geam! Sunt in masina, te astept.”
Ridic o spranceana, ca sa nu-mi dau drumul la voce, ca doar e ziua mea si alea-alea, deranj etc. Apoi imi pica fisa. Adica ?!?!? Ma gandesc yo - de abia am scapat de “comisie” cum ca nu ma dau la blonda aia asistenta si amu` …asta ma invita la ea in masina. Asa-i ca va sunat si voua in minte vorbulita aia: “Ahhh! Suna-ma, sunt fierbinte!”.
Am apucat doar sa intreb: “pooofftiiimmmm?”. Ea continua grabita la voce: “Hai, ca avem un client” si inchide.
Ca-n armata, intr-un minut, am fost echipata. Ies in strada, imi pregatesc o falca-n cer si una in pamant, sa-i zic vreo doua la fata aia. Ca doar mortii pot astepta. Doamne iarta-i! Doar nu-i vom ingropa noaptea ?! Daca da, atunci ce o fi … mafiot? Aia nu vin la pompe funebre. Aia ciopartesc, ascund, ingroapa si gaseste (eventual) cainele vecinului ceva ramasite.
Ajung la masina. Heh! Isteata fata! Ma stie ca eram pregatita cu torida de slove … imi spune ca un angajat are probleme cu un apartinator de-a lui si se afla in incinta firmei.
Asaaa… Asta e altceva. Da, pentru “echipaj” este de inteles.
Ma urc in dreapta, fata porneste. Moooaammaaa … si conduce de zici ca ne vanau klingonienii.
Masina arata asa:
Trecem pe langa o ambulanta care rula pasnica pe drum. (a se citi viteza regulamentara pentru a conduce un autoturism in oras) Probabil, terminasera tura si se reintorceau la statia de ambulante.
In oglinda retrovizoare observ cum soferul lasa geamul jos, se apleaca si striga spre noi: “Unde va grabiti asa fetelor? Ca nu a murit inca!” Raaad amandoi copios pe seama noastra.
Hm !!!
O rog pe fata sa incetineasca putin, pana ne ajunge ambulanta din urma….si le raspund: “Nu va agitati degeaba frumuseilor, deoarece nu avem acelasi drum. Noi mergem la sex in grup!”
“Dai gaz!” – am zis fetei….si….nici o vorba-n plus, pana cand am ajuns.
Coboram din masina, intram in cladire. Bezna!
Brusc se aprinde lumina … La multi aaaaaaaaani! Striga cei adunati la gramada (pentru mine).
Cand am privit pe masa de alaturi, unde era asezat tortul, primul gand a fost ca unul din angajati si-a decapitat soacra, a fiert-o si se bucura asa de mult incat echivaleaza cu o zi de nastere (o renastere a vietii de ginere) ceea ce tocmai a coincis cu a mea. Si s-o fi gandit ca … am putea sarbatori impreuna.
“Nu va place tortul?” ma intreaba groparul (da, el e un alt angajat) dandu-si seama de aspectul fetzei mele la vederea “cadoului”. (nu caVou! caDou!)
Imi revin licuricii din amorteala lor, si-i dau drumul influxului nervos de prin creieri …
Repede imi revine si perceptia senzoriala, vad si angajatii cum stau nedumeriti….
Incep sa-mi dau seama ca este un tort (aliment) …
Raspund, fericire pe mine ca doar e ziua mea … ”Nu stiu de-mi place ori ba, ca nu l-am gustat …inca!”
Yeeeeee! - striga bucurosi. Incepe lumea sa ma imbratiseze, urari de bine, se deschide sampania.
Dau astia sa-mi cante “La multi ani!”…..
“Oameni buni! Opriti-va! O fi ziua mea, dar avem vecini. Aia vii, care casca gura de zor la noi. Daca ne apucam la horit … o sa ajungeti colegi de camera cu mine la Ospiciu. Daca da cineva telefon, vine politia, si ne vad / aud cantand intre morti de la-multi-ani … ne leaga. Ne baga-n camasa de forta … pe mine sigur, dar si pe voi” .
Am ras cu totii, am baut ce s-o gasit pe acolo (neah! nu va ganditi la formol) … pana dimineatza.
Cu cearcane la ochi, rupti de oboseala, am facut fatza frumos si cu demnitate cererii din ziua respectiva. Am primit laude verbale dar si in bani pentru atitudinea sobra afisata in cadrul ceremoniei.
Heh! Daca ar fi stiut ei ca e de la bairam?! Singurul, care le-ar fi putut povesti ceva, a fost apartinatorul lor aflat intr-o camera (separata) din capatul cladirii. ;-)
duminică, 1 iunie 2008
Testul Psihiatric pe Ziua de Azi
Personality Disorder Test Results
|
personality tests by similarminds.com
E destul de bine, a zis sefu` sectiei de psihiatrie.
Maine ... s-ar putea sa fie si mai rau.
Asa ca bucura-te de ziua de azi, cat (la suta) a mai ramas din ea.
1 Iunie, ziua copilului.
sâmbătă, 31 mai 2008
Pneumonia sau Blonda cu Cadavrul
Cu sau fara voia voastra … as continua calvarul.
Am lipsit de la terapia prin scris deoarece am avut pneumonie. Se spune ca doar cei “dieshtepti” racesc vara. Mda, s-ar putea… Si nebunii – as adauga eu.
Dupa ce am trecut pe la medic am primit prescriptia: cateva hapuri si injectii. Trimit pe cineva sa mi le cumpere de la farmacie. Apoi, instiintez sectia de la Ospiciu ca am si alte baiuri, nu doar la “etaj”. Buuun! Sefu` sectiei mi-a comunicat pe un ton ferm ca nu se poate sa raman fara supraveghere psihiatrica. Avand ca si indicatii – repaus la pat – exista posibilitatea sa recidivez.
Asa ca, ii trazneste o idee geni(t)ala. Sa trimita o asistenta, zilnic daca tot am tratament cu injectii, care sa mi le aplice, astfel voi fi si in atentia lor. A zis ca face el cumva si gaseste una disponibila.
Bucurie mare pe capul meu! Nu mai trebuie sa caut eu pe cineva.
A doua zi dimineata. Ora 7.45 fix, suna cineva la usa. Deschid!
Heh! Ce credeati? Ca va voi povesti cum a venit namila de femeie? Asa cum scrie la cartile horror? Neah!
Frumusete de blondina. Oameni buni! Frumusete de femeie blonda naturala, zambitoare, amabila …alea-alea. Avea doi ochi negri stralucitori si jucausi, corpul gratios, pielea alba. Nu stiu daca are si ceva in cap, da` nu mai conteaza. Ca s-a facut curent cand am deschis usa apartamentului si mi-a cazut falca lovindu-se de prag. Clanta usii imi tremura in mana. Iar mana mea era rece si tremura cu clanta cu tot.
Ea: - Va este frica de injectii? – cu zambetul acela frumos si vocea de vis.
Eu: - Hî?
Ea (mai putin zambitoare): - Pot sa intru? Mai am si alte tratamente de facut.
Eu: Îhî…
Schitez un gest, sa pofteasca inauntru. Ma pregatesc sa…. (nu, nu povesetesc bine)
Ea (!!!) imi spune ce sa fac si eu execut intocmai si la timp. Imi face injectia. Manuta fina. Nu am simtit, deloc, nici cand a introdus acul, nici serul; raman latita in pat. Imi spune ca pot sa ma ridic, sa ma imbrac. Incerc sa bagui ceva, iar ea imi spune. “Stiti?! Nu pareti sa aveti probleme psihiatrice. Sunteti calma, observ ca perceptia verbala este corespunzatoare ….etc. (urmeaza insiruiea de termeni medicali).
La care …eu – brusc, zambet cracit pe fatza, ochii paralizati spre ea - ca si personajele din desenele animate.
Ea … putin dezamagita: “Hm! Totusi, cred ca m-am inselat.”
Colturile gurii mi-au coborat dramatic, si pleoapele au cazut cu zgomot. Nu pe podea! Insa, destul de marcant, incat sa-mi spuna cu vocea-i suava: “nu disperati, va fi bine” alaturi de un zambet compatimitor.
Aproape la fel au decurs si urmatoarele zile. Cu mici mari exceptii. Am avut grija sa mut pragul, in locul acestuia sa pun ceva mai moale pe care sa-mi cada falca. Am incercat sa ma redresez verbal. In loc “Hî?”, “Îhî…” am spus “Hă?” si “Aha”. Inainte de a veni ea, dimineata ma trezeam ca sa imi ung buzele cu apa cu zahar. Sa stea lipite, pentru a nu mai avea ranjete pe figura. Ma gandeam ca poate ma mai interneaza, la naiba inc-odata, cu recidiva grava, ca nu mai scap in veci.
Cum sa explic eu la doctoru` sef ca starea mea se datoreaza ei. Or sa-mi puna in carca si deviatii ale comportamentului sexual.
Vedeti voi, ca si in societate asemenea orientari nu sunt bine privite.
Am sa va ofer o poza a ei. Draguta de ea, mi-a aratat unde lucreaza si ...de ce doar ea a fost disponibila pentru tratamentul meu.
Am lipsit de la terapia prin scris deoarece am avut pneumonie. Se spune ca doar cei “dieshtepti” racesc vara. Mda, s-ar putea… Si nebunii – as adauga eu.
Dupa ce am trecut pe la medic am primit prescriptia: cateva hapuri si injectii. Trimit pe cineva sa mi le cumpere de la farmacie. Apoi, instiintez sectia de la Ospiciu ca am si alte baiuri, nu doar la “etaj”. Buuun! Sefu` sectiei mi-a comunicat pe un ton ferm ca nu se poate sa raman fara supraveghere psihiatrica. Avand ca si indicatii – repaus la pat – exista posibilitatea sa recidivez.
Asa ca, ii trazneste o idee geni(t)ala. Sa trimita o asistenta, zilnic daca tot am tratament cu injectii, care sa mi le aplice, astfel voi fi si in atentia lor. A zis ca face el cumva si gaseste una disponibila.
Bucurie mare pe capul meu! Nu mai trebuie sa caut eu pe cineva.
A doua zi dimineata. Ora 7.45 fix, suna cineva la usa. Deschid!
Heh! Ce credeati? Ca va voi povesti cum a venit namila de femeie? Asa cum scrie la cartile horror? Neah!
Frumusete de blondina. Oameni buni! Frumusete de femeie blonda naturala, zambitoare, amabila …alea-alea. Avea doi ochi negri stralucitori si jucausi, corpul gratios, pielea alba. Nu stiu daca are si ceva in cap, da` nu mai conteaza. Ca s-a facut curent cand am deschis usa apartamentului si mi-a cazut falca lovindu-se de prag. Clanta usii imi tremura in mana. Iar mana mea era rece si tremura cu clanta cu tot.
Ea: - Va este frica de injectii? – cu zambetul acela frumos si vocea de vis.
Eu: - Hî?
Ea (mai putin zambitoare): - Pot sa intru? Mai am si alte tratamente de facut.
Eu: Îhî…
Schitez un gest, sa pofteasca inauntru. Ma pregatesc sa…. (nu, nu povesetesc bine)
Ea (!!!) imi spune ce sa fac si eu execut intocmai si la timp. Imi face injectia. Manuta fina. Nu am simtit, deloc, nici cand a introdus acul, nici serul; raman latita in pat. Imi spune ca pot sa ma ridic, sa ma imbrac. Incerc sa bagui ceva, iar ea imi spune. “Stiti?! Nu pareti sa aveti probleme psihiatrice. Sunteti calma, observ ca perceptia verbala este corespunzatoare ….etc. (urmeaza insiruiea de termeni medicali).
La care …eu – brusc, zambet cracit pe fatza, ochii paralizati spre ea - ca si personajele din desenele animate.
Ea … putin dezamagita: “Hm! Totusi, cred ca m-am inselat.”
Colturile gurii mi-au coborat dramatic, si pleoapele au cazut cu zgomot. Nu pe podea! Insa, destul de marcant, incat sa-mi spuna cu vocea-i suava: “nu disperati, va fi bine” alaturi de un zambet compatimitor.
Aproape la fel au decurs si urmatoarele zile. Cu mici mari exceptii. Am avut grija sa mut pragul, in locul acestuia sa pun ceva mai moale pe care sa-mi cada falca. Am incercat sa ma redresez verbal. In loc “Hî?”, “Îhî…” am spus “Hă?” si “Aha”. Inainte de a veni ea, dimineata ma trezeam ca sa imi ung buzele cu apa cu zahar. Sa stea lipite, pentru a nu mai avea ranjete pe figura. Ma gandeam ca poate ma mai interneaza, la naiba inc-odata, cu recidiva grava, ca nu mai scap in veci.
Cum sa explic eu la doctoru` sef ca starea mea se datoreaza ei. Or sa-mi puna in carca si deviatii ale comportamentului sexual.
Vedeti voi, ca si in societate asemenea orientari nu sunt bine privite.
Am sa va ofer o poza a ei. Draguta de ea, mi-a aratat unde lucreaza si ...de ce doar ea a fost disponibila pentru tratamentul meu.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)