Contabilul si ...

Ma suna contabilul … (Heh, va bucurati, de un personaj masculin, asa-i? :D ) sa-mi comunice ca trebuie sa revad niste acte si sa le semnez.
“Bun! Cand sa trec pe la tine?”
“Acuma, daca poti.”
“Bine, ajung in 30 de minute.”
”Te-astept…”

Tin sa precizez ca sta cu mama, ramasa vaduva. Nimic de zis. In ziua de azi, nu ma mir si …in definitiv, de ce nu?! Pentru ce sa dai banii de chirie la altii? Daca va ganditi la intimitate, avea baiatu` ca nici mama nu e casnica. Femeie intre doua varste, cocheta, procuror de meserie.

Sa vi-l descriu?
Ok! Sa incepem cu ce va place voua sa auziti: 27 de ani, brunet, ochii ... negri (neah! nici de aia nu scriu ca-s albastri or verzi) un ten alb ca si laptele, falcutze, buze rosii, bine conturate, un sirag de dinti impecabili in gura (probabil, si pe fesele unor fete - ca si urma), corp atletic - nu lucrat la sala, ci de ala de la mama natura. Cat despre caracter … Hmmm … deocamdata cinstit baiatul, “cunoaste carte”, amabil, detine arta conversatiei, mai mult decat poate o femeie asculta in preajma sa.

Sun la usa apartamentului; deschide mama lui si ma invita in camera de zi.
“Vine puisorul meu imediat…” spune ea, zambind. Deah! Ranjesc eu in mintea mea … pui de vultur plesuv, poate.
Ma asez intr-un fotoliu. Ma serveste cu prajituri, racoritoare, cafea.
Hmmm, oare ce-am facut sa merit asta, gandesc in sinea mea. De fiecare data a fost atenta cu mine, insaaa … pana acuma ma intreba ce doresc.
Pe Mircea, asa il cheama, il aud de zor trancanind in baie. Ehh, o fi avand omu` de lucru, ca doar suntem oameni.
“Plec pana la vecina noastra”, spune ma-sa si o tunde pe usa apartamentului cat ai clipi.

Cum sa va explic eu ceva romaneste?
Nu-s omul care sa se sperie din asa ceva, dar am imaginatia foarte bogata.
Cand a inchis mama lui usa apartamentului, s-a si auzit usa baii deschizandu-se.
Ma asteptam sa intre Mircea in camera de zi. Nuuuu. Vreo 5 minute se foieste pe hol, dupa care impinge usa camerei, la fel ca o pisica atunci cand vrea sa intre tiptil, pentru a nu fi observata sau cat mai putin posibil.

Cu ochii infipti in podea, capul aplecat intr-o parte, ma privea pe sub sprancene ca si un copil.
Duiosss, mamaaa duios privea.
Eu: “Si eu ce sa pricep din privirea asta?”
El: “Pai …..stii….cum sa-ti explic….”
Se apropie de fotoliul din stanga mea, in care se face ghem. Pisica niciodata nu a avut, asadar nu`sh de unde are astfel de obiceiuri.
Eu: “Scurt si la obiect !” Scrasnesc din dinti: “Ai facut ceva cu banii.”
M-am gandit ca asta poate fi cel mai rau in situatia data.
El (scurt): “Nu!”
Rasuflu usurata …
El: “Nu te destinde, ca nici nu am inceput…”
(va urma)