Port o coafura simpla, tunsa in scari, pentru par lung ondulat. Asadar, fara:
parfumari,
lac de par,
gel,
spuma,
fixativ,
sau alte substante care se pulverizeaza pe par,
agrafelutze (si termenul diminutivat imi da fiori).
Din motiv ce coafeza mea nu mai lucra deloc, m-am asezat in primul scaun care s-a eliberat. Chiar, nu fac discriminari pe baza aspectului exterior al cuiva. Adica, nu privesc de sus in jos un om, sa-l cantaresc din priviri, si care arata mai bine la ala ma duc. Nu imi intind antenele spre barfe despre coafeze. Nu ascult criteriile de evaluare ale terte persoane, pentru ca nu pot fi juste. Suntem diferite: ca varsta, tip de par, gusturi, mod de viata. Totusi, experienta mea de “testare” a noii coafeze a dat gres.
Consider ca toti care lucreaza in domeniu trebuie sa aiba o baza. Mai ales, daca profeseaza de catva timp, inseamna ca stie ceva. Nu-i asa? Daca tunzi aiurea vreo 2-3 persoane, nu-ti mai refaci clientela decat foarte greu.
Ii specific domnitsei brunete, care de altfel avea o coafura foarte draguta cu suvite rosii in breton, cele enumerate mai sus. Doream o coafura tunsa in scari. Plus, am adaugat clar si concis, respectuos si implorator: FARA BRETON!
Ma intreaba, ca si confirmare: “fara breton?”. Raspund: “asa este, da! fara breton.”
Urmeaza spalatul si tunsul….
Cat am stat in nenorocitul ala de scaun …nu i-a tacut gura o clipa.
Ok! Si eu sunt femeie si imi place sa vorbesc.
Dar, nu atata !!!!!!!!
Mi-ar fi lesinat corzile vocale. S-ar fi intins ca si firele, coapte de soare, pentru uscat rufe.
Privesc in oglinda si simt cum aduna in mainile sale parul din fatza.
Timpul (sesizat de mine) se scurge in milisecunde intre manunchiul meu de par si apropierea finala a lamelor de foarfeca. Si …JAPS! S-a facut juma de breton.
Sincer va spun …mi-au dat lacrimile.
Cu voce stinsa, incerc sa salvez ce se mai poate. “Domnitsa! Dar … v-am specificat, rugandu-va: fara breton?!”
Incearca sa fie atenta la mine, deoarece spurcata cealalta nu a incetat din vorbarie. Asta asculta (inca) la greu.
Repeta, dupa mine, ca si un patetofon stricat, vechi: “fara breton?”
“Mda …asa v-am rugat. V-am spus de la inceput.”
Probabil, s-a prins ceva rusine de ea. A ascultat doar ce ii zumzaia colega. Nu i-a mai raspuns, pana nu a terminat cu mine.
Nu stiu cat mi-a cerut si nici cat i-am platit. Nu vroiam scandal si …
Chiar de ma revoltam, urmau doua situatii:
1.sa afirme ca nu se mai poate face nimic dar, oricum nu-mi mai cere bani – insa, singura solutie e sa-l tunda scurt. (asta, nu! m-am straduit mult sa-l cresc lung)
2.sa ies de acolo si sa merg la alta. ok! unde? la cine? sa umblu prin oras cu jumate de podoaba capilara tunsa? m-ar fi urmarit hingherii!
Ca norocu’, mi-am luat hapurile de dimineata.
Nici nu va imaginati ce eram in stare sa-i fac aleia, din cauza accesului de furie pe care mi l-a determinat. Ziceti ca e doar …un par? Si va creste la loc. Eh! Sa fie al vostru, in cauza de fatza. Sau …poate sa fie vreun organ de al vostru sau masina voastra sau studiile voastre … “taiate la jumate”, atunci cand voi nu va doriti asta.
Nu este acelasi lucru? Oooo, ba da!
luni, 17 noiembrie 2008
sâmbătă, 15 noiembrie 2008
Lumanari albe, simple …
De obicei nu ma ocup de aprovizionari marunte, doar cand e ceva in neregula.
In cazul acesta “neregula” a fost determinata de lipsa lumanarilor albe pe piata.
Vine tipul insarcinat cu acestea si-mi zice ca, desi a cautat in tot orasul, nu a gasit. Variante scumpe ca si pret ar fi, dar clientii nu vor sa plateasca atata.
Boooonnnnn…..
Ia Petra masina si da o tura prin oras. Nu am gasit nicaieri ceva asemanator cu ce vroiam. Doar colorate.
Faza ciudata am patit-o cu o vanzatoare zeloasa.
Incepand cu primul pas, pe care l-am facut pasind in incinta magazinului, totul parea iesit din comun.
M-a primit o domnisoara la vreo 20 de ani, excesiv de amabila. M-a salutat, dupa care nu s-a mai dezlipit de mine.
Nu aratam prost imbracata sa zici ca se tinea scai dupa mine pentru a nu fura ceva.
In linii mari ii explic cum si pentru ce am venit la ei.
Cu entuziasm maxim pe figura si in atitudinea ei, imi prezinta toate tipurile de lumanari: de la cele groase pana la cele subtiri, de la cele galbene pana la cele negre, de la globulare, cilindrice, dichisite, modelate, la conice. Tot!
Culmea! Eu specificasem ca vreau albe.
Ea: “Alta culoare nu doriti”
Eu (cu indulgenta si intelegere fatza de o vanzatoare care vrea sa-si vanda marfa): “Nu.”
Ea: “Ce forma ati dori sa aiba?”
Eu: “albe standard simple, lungime aproximativ 10cm, diametru 1-2cm ”
Ea: “O clipa va rog sa asteptati, am sa caut.”
(Oho! Uite, ca incepe lumea sa se civilizeze, imi zic eu. Nu te arunca din magazin, ci se intereseaza de cererile primite.)
Revine cu un teanc de lumnari, subtiri e drept, dar rosii.
Ii spun ca e buna dimensiunea dar ….culoaareeeaaaa…. Culoare e potrivita pentru orgii sexuale.
Pleaca putin. Revine cu un stoc de lumanari albe, dar …mari, ca si pentru nunta.
Din nou, ii explic ca sunt pentru inmormantare.
Ea: “Se pot taia pe bucati.”
Eu: “Nu va suparati! Nu am de gand sa-mi petrec jumate de zi cu ciopartirea unor lumanari pentru cununii.”
Ridica din umeri … Da o fuga in depozit si revine cu lumanari negre de forma conica.
Eu (putin nelinistita): “Domnitsa! Ceremonia va fi de inhumare si nu ocultism. Cum am sa explic eu apartinatorilor, care-si ingroapa soacra decedata, ca nu am decat lumanari negre si alea de o forma dubioasa?”
Ea (probabil, facand legatura intre cererile mele si imbracamintea neagra pe care o purtam): “Nu sunteti dvs. apartinatoarea?”.
Eu: “Nu! Eu organizez inmormantarea! Detin o firma care se ocupa cu asa ceva.”
Ea: “Aaaaaaaaa. De ce nu spuneti asaaaa. Pai …nu avem ce va trebuie.”
Multumesc, salut si dau sa plec. Vanzatoarea se scuza si isi inclina trunchiul spre mine spunand soptit: “am crezut ca sunteti vreo vaduva-neagra (accentuand atributul, in timp ce imi face un semn cu ochiul) si firma e doar undercover”.
Mi-am tras pe fatza un rictus de se vedeau pana si ultimii molari, miscam capul leganat dinspre stanga spre dreapta si inapoi in semn de “nu” si am plecat val-vartej.
Ajunsa la firma, in intampinare, soseste aprovizionerul meu cu tigara-n coltul gurii.
In coltul opus al gurii ranjea de toti dracii. “Noah, sefa, ati gasit? Ha, Ha, Ha!”
“Nu … Dar, de vei avea vreodata nevoie de lumanari pentru bagat in fund, deoarece vagin nu ai, sau pentru practici gen ku klux klan sa-mi spui. Caci stiu exact unde trebuie sa te trimit. Bonus primesti o domnitsa sexy si ucigatoare la propriu.”
Pe urma, le-am povestit si celorlalti ce am patit in cautarea mea. S-au amuzat, dar eu …si acuma ma rog sa nu fie, pe viitor, domnitsa aia viitoare clienta. Nu vreau sa-mi imaginez la ce va trebui sa ma astept din partea sa …
In cazul acesta “neregula” a fost determinata de lipsa lumanarilor albe pe piata.
Vine tipul insarcinat cu acestea si-mi zice ca, desi a cautat in tot orasul, nu a gasit. Variante scumpe ca si pret ar fi, dar clientii nu vor sa plateasca atata.
Boooonnnnn…..
Ia Petra masina si da o tura prin oras. Nu am gasit nicaieri ceva asemanator cu ce vroiam. Doar colorate.
Faza ciudata am patit-o cu o vanzatoare zeloasa.
Incepand cu primul pas, pe care l-am facut pasind in incinta magazinului, totul parea iesit din comun.
M-a primit o domnisoara la vreo 20 de ani, excesiv de amabila. M-a salutat, dupa care nu s-a mai dezlipit de mine.
Nu aratam prost imbracata sa zici ca se tinea scai dupa mine pentru a nu fura ceva.
In linii mari ii explic cum si pentru ce am venit la ei.
Cu entuziasm maxim pe figura si in atitudinea ei, imi prezinta toate tipurile de lumanari: de la cele groase pana la cele subtiri, de la cele galbene pana la cele negre, de la globulare, cilindrice, dichisite, modelate, la conice. Tot!
Culmea! Eu specificasem ca vreau albe.
Ea: “Alta culoare nu doriti”
Eu (cu indulgenta si intelegere fatza de o vanzatoare care vrea sa-si vanda marfa): “Nu.”
Ea: “Ce forma ati dori sa aiba?”
Eu: “albe standard simple, lungime aproximativ 10cm, diametru 1-2cm ”
Ea: “O clipa va rog sa asteptati, am sa caut.”
(Oho! Uite, ca incepe lumea sa se civilizeze, imi zic eu. Nu te arunca din magazin, ci se intereseaza de cererile primite.)
Revine cu un teanc de lumnari, subtiri e drept, dar rosii.
Ii spun ca e buna dimensiunea dar ….culoaareeeaaaa…. Culoare e potrivita pentru orgii sexuale.
Pleaca putin. Revine cu un stoc de lumanari albe, dar …mari, ca si pentru nunta.
Din nou, ii explic ca sunt pentru inmormantare.
Ea: “Se pot taia pe bucati.”
Eu: “Nu va suparati! Nu am de gand sa-mi petrec jumate de zi cu ciopartirea unor lumanari pentru cununii.”
Ridica din umeri … Da o fuga in depozit si revine cu lumanari negre de forma conica.
Eu (putin nelinistita): “Domnitsa! Ceremonia va fi de inhumare si nu ocultism. Cum am sa explic eu apartinatorilor, care-si ingroapa soacra decedata, ca nu am decat lumanari negre si alea de o forma dubioasa?”
Ea (probabil, facand legatura intre cererile mele si imbracamintea neagra pe care o purtam): “Nu sunteti dvs. apartinatoarea?”.
Eu: “Nu! Eu organizez inmormantarea! Detin o firma care se ocupa cu asa ceva.”
Ea: “Aaaaaaaaa. De ce nu spuneti asaaaa. Pai …nu avem ce va trebuie.”
Multumesc, salut si dau sa plec. Vanzatoarea se scuza si isi inclina trunchiul spre mine spunand soptit: “am crezut ca sunteti vreo vaduva-neagra (accentuand atributul, in timp ce imi face un semn cu ochiul) si firma e doar undercover”.
Mi-am tras pe fatza un rictus de se vedeau pana si ultimii molari, miscam capul leganat dinspre stanga spre dreapta si inapoi in semn de “nu” si am plecat val-vartej.
Ajunsa la firma, in intampinare, soseste aprovizionerul meu cu tigara-n coltul gurii.
In coltul opus al gurii ranjea de toti dracii. “Noah, sefa, ati gasit? Ha, Ha, Ha!”
“Nu … Dar, de vei avea vreodata nevoie de lumanari pentru bagat in fund, deoarece vagin nu ai, sau pentru practici gen ku klux klan sa-mi spui. Caci stiu exact unde trebuie sa te trimit. Bonus primesti o domnitsa sexy si ucigatoare la propriu.”
Pe urma, le-am povestit si celorlalti ce am patit in cautarea mea. S-au amuzat, dar eu …si acuma ma rog sa nu fie, pe viitor, domnitsa aia viitoare clienta. Nu vreau sa-mi imaginez la ce va trebui sa ma astept din partea sa …
miercuri, 5 noiembrie 2008
Spank the Booty
Dupa cum se stie, la Ospiciu se administreaza si calmante. Pentru evaluarea starii de obnubilare, pentru testarea dozei maxime admise la fiecare pacient se efectueaza diferite testari. Se calculeaza abilitatile reactionale inainte, dupa si in timpul tratamentului. Iata, una dintre ele:
Asaaaaaaaaaaa!
http://jocuri.apropo.ro/jocuri-pentru-baieti/joc-spank-the-booty-2842728
Sa ne si "jucam" putin. He he!
sâmbătă, 1 noiembrie 2008
Sânziana
Voi scrie cu diacritice, să priceapă toată lumea şi să nu existe prea multe dubii.
Mă pregătesc să fac o glumă. Vor fi câţiva care nu o vor gusta, nici la propriu şi nici la figurat.
Înainte de asta, vă atrag atenţia asupra următoarelor:
…mi-a fost dat să văd o poză pe net (probabil, o ştiu mulţi) cu foietaje denumite foarte plastic “fantezie cu rahat”;
Menţionez că trebuie adus un omagiu echipei de marketing şi design pentru imaginea creativ-exhaustivă pe care ne-a oferit-o.
Salamul (cică) de biscuiţi este asemanator unei puli negre (nu că am face discriminare) cu sau de rom (din nou: nu facem discriminări!). Gustul este asemenea culorii – execrabil, de tot rahatul. Consistenţa e mult mai puţin fermă decât cum arată imaginea – adică bleagă. Nici nu vreau să îmi imaginez ce ar putea însem(i)na petele alea albe.
Vreţi să vă cumpăraţi şi voi? Mai gândiţi-vă!
Mă pregătesc să fac o glumă. Vor fi câţiva care nu o vor gusta, nici la propriu şi nici la figurat.
Înainte de asta, vă atrag atenţia asupra următoarelor:
…mi-a fost dat să văd o poză pe net (probabil, o ştiu mulţi) cu foietaje denumite foarte plastic “fantezie cu rahat”;
(poza e preluată pentru exemplificare)
…o fi reclama sufletul comerţului … însă, în cele ce urmează, l-au omorât din faşă (comerţul);
…nu-mi bat joc de numele nimănui;
…eu NU sunt de vină că alţii au o imaginaţie infimă şi/sau lipsă de bun simţ.
Zilele trecute am fost la cumpărături. Am remarcat pe raftul cu dulciuri un anumit produs alimentar. Nu am avut intenţia de a cumpăra ceva de acolo dar, nu am rezistat acestui “salam de biscuiţi”. În traducere liberă: vroiam să-i fac poză şi să o pun pe net.
Cum obţii o Sânziană alcoolistă şi plină de căcat?
Iac-aşa!
…nu-mi bat joc de numele nimănui;
…eu NU sunt de vină că alţii au o imaginaţie infimă şi/sau lipsă de bun simţ.
Zilele trecute am fost la cumpărături. Am remarcat pe raftul cu dulciuri un anumit produs alimentar. Nu am avut intenţia de a cumpăra ceva de acolo dar, nu am rezistat acestui “salam de biscuiţi”. În traducere liberă: vroiam să-i fac poză şi să o pun pe net.
Cum obţii o Sânziană alcoolistă şi plină de căcat?
Iac-aşa!
(aceasta este poza facută de mine)
Menţionez că trebuie adus un omagiu echipei de marketing şi design pentru imaginea creativ-exhaustivă pe care ne-a oferit-o.
Salamul (cică) de biscuiţi este asemanator unei puli negre (nu că am face discriminare) cu sau de rom (din nou: nu facem discriminări!). Gustul este asemenea culorii – execrabil, de tot rahatul. Consistenţa e mult mai puţin fermă decât cum arată imaginea – adică bleagă. Nici nu vreau să îmi imaginez ce ar putea însem(i)na petele alea albe.
Vreţi să vă cumpăraţi şi voi? Mai gândiţi-vă!
vineri, 31 octombrie 2008
...toate trei si ... Mircea
Incet, foarte incet … pas cu pas … ma indrept spre baie, ca si un animal in drum spre abator.
“Trebuie sa ma dezbrac” spun eu. Mai castig putin timp.
“Va dezbracam noi, ca nu reusiti singura.” tzipa ele cu bucurie.
(dap, au dreptate….) Rusine nu imi este. Ma irita doar entuziasmul lor.
Imi dau ele jos bluza, pantalonii …tot, pana raman la peleu gol. Ma sprijina sa pot pasi in cada, sa nu alunec si ma lasa la inmuiat vreo 15 minute. Muzica in surdina. Asta: http://ospiciu.blogspot.com/2008/09/oh-baby-all-love-sex-and-sunshine.html
Faine piese, nu zau! Sa-ti vina sa “te freci”, nu alta!
A trecut si sfertul academic.
Revin ele plutind pe-o raza de “gresie”. Secretara mea s-a asezat pe hol cu apa ei plata si comenta ca la meci. Brunetele m-au ajutat sa ma ridic in picioare si …da-i si freaca la Petra.
Fratilor! De asa imbaiere nu am avut parte de cand eram copil mic.
Frumos, incet, finut, cu bagare de seama (a se citi fiecare centimetru patrat) a fost atins de manutele lor, cu scop de curatare. Probabil, nu am fost asa de curata de prin adolescenta. Cand am cazut in lanul de urzici si m-au dat ai mei cu spirt sa nu se infecteze. Eram plina de zagrieturi.
Toate au fost bune. Pana s-a ajuns “acolo” la zona aceea intima. Cine, care si cum sa ma spele?
Una s-ar fi incumentat hotarata spre “stolul de pasari”. Nu apucase sa atinga nimic, cealalta i-a dat peste mana “Ntz! Nu-i frumos. Ai uitat ca nu esti la lucru?!”
Auleooooo, Petra! Ce-ai ajuns! Sa fii model de studiu pentru competenta in igiena corporala la cadavre.
Imi intinde buretele in semn de “spala-te singura”. Efectuez eu miscarile de dute-vino specifice zonelor respective. Ma priveau asa de senine si amuzate, in acelasi timp, incat nici pana in ziua de azi nu stiu daca radeau de mine, sau asteptau sa termin odata activitatea in zona respectiva.
Dupa episodul cu “apa” a sosit partea a doua: uscatul. M-au infasurat intr-un prosop mare-mare din bumbac, cald si placut mirositor. M-am cuibarit in pat si am adormit. Ahhh, ce bine pica un somn dulce dupa o baie asa de relaxanta…
Prin somn aud voci de femei discutand diverse. Cel mai frecvent zgomot a fost perceput de mine ca un ras de silfida, dupa fiecare articulare a numelui Mircea.
Imi era prea lene sa deschid ochii. Sa gandesc lucid, nici atat!
Doar franturi de idei … Mircea (hi hi hi), contabilul, brunetele, mainile lor, Mircea (hi hi hi), imbaierea mea, mainile lor …. Vaaaaiiiiii!
“Trebuie sa ma dezbrac” spun eu. Mai castig putin timp.
“Va dezbracam noi, ca nu reusiti singura.” tzipa ele cu bucurie.
(dap, au dreptate….) Rusine nu imi este. Ma irita doar entuziasmul lor.
Imi dau ele jos bluza, pantalonii …tot, pana raman la peleu gol. Ma sprijina sa pot pasi in cada, sa nu alunec si ma lasa la inmuiat vreo 15 minute. Muzica in surdina. Asta: http://ospiciu.blogspot.com/2008/09/oh-baby-all-love-sex-and-sunshine.html
Faine piese, nu zau! Sa-ti vina sa “te freci”, nu alta!
A trecut si sfertul academic.
Revin ele plutind pe-o raza de “gresie”. Secretara mea s-a asezat pe hol cu apa ei plata si comenta ca la meci. Brunetele m-au ajutat sa ma ridic in picioare si …da-i si freaca la Petra.
Fratilor! De asa imbaiere nu am avut parte de cand eram copil mic.
Frumos, incet, finut, cu bagare de seama (a se citi fiecare centimetru patrat) a fost atins de manutele lor, cu scop de curatare. Probabil, nu am fost asa de curata de prin adolescenta. Cand am cazut in lanul de urzici si m-au dat ai mei cu spirt sa nu se infecteze. Eram plina de zagrieturi.
Toate au fost bune. Pana s-a ajuns “acolo” la zona aceea intima. Cine, care si cum sa ma spele?
Una s-ar fi incumentat hotarata spre “stolul de pasari”. Nu apucase sa atinga nimic, cealalta i-a dat peste mana “Ntz! Nu-i frumos. Ai uitat ca nu esti la lucru?!”
Auleooooo, Petra! Ce-ai ajuns! Sa fii model de studiu pentru competenta in igiena corporala la cadavre.
Imi intinde buretele in semn de “spala-te singura”. Efectuez eu miscarile de dute-vino specifice zonelor respective. Ma priveau asa de senine si amuzate, in acelasi timp, incat nici pana in ziua de azi nu stiu daca radeau de mine, sau asteptau sa termin odata activitatea in zona respectiva.
Dupa episodul cu “apa” a sosit partea a doua: uscatul. M-au infasurat intr-un prosop mare-mare din bumbac, cald si placut mirositor. M-am cuibarit in pat si am adormit. Ahhh, ce bine pica un somn dulce dupa o baie asa de relaxanta…
Prin somn aud voci de femei discutand diverse. Cel mai frecvent zgomot a fost perceput de mine ca un ras de silfida, dupa fiecare articulare a numelui Mircea.
Imi era prea lene sa deschid ochii. Sa gandesc lucid, nici atat!
Doar franturi de idei … Mircea (hi hi hi), contabilul, brunetele, mainile lor, Mircea (hi hi hi), imbaierea mea, mainile lor …. Vaaaaiiiiii!
miercuri, 29 octombrie 2008
Trei doamne si toate trei …
Stateam in camera de zi, relaxate … mai mult eu decat ele.
Secretarea mea, draga de ea, a aranjat sa avem de toate la cina.
Eu cu stanga nu reuseam sa fac multe. Nu reusesc nici acuma sa imi rasucesc mana stanga, nici sa inchid usa dupa mine apasand clanta, decat sa o trag/trantesc dupa mine.
Savuram, dupa cum urmeaza: eu cafeaua, brunetele lichior de ciocolata, secretara mea apa plata cu lamaie. S-ar putea sa-i foloseasca, caci are o silueta impecabila.
Dintr-o clipa intr-alta, una dintre brunete schimba tema discutiei: igiena femeilor.
Am ramas cu cafeaua blocata-n gura: nici in jos nu mergea sa o inghit; d-apoi nici sa o scuip, inapoi in ceasca, nu dadea bine.
Observ ca ele ma scruteaza din coltul ochilor.
M-a trecut un fior … Oare, miros urat? Simteam ca se topeste fotoliul, se scurge - cu mine cu tot - prin apartamentul de sub noi si va patrunde pana in lava Pamantului.
Dandu-si seama de starea in care m-au adus, au inceput sa se scuze. Motivand ca nu au vrut sa insinueze nimic. Doar ca nu stiau cum sa imi aduca la cunostinta dorinta lor.
(imi aud creierii urland: dorintaaaaaaaa??? cum adica sa “doreasca” ceva de la mine?)
Calm, le raspund: “direct, scurt si la obiect! pana nu fac infarct”
Brunetele: “Vedem in ce situatie va aflati si vrem sa va ajutam.”
Eu (ganduri, fara a fi exprimate): dorinta, situatie, usurare, femei, igiena “personala” … concluzie: astea vor sa urineze pe mine.
Brunetele, intre ele: “Nu intelege ceea ce vrem sa-i spunem. Zi tu, ca zici mai bine”. Secunda urmatoare: “Vrem sa va spalam”.
Ceasca tremura in mana mea dreapta. Nu reusesc sa o asez stabil pe masa, ma ajuta secretara.
Eu: “Fetelor, spuneti-mi cinstit. Chiar put in halul ala?”
Ele (razand de le tremurau si sanii): “Nuuuuuu! Ha Ha Ha!”, “Insa, aveti probleme. De abia va mobilizati. Ne-am gandit sa va imbaiem.”
Eu (putin mai destinsa): “aaaaaaa”, “Si cum vreti sa faceti asta?”
In timp ce ele isi expun ideile despre caldura apei, despre spumante, sapunuri, parfumuri, bureti de nu-stiu-care-mai-de-care, eu imi spun urmatoarele: brunetele mele se ocupa de cadavre.
Lucreaza impecabil, in conditii de igiena maxima, de la manusi din latex pana la solutii de curatat, bureti, prosoape de unica folosinta. Mainile lor trec peste corpuri umane inerte. Ele spala cadavre !!!
Si, totusi … Nu pot sa refuz oferta lor, deoarece nu reusesc sa fac o baie ca lumea. S`apoi, daca imi pierd cumva echilibrul si cad, din nou?! Ce ma fac? De abia reusesc sa-mi rezolv necesitatile fiziologice. Recunosc, ma descurc anevoios. Ma simt ca o nimurica.
Dau din cap ca sunt de acord. Nu stiu ce gasesc ele atat de extatic in a-mi face o baie. Dar …
Acestea incep sa topaie din stanga in dreapta. In cateva secunde toata casa a fost animata de rasetele lor. Secretara le tinea hangul. Eu coboram ochii spre podea, apoi ii ridicam spre tavan, in asteptarea unui zgomot dezaprobator de la vecini. Sa nu mai facem chef de chef.
Mare bucurie in apartamentul lu` Petra. Traiasca baia si-apa calda!
“Gata baitzaaaa!” anunta secretara mea.
(va continua)
Secretarea mea, draga de ea, a aranjat sa avem de toate la cina.
Eu cu stanga nu reuseam sa fac multe. Nu reusesc nici acuma sa imi rasucesc mana stanga, nici sa inchid usa dupa mine apasand clanta, decat sa o trag/trantesc dupa mine.
Savuram, dupa cum urmeaza: eu cafeaua, brunetele lichior de ciocolata, secretara mea apa plata cu lamaie. S-ar putea sa-i foloseasca, caci are o silueta impecabila.
Dintr-o clipa intr-alta, una dintre brunete schimba tema discutiei: igiena femeilor.
Am ramas cu cafeaua blocata-n gura: nici in jos nu mergea sa o inghit; d-apoi nici sa o scuip, inapoi in ceasca, nu dadea bine.
Observ ca ele ma scruteaza din coltul ochilor.
M-a trecut un fior … Oare, miros urat? Simteam ca se topeste fotoliul, se scurge - cu mine cu tot - prin apartamentul de sub noi si va patrunde pana in lava Pamantului.
Dandu-si seama de starea in care m-au adus, au inceput sa se scuze. Motivand ca nu au vrut sa insinueze nimic. Doar ca nu stiau cum sa imi aduca la cunostinta dorinta lor.
(imi aud creierii urland: dorintaaaaaaaa??? cum adica sa “doreasca” ceva de la mine?)
Calm, le raspund: “direct, scurt si la obiect! pana nu fac infarct”
Brunetele: “Vedem in ce situatie va aflati si vrem sa va ajutam.”
Eu (ganduri, fara a fi exprimate): dorinta, situatie, usurare, femei, igiena “personala” … concluzie: astea vor sa urineze pe mine.
Brunetele, intre ele: “Nu intelege ceea ce vrem sa-i spunem. Zi tu, ca zici mai bine”. Secunda urmatoare: “Vrem sa va spalam”.
Ceasca tremura in mana mea dreapta. Nu reusesc sa o asez stabil pe masa, ma ajuta secretara.
Eu: “Fetelor, spuneti-mi cinstit. Chiar put in halul ala?”
Ele (razand de le tremurau si sanii): “Nuuuuuu! Ha Ha Ha!”, “Insa, aveti probleme. De abia va mobilizati. Ne-am gandit sa va imbaiem.”
Eu (putin mai destinsa): “aaaaaaa”, “Si cum vreti sa faceti asta?”
In timp ce ele isi expun ideile despre caldura apei, despre spumante, sapunuri, parfumuri, bureti de nu-stiu-care-mai-de-care, eu imi spun urmatoarele: brunetele mele se ocupa de cadavre.
Lucreaza impecabil, in conditii de igiena maxima, de la manusi din latex pana la solutii de curatat, bureti, prosoape de unica folosinta. Mainile lor trec peste corpuri umane inerte. Ele spala cadavre !!!
Si, totusi … Nu pot sa refuz oferta lor, deoarece nu reusesc sa fac o baie ca lumea. S`apoi, daca imi pierd cumva echilibrul si cad, din nou?! Ce ma fac? De abia reusesc sa-mi rezolv necesitatile fiziologice. Recunosc, ma descurc anevoios. Ma simt ca o nimurica.
Dau din cap ca sunt de acord. Nu stiu ce gasesc ele atat de extatic in a-mi face o baie. Dar …
Acestea incep sa topaie din stanga in dreapta. In cateva secunde toata casa a fost animata de rasetele lor. Secretara le tinea hangul. Eu coboram ochii spre podea, apoi ii ridicam spre tavan, in asteptarea unui zgomot dezaprobator de la vecini. Sa nu mai facem chef de chef.
Mare bucurie in apartamentul lu` Petra. Traiasca baia si-apa calda!
“Gata baitzaaaa!” anunta secretara mea.
(va continua)
sâmbătă, 25 octombrie 2008
TouchDown !!!
Intro direct: am cazut acum vreo doua saptamani.
Intre baie si hol exista un prag. De la baie spre usa de la intrare, holul incepe printr-un spatiu ingust. Calcand peste prag cu piciorul stang (probabil aici o fo` baiul) am alunecat cazand pe gresie. Sa va imaginati un placaj ca la rugby. Am pastrat “mingea” dar a castigat gresia. Mi-am lovit toata partea stanga: brat, cot, umar, degete, incheietura mainii, pulpa, genunchiul si glezna.
Probabil ca mari daune nu am produs, deoarece venicii de la parter nu mi-au cerut despagubiri pentru tavanul lor. Inca!
Primul lucru a fost sa-mi verific oasele daca au ramas intregi. Dupa asta … mi-am facut timp sa si urlu de durere. M-am adunat cumva de pe jos, m-a asezat in pat (inca smiorcaind). Incerc sa fac unele miscari. Doare!
Bun! Ce-i de facut?
Mergem la medic, se indica radiografii. Ajung la etajul I si ma primeste o domnita intre doua varste, amabila, voce placuta. Ii dau biletul de la doctoru` ortoped. Ea imi spune: “am sa va chinui putin”.
Vazand mirarea mea, imi spune ca va trebui sa-mi faca trei “poze”: la umar una si la cot doua.
Ii precizez ca la ora si starea aia putea sa-mi faca ce doreste ea doar sa-mi treaca durerea.
Pentru prima sedinta foto ma aseaza cu spatele spre o cutie. Imi pozitioneaza mana intinsa (a intins ea, ca yo de abia ma tineam in picioare) si imi spune sa nu misc mana deloc. Mana mea tremura ca varga cu frunze cu tot, din umar si pana in varful degetelor.
Imi repeta sa nu misc mana. “Doamna scumpa, zic eu, ceva scoci sau prenandez nu aveti p`aci sa lipim mana pe sticla aia?”. Se amuza domintza, ma incurajeaza; eu ma straduiesc sa fac pe spaider-menu` si stau lipita de cutie. Gata prima poza.
Pentru urmatoarele doua, m-a asezat pe un scaunel. Incearca sa-mi potriveasca (alo! nu va ganditi la alea-alea, da?! ca si mie mi-ar fi placut atunci sa-mi potriveasca cineva ceva mai placut, dar nu o fo` sa fie.) …
Sa continui …sa-mi potriveasca bratul si cotul pe masa aceea lunga de la radiologie.
Ceva nu era la locul lui. (nu “aia”) Ci …scaunelul. De fapt, fundul meu nu a fost potrivit bine pe suprafata scaunului. (mooaaammaa! ce porcos incep sa scriu… ptiu, drace!)
Asistenta de la radiologie: “Va rog, sa va asezati ….
(sesizez ce vrea sa spuna si incerc sa ma conformez, insa durerea era prea mare …totodata mi-am dat seama ca incearca din rasputeri sa-si continue ideea …si zice)
…funduletul spre marginea din fatza a scaunului”.
Stateam cu spatele spre ea. Ma opresc, ma rasucesc din trunchi, sa o privesc in ochi.
Ea incearca sa arate cu mana sensul in care ar trebui sa ma deplasez, iar eu ii replic:
“Doamna scumpa, acesta nu mai este fundulet din nastere. Asta-i un posterior veritabil.”
A ras domnitza de au tresarit batraneii de pe hol, aceia care venisera pentru radiografii la rinichi, cu pungutza de urina dupa ei. Oricum, tipa a fost simpatica.
Dupa ce au developat filmele, am plecat la nenea doctoru` inapoi.
A zis ca nu mi-am rupt nimic, mi-a scris ceva medicamente pe care le-am luat asa cum le-a indicat si mi-a dat drumul catre casa. La vreo saptamana, apar si vanataile. Culmea!
Ma trezesc intr-o dimineata si observ niste pete albastre ca si cerneala pe interiorul incheieturii mainii. Asta ca asta! Dar a doua zi au devenit vinetii-stralucitoare. Da, asa cum zic! Stiti cum arata un muschi tiganesc, stralucitor pe felie? Asa arata si mana mea.
L-am cautat pe nenea doctoru` care a zis sa port fasa elastica. Zis si facut. Au trecut doua saptamani. Nu mai sunt vanata ci galbena in zona respectiva. De durut inca doare. Mobilitatea inca nu mi-am recapatat-o. Luni se pare ca trebuie sa-l mai caut pe nenea doctoru`.
Partea faina in toata povestea asta ….este Secretara mea.
De cum am sunat-o, ea m-a dus la spital cu masina firmei. Ea nu are masina personala, eu nu puteam sa conduc. Am plecat spre spital. Ne-au privit aia ciudat de la morga, ca nu ducem de la ei nimic ci …aducem …
Cum nu reuseam sa fac mai nimic prin casa, a stat cateva zile la mine si m-a ajutat cu toate cele.
V-am mai spus ca este o frumoasa roscata, nu-i asa?
E si descurcareata, zau de nu. Si face niste sarmaleeeeeeee, de va curg balele.
Au venit si brunetele mele (de fapt sunt ale contabilului, vorba sa). Mi-au adus flori. Le-am multumit frumos, am spus ca nu era necesar sa cheltuie nimic pentru mine. Pe bune! Imi place sa primesc flori, dar nu am pretentia de la angajatii mei sa-mi care la cadouri pentru ca eu am dat cu curu` de pamant. Eram mult prea fericita ca au trecut sa ma vada. Au zis, sa nu imi fac griji ca au costat mai nimic. Le-am intrebat, daca le-au procurat din cimitir. S-au privit, ma stiu ele nebuna si buna de haz, si-au ras cu pofta.
Insa……
Nu stiti voi de ce m-au vizitat ele.
He he! Am aflat eu in urmatoarele minute. Desi, ar fi trebuit sa-mi dau seama ca imi coc ele ceva dupa privirea si susoteala secretarei mele cand le-a deschis usa. Auzisem cand a sunat la firma, sa le spuna ca nu mai merg la lucru in ziua aceea. Dar nu stiam de targul dintre ele trei.
Intre baie si hol exista un prag. De la baie spre usa de la intrare, holul incepe printr-un spatiu ingust. Calcand peste prag cu piciorul stang (probabil aici o fo` baiul) am alunecat cazand pe gresie. Sa va imaginati un placaj ca la rugby. Am pastrat “mingea” dar a castigat gresia. Mi-am lovit toata partea stanga: brat, cot, umar, degete, incheietura mainii, pulpa, genunchiul si glezna.
Probabil ca mari daune nu am produs, deoarece venicii de la parter nu mi-au cerut despagubiri pentru tavanul lor. Inca!
Primul lucru a fost sa-mi verific oasele daca au ramas intregi. Dupa asta … mi-am facut timp sa si urlu de durere. M-am adunat cumva de pe jos, m-a asezat in pat (inca smiorcaind). Incerc sa fac unele miscari. Doare!
Bun! Ce-i de facut?
Mergem la medic, se indica radiografii. Ajung la etajul I si ma primeste o domnita intre doua varste, amabila, voce placuta. Ii dau biletul de la doctoru` ortoped. Ea imi spune: “am sa va chinui putin”.
Vazand mirarea mea, imi spune ca va trebui sa-mi faca trei “poze”: la umar una si la cot doua.
Ii precizez ca la ora si starea aia putea sa-mi faca ce doreste ea doar sa-mi treaca durerea.
Pentru prima sedinta foto ma aseaza cu spatele spre o cutie. Imi pozitioneaza mana intinsa (a intins ea, ca yo de abia ma tineam in picioare) si imi spune sa nu misc mana deloc. Mana mea tremura ca varga cu frunze cu tot, din umar si pana in varful degetelor.
Imi repeta sa nu misc mana. “Doamna scumpa, zic eu, ceva scoci sau prenandez nu aveti p`aci sa lipim mana pe sticla aia?”. Se amuza domintza, ma incurajeaza; eu ma straduiesc sa fac pe spaider-menu` si stau lipita de cutie. Gata prima poza.
Pentru urmatoarele doua, m-a asezat pe un scaunel. Incearca sa-mi potriveasca (alo! nu va ganditi la alea-alea, da?! ca si mie mi-ar fi placut atunci sa-mi potriveasca cineva ceva mai placut, dar nu o fo` sa fie.) …
Sa continui …sa-mi potriveasca bratul si cotul pe masa aceea lunga de la radiologie.
Ceva nu era la locul lui. (nu “aia”) Ci …scaunelul. De fapt, fundul meu nu a fost potrivit bine pe suprafata scaunului. (mooaaammaa! ce porcos incep sa scriu… ptiu, drace!)
Asistenta de la radiologie: “Va rog, sa va asezati ….
(sesizez ce vrea sa spuna si incerc sa ma conformez, insa durerea era prea mare …totodata mi-am dat seama ca incearca din rasputeri sa-si continue ideea …si zice)
…funduletul spre marginea din fatza a scaunului”.
Stateam cu spatele spre ea. Ma opresc, ma rasucesc din trunchi, sa o privesc in ochi.
Ea incearca sa arate cu mana sensul in care ar trebui sa ma deplasez, iar eu ii replic:
“Doamna scumpa, acesta nu mai este fundulet din nastere. Asta-i un posterior veritabil.”
A ras domnitza de au tresarit batraneii de pe hol, aceia care venisera pentru radiografii la rinichi, cu pungutza de urina dupa ei. Oricum, tipa a fost simpatica.
Dupa ce au developat filmele, am plecat la nenea doctoru` inapoi.
A zis ca nu mi-am rupt nimic, mi-a scris ceva medicamente pe care le-am luat asa cum le-a indicat si mi-a dat drumul catre casa. La vreo saptamana, apar si vanataile. Culmea!
Ma trezesc intr-o dimineata si observ niste pete albastre ca si cerneala pe interiorul incheieturii mainii. Asta ca asta! Dar a doua zi au devenit vinetii-stralucitoare. Da, asa cum zic! Stiti cum arata un muschi tiganesc, stralucitor pe felie? Asa arata si mana mea.
L-am cautat pe nenea doctoru` care a zis sa port fasa elastica. Zis si facut. Au trecut doua saptamani. Nu mai sunt vanata ci galbena in zona respectiva. De durut inca doare. Mobilitatea inca nu mi-am recapatat-o. Luni se pare ca trebuie sa-l mai caut pe nenea doctoru`.
Partea faina in toata povestea asta ….este Secretara mea.
De cum am sunat-o, ea m-a dus la spital cu masina firmei. Ea nu are masina personala, eu nu puteam sa conduc. Am plecat spre spital. Ne-au privit aia ciudat de la morga, ca nu ducem de la ei nimic ci …aducem …
Cum nu reuseam sa fac mai nimic prin casa, a stat cateva zile la mine si m-a ajutat cu toate cele.
V-am mai spus ca este o frumoasa roscata, nu-i asa?
E si descurcareata, zau de nu. Si face niste sarmaleeeeeeee, de va curg balele.
Au venit si brunetele mele (de fapt sunt ale contabilului, vorba sa). Mi-au adus flori. Le-am multumit frumos, am spus ca nu era necesar sa cheltuie nimic pentru mine. Pe bune! Imi place sa primesc flori, dar nu am pretentia de la angajatii mei sa-mi care la cadouri pentru ca eu am dat cu curu` de pamant. Eram mult prea fericita ca au trecut sa ma vada. Au zis, sa nu imi fac griji ca au costat mai nimic. Le-am intrebat, daca le-au procurat din cimitir. S-au privit, ma stiu ele nebuna si buna de haz, si-au ras cu pofta.
Insa……
Nu stiti voi de ce m-au vizitat ele.
He he! Am aflat eu in urmatoarele minute. Desi, ar fi trebuit sa-mi dau seama ca imi coc ele ceva dupa privirea si susoteala secretarei mele cand le-a deschis usa. Auzisem cand a sunat la firma, sa le spuna ca nu mai merg la lucru in ziua aceea. Dar nu stiam de targul dintre ele trei.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)