Japs! Juma de masura

Port o coafura simpla, tunsa in scari, pentru par lung ondulat. Asadar, fara:
parfumari,
lac de par,
gel,
spuma,
fixativ,
sau alte substante care se pulverizeaza pe par,
agrafelutze (si termenul diminutivat imi da fiori).

Din motiv ce coafeza mea nu mai lucra deloc, m-am asezat in primul scaun care s-a eliberat. Chiar, nu fac discriminari pe baza aspectului exterior al cuiva. Adica, nu privesc de sus in jos un om, sa-l cantaresc din priviri, si care arata mai bine la ala ma duc. Nu imi intind antenele spre barfe despre coafeze. Nu ascult criteriile de evaluare ale terte persoane, pentru ca nu pot fi juste. Suntem diferite: ca varsta, tip de par, gusturi, mod de viata. Totusi, experienta mea de “testare” a noii coafeze a dat gres.

Consider ca toti care lucreaza in domeniu trebuie sa aiba o baza. Mai ales, daca profeseaza de catva timp, inseamna ca stie ceva. Nu-i asa? Daca tunzi aiurea vreo 2-3 persoane, nu-ti mai refaci clientela decat foarte greu.

Ii specific domnitsei brunete, care de altfel avea o coafura foarte draguta cu suvite rosii in breton, cele enumerate mai sus. Doream o coafura tunsa in scari. Plus, am adaugat clar si concis, respectuos si implorator: FARA BRETON!
Ma intreaba, ca si confirmare: “fara breton?”. Raspund: “asa este, da! fara breton.”

Urmeaza spalatul si tunsul….
Cat am stat in nenorocitul ala de scaun …nu i-a tacut gura o clipa.
Ok! Si eu sunt femeie si imi place sa vorbesc.
Dar, nu atata !!!!!!!!
Mi-ar fi lesinat corzile vocale. S-ar fi intins ca si firele, coapte de soare, pentru uscat rufe.

Privesc in oglinda si simt cum aduna in mainile sale parul din fatza.
Timpul (sesizat de mine) se scurge in milisecunde intre manunchiul meu de par si apropierea finala a lamelor de foarfeca. Si …JAPS! S-a facut juma de breton.
Sincer va spun …mi-au dat lacrimile.
Cu voce stinsa, incerc sa salvez ce se mai poate. “Domnitsa! Dar … v-am specificat, rugandu-va: fara breton?!”
Incearca sa fie atenta la mine, deoarece spurcata cealalta nu a incetat din vorbarie. Asta asculta (inca) la greu.
Repeta, dupa mine, ca si un patetofon stricat, vechi: “fara breton?”
“Mda …asa v-am rugat. V-am spus de la inceput.”
Probabil, s-a prins ceva rusine de ea. A ascultat doar ce ii zumzaia colega. Nu i-a mai raspuns, pana nu a terminat cu mine.
Nu stiu cat mi-a cerut si nici cat i-am platit. Nu vroiam scandal si …
Chiar de ma revoltam, urmau doua situatii:
1.sa afirme ca nu se mai poate face nimic dar, oricum nu-mi mai cere bani – insa, singura solutie e sa-l tunda scurt. (asta, nu! m-am straduit mult sa-l cresc lung)
2.sa ies de acolo si sa merg la alta. ok! unde? la cine? sa umblu prin oras cu jumate de podoaba capilara tunsa? m-ar fi urmarit hingherii!

Ca norocu’, mi-am luat hapurile de dimineata.
Nici nu va imaginati ce eram in stare sa-i fac aleia, din cauza accesului de furie pe care mi l-a determinat. Ziceti ca e doar …un par? Si va creste la loc. Eh! Sa fie al vostru, in cauza de fatza. Sau …poate sa fie vreun organ de al vostru sau masina voastra sau studiile voastre … “taiate la jumate”, atunci cand voi nu va doriti asta.
Nu este acelasi lucru? Oooo, ba da!