Asa deci si prin urmare …
Dupa ce trec sarbatorile, va creste productia si la noi.
E logic sa fie asa!
Eu cred si afirm (si amu' si la anu`) ca romanii fac risipa de mancare si gatesc in prostie.
Doar pentru ca ... asa e traditita.
Ok! Acu-s vreo 500 de ani traditia era sa pui sunca la afumat si sa papi carnitza odata la saptamana.
Dupa cum stiti amu` avem frijidere si chiuptor cu microyunde … Nu nu mai agatam pulpitza in podul “blocului”.
(unele da! da' aia-i alta mancare de peste)
Asadar, am renuntat la unele “traditionalisme”, pentru ca -se zice- evoluam. De ce nu am renunta si la abuzul de mancare? Pentru ca (asta nu se mai zice, ca se vede) noi involuam, spre stare comorbida de porcina, subrasa porcus domescticus imbecilus.
Yo nu pricep de ce e musai sa se gateasca pentru un regiment cand la masa vin max 12 persoane sau cel mult 30. (nah! daca nu e numar reprezentativ de apostoli sau nr de scaune la masa, atunci sa fie nr de arginti)
De ce se gatesc 14 feluri de mancare, dintre care jumate se bat cap in cap - daca nu iti ia in freza ficatul, iti termina pancreasul.
Si ...auzi gazda spunand continuu: "mancati, luati, nu va fie rusine".
In traducere libera - bagati in voi ca sa nu mi se strice mie pe cap.
Sa ne intelegem. Nu prea cred ca exista rusinosi pe lumea asta care sa fie invitati la petrecere si sa nu consume. Bun! Probabil, vor fi cativa; dar nu toti doishpe. :D
Nu conteaza de-i Craciun ori Paste, noi suntem obisnuiti sa bagam la stomac si la ficat pana ne ia naiba alias pancreatita, colica biliara si criza de ulcer.
Dar, deh! Astea-s obiceiurile.
Se spune ca omul invata din greseli. Posibil. Dar, nu la noi!
Ma amuza zicala: "Stan patitul". Neah! La romani ramane si patzania, si patitul, si Stan … in aceeasi oala. Se fierb astia la foc mocnit si tot cruzi raman, de-ti stau in stomac decenii si generatii intregi.
P-asta nu-l duce nimeni la starea civila sau la botez?! Sa depuna cineva si pentru nenorocitu’ asta o cerere de schimbare a numelui la evidenta populatiei.
In fine!
La multi ani, cu Sanatate si Minte (creier/neuron/alea-alea necesare in procesul de gandire)!!!
Pastrati-le in buna stare! Altfel, ne vedem sigur la Anu’. ;-)
duminică, 28 decembrie 2008
marți, 9 decembrie 2008
Citizen X
Consider Citizen X ca fiind una dintre cele mai bune filme.
Este incadrat la genul thriller / drama /crima.
Desi, eu as spune ca este unul dintre cele mai bune documentare realizate vreodata.
Sinopsis:
http://www.cinemarx.ro/filme/Citizen-X-Citizen-X-92326.html
“Andrei Chikatilo este un psihopat si un periculos criminal in serie, ce omoara pentru a se implini sexual. Victimele sale sunt, de obicei, orfani, vagabonzi, copii din mediul rural. Chikatilo isi indeplineste perversa activitate de cativa ani si inca nu a fost prins de politie. Pe urmele sale se afla locotenentul Victor Burakov, un politist inteligent, dar lipsit de sprijinul total al oficialitatilor in investigatiile sale. El pune mana pe criminal, dar din cauza ca acesta este membru de partid nu i se permite sa-l interogheze. Cu ajutorul psihologului Alexandr Bukhanovsky, Viktor va reusi sa opreasca aceasta serie de crime ingrozitoare. Bazat pe fapt real.”
Trebuie apreciata distributia: Donald Sutherland, Max von Sydow, Stephen Rea, Jeffrey DeMunn, John Wood si doi actori romani deosebiti – Radu Amzulescu si Ion Caramitru.
In roluri secundare joaca si artisti maghiari, pe care eu ii stiu a fi unii dintre cei mai buni in tara lor si nu numai. Deci!!! Se poate. ;-)
http://www.imdb.com/title/tt0112681/
(aici gasiti si poze ale actorilor, dand clik pe numele subliniat veti fi directionati spre pagini unde puteti vizualiza intreaga lor cariera pe puncte cronologice)
Interpretarea actorilor face ca filmul sa nu fie unul “banal” de groaza, generator de spaima, teama urmate de gestul “lasa lumina aprinsa la noapte”.
Drama intamplarilor relatate in film nu incepe atunci cand se contureaza numarul victimelor sau profilul ucigasului ci, atunci cand privitorul isi da seama unde poate duce tacerea, inconstienta, dogma unui sistem compus din oameni falsi in sine, insetati de pozitii, indoctrinati; toate acestea sadite pe un “teren” numit Comunismul Rus.
Intrebarea: “cum de a fost in stare sa faca asa ceva acel criminal” devine aproape irelevanta” si va fi substituita de intrebarea “cum de a fost posibil ca autoritatile sa inchida ochii, stiind si vazand ce se intampla?”.
Exista un pasaj in care Col. Mikhail Fetisov (Donald Sutherland) il instiinteaza pe Lt. Viktor Burakov (Stephen Rea) ca va primi ajutor de la autoritatile straine (americane) pe care acesta le-a cerut de zeci de ori pentru baza de date care o au, mult prea vasta fatza de ceea ce exista in Rusia. In Rusia, de atunci, datele erau stocate pe hartie si nu in computere. De asemenea, i-a comunicat admiratia sefului Interpolului pentru curajul si staruinta de care a dat dovada medicul legist, conducand investigatia ani si ani de-a randul. Dat fiind faptul ca in institutia americana, pentru astfel de cazuri, investigatorii sunt supusi rotarii pentru a nu ceda nervos.
Probabil, ati vazut multe filme “Singur impotriva tuturor”, in care actorul trage mii de gloante dintr-o mitraliera si el nu are nici o zgarietura, plus ca nu se mai termina munitia in veci.
Mda….
Daca vreti sa vedeti un OM impotriva unui sistem ucigas, real, ar trebui sa vedeti acest film.
Cum as putea sa inchei frumos? Nu stiu, nu cred ca pot. Stiti de ce? Deoarece exista ceva dureros in toata povestea asta si nu e vorba de acele crime. Este un scenariu atat de “aproape” de lumea in care am trait.
Un film in care au interpretat laolalta artisti de renume mondial alaturi de mari actori romani, dar nu este cunoscut la noi. Si mai e ceva: daca veti da o cautare pe google, veti gasi o gramada de subtitrari, in diferite limbi, dar din pacate…nu si in limba romana.
Este incadrat la genul thriller / drama /crima.
Desi, eu as spune ca este unul dintre cele mai bune documentare realizate vreodata.
Sinopsis:
http://www.cinemarx.ro/filme/Citizen-X-Citizen-X-92326.html
“Andrei Chikatilo este un psihopat si un periculos criminal in serie, ce omoara pentru a se implini sexual. Victimele sale sunt, de obicei, orfani, vagabonzi, copii din mediul rural. Chikatilo isi indeplineste perversa activitate de cativa ani si inca nu a fost prins de politie. Pe urmele sale se afla locotenentul Victor Burakov, un politist inteligent, dar lipsit de sprijinul total al oficialitatilor in investigatiile sale. El pune mana pe criminal, dar din cauza ca acesta este membru de partid nu i se permite sa-l interogheze. Cu ajutorul psihologului Alexandr Bukhanovsky, Viktor va reusi sa opreasca aceasta serie de crime ingrozitoare. Bazat pe fapt real.”
Trebuie apreciata distributia: Donald Sutherland, Max von Sydow, Stephen Rea, Jeffrey DeMunn, John Wood si doi actori romani deosebiti – Radu Amzulescu si Ion Caramitru.
In roluri secundare joaca si artisti maghiari, pe care eu ii stiu a fi unii dintre cei mai buni in tara lor si nu numai. Deci!!! Se poate. ;-)
http://www.imdb.com/title/tt0112681/
(aici gasiti si poze ale actorilor, dand clik pe numele subliniat veti fi directionati spre pagini unde puteti vizualiza intreaga lor cariera pe puncte cronologice)
Interpretarea actorilor face ca filmul sa nu fie unul “banal” de groaza, generator de spaima, teama urmate de gestul “lasa lumina aprinsa la noapte”.
Drama intamplarilor relatate in film nu incepe atunci cand se contureaza numarul victimelor sau profilul ucigasului ci, atunci cand privitorul isi da seama unde poate duce tacerea, inconstienta, dogma unui sistem compus din oameni falsi in sine, insetati de pozitii, indoctrinati; toate acestea sadite pe un “teren” numit Comunismul Rus.
Intrebarea: “cum de a fost in stare sa faca asa ceva acel criminal” devine aproape irelevanta” si va fi substituita de intrebarea “cum de a fost posibil ca autoritatile sa inchida ochii, stiind si vazand ce se intampla?”.
Exista un pasaj in care Col. Mikhail Fetisov (Donald Sutherland) il instiinteaza pe Lt. Viktor Burakov (Stephen Rea) ca va primi ajutor de la autoritatile straine (americane) pe care acesta le-a cerut de zeci de ori pentru baza de date care o au, mult prea vasta fatza de ceea ce exista in Rusia. In Rusia, de atunci, datele erau stocate pe hartie si nu in computere. De asemenea, i-a comunicat admiratia sefului Interpolului pentru curajul si staruinta de care a dat dovada medicul legist, conducand investigatia ani si ani de-a randul. Dat fiind faptul ca in institutia americana, pentru astfel de cazuri, investigatorii sunt supusi rotarii pentru a nu ceda nervos.
Probabil, ati vazut multe filme “Singur impotriva tuturor”, in care actorul trage mii de gloante dintr-o mitraliera si el nu are nici o zgarietura, plus ca nu se mai termina munitia in veci.
Mda….
Daca vreti sa vedeti un OM impotriva unui sistem ucigas, real, ar trebui sa vedeti acest film.
Cum as putea sa inchei frumos? Nu stiu, nu cred ca pot. Stiti de ce? Deoarece exista ceva dureros in toata povestea asta si nu e vorba de acele crime. Este un scenariu atat de “aproape” de lumea in care am trait.
Un film in care au interpretat laolalta artisti de renume mondial alaturi de mari actori romani, dar nu este cunoscut la noi. Si mai e ceva: daca veti da o cautare pe google, veti gasi o gramada de subtitrari, in diferite limbi, dar din pacate…nu si in limba romana.
luni, 8 decembrie 2008
Diferente Divergente Deosebiri (si gauri optionale)
Discutam cu cineva despre aspectul exterior, despre “altfel” decat “normalul”.
Eu nu inteleg ce ar putea fi de judecat in situatia lor.
Si ce, daca-i iesit din comun? Eu spun, cel mult, ca mi se pare a fi ciudat. Atat!
Deoarece si eu am crescut la fel ca alti oameni, invatand prin observare, comparatie etc.
S-ar putea sa nu imi placa un anumit gen de corp/fizic. Insa, nu cred ca e treaba mea si nici nu are voie sa ma intereseze “cine cu cine, de ce si cand …”
Spus mai pe sleau: In general, nu ma intereseaza cine la ce gaura fute si nici ce face cu propriile orificii; atata timp cat nu se atinge de ale mele, fara voia mea.
Ciudat mi se pare situatia a doi oameni care pot fi fericiti impreuna si, totusi, ei aleg sa “traiasca”, sa se comporte dupa cum le “dicteaza” societatea.
Oamenii nu-si dau seama ca si societatea si mentalitatea din cadrul unui grup se schimba din timp in timp. Iar cand ajung sa realizeze acestea … e deja prea tarziu.
Am o cunostinta, barbat tanar la vreo 25 de ani. caruia ii plac femeile plinute.
De fapt, nu am scris chiar corect. Nu doar ca ii plac ci, le adora; iar femeia trebuie sa fie mai mult decat plinuta.
Cei din jurul sau nu-l inteleg, pentru ce poate sa-i placa astfel de femei. Precizez ca el are vreo 40 de kile cu bocancii cu tot.
Mereu il tachineaza cei apropiati lui. Sa nu mai povestesc de abjectiile spuse de strainii care-i vad tinandu-se de mana.
Daca te gandesti bine, cu multi ani in urma acesta era un standard de frumusete.
Si-atunci, se mira omenirea ca nu are parte de lucruri bune, daca nu invata din propriul sau trecut.
Apoi, am avut o colega care adora barbatii ….
Sa va povestesc. Cumparam ceva la un stand, bazar. Tocmai plateam si vorbeam cu vanzatoarea cum sa il impacheteze, cand …primesc un cot intre coaste. Asa, ca lumea, sa simta Petra si traseul nervului.
O privesc brusc si dau sa intreb printre dinti ce a apucat-o. Am observat ochii umezi ai amicei mele.
“Ce ai fato?” – intreb eu. Imi spune sa privesc “acolo”.
“Acolo” insemna o multime de oameni. In general, ti se atrage atentia spre un barbat macho …asadar… imi blegesc, cu plictis, privirea intr-“acolo”. Sa vad si eu (inca un) barbat de ala din “reclame”.
Ideea era ca nu am vazut decat oameni obisnuiti.
Ea ma intreaba: “Nu vezi? Nu vezi? Uite-l!”
Sincer va spun ca nu stiam la ce sa privesc. Vanzatoarea ma tot intreba una, alta; asta ma tragea serios de nervi sa-l vad pe ALA.
Deja am ajuns sa intreb iritata. “Care ala, mai? Vad doar o ceata de barbati.”
Pana la urma, cu maaaare admiratie, imi descrie imbracamintea (ca sa-l pot tria dintre ceilalti) ce apartinea unui … barbat chel. Dar, nu oricum, ci … chel de la natura: deci, bec! (nu de ala barberit)
Avea o alura potrivita, si ca greutate si ca inaltime, varsta cam pe la 30 … nimic iesit din comun: nici in sens pozitiv si nici negativ. Pentru mine era un om obisnuit. Pentru ea … frumusetea intruchipata. Mai tarziu …mi-a povestit si “motivul” pentru care ii place.
Acesti oameni au avut curajul sa treaca de bariere. Sunt si vor fi fericiti! :-)
Eu nu inteleg ce ar putea fi de judecat in situatia lor.
Si ce, daca-i iesit din comun? Eu spun, cel mult, ca mi se pare a fi ciudat. Atat!
Deoarece si eu am crescut la fel ca alti oameni, invatand prin observare, comparatie etc.
S-ar putea sa nu imi placa un anumit gen de corp/fizic. Insa, nu cred ca e treaba mea si nici nu are voie sa ma intereseze “cine cu cine, de ce si cand …”
Spus mai pe sleau: In general, nu ma intereseaza cine la ce gaura fute si nici ce face cu propriile orificii; atata timp cat nu se atinge de ale mele, fara voia mea.
Ciudat mi se pare situatia a doi oameni care pot fi fericiti impreuna si, totusi, ei aleg sa “traiasca”, sa se comporte dupa cum le “dicteaza” societatea.
Oamenii nu-si dau seama ca si societatea si mentalitatea din cadrul unui grup se schimba din timp in timp. Iar cand ajung sa realizeze acestea … e deja prea tarziu.
Am o cunostinta, barbat tanar la vreo 25 de ani. caruia ii plac femeile plinute.
De fapt, nu am scris chiar corect. Nu doar ca ii plac ci, le adora; iar femeia trebuie sa fie mai mult decat plinuta.
Cei din jurul sau nu-l inteleg, pentru ce poate sa-i placa astfel de femei. Precizez ca el are vreo 40 de kile cu bocancii cu tot.
Mereu il tachineaza cei apropiati lui. Sa nu mai povestesc de abjectiile spuse de strainii care-i vad tinandu-se de mana.
Daca te gandesti bine, cu multi ani in urma acesta era un standard de frumusete.
Si-atunci, se mira omenirea ca nu are parte de lucruri bune, daca nu invata din propriul sau trecut.
Apoi, am avut o colega care adora barbatii ….
Sa va povestesc. Cumparam ceva la un stand, bazar. Tocmai plateam si vorbeam cu vanzatoarea cum sa il impacheteze, cand …primesc un cot intre coaste. Asa, ca lumea, sa simta Petra si traseul nervului.
O privesc brusc si dau sa intreb printre dinti ce a apucat-o. Am observat ochii umezi ai amicei mele.
“Ce ai fato?” – intreb eu. Imi spune sa privesc “acolo”.
“Acolo” insemna o multime de oameni. In general, ti se atrage atentia spre un barbat macho …asadar… imi blegesc, cu plictis, privirea intr-“acolo”. Sa vad si eu (inca un) barbat de ala din “reclame”.
Ideea era ca nu am vazut decat oameni obisnuiti.
Ea ma intreaba: “Nu vezi? Nu vezi? Uite-l!”
Sincer va spun ca nu stiam la ce sa privesc. Vanzatoarea ma tot intreba una, alta; asta ma tragea serios de nervi sa-l vad pe ALA.
Deja am ajuns sa intreb iritata. “Care ala, mai? Vad doar o ceata de barbati.”
Pana la urma, cu maaaare admiratie, imi descrie imbracamintea (ca sa-l pot tria dintre ceilalti) ce apartinea unui … barbat chel. Dar, nu oricum, ci … chel de la natura: deci, bec! (nu de ala barberit)
Avea o alura potrivita, si ca greutate si ca inaltime, varsta cam pe la 30 … nimic iesit din comun: nici in sens pozitiv si nici negativ. Pentru mine era un om obisnuit. Pentru ea … frumusetea intruchipata. Mai tarziu …mi-a povestit si “motivul” pentru care ii place.
Acesti oameni au avut curajul sa treaca de bariere. Sunt si vor fi fericiti! :-)
vineri, 5 decembrie 2008
Mircea Badea salonul 2 patul 3 pe dreapta
http://co22.eu/badea-latra-la-comanda/
Raspunsul dat acolo, am sa-l transcriu aici. Demult am vrut sa scriu aceste randuri.
Atunci cand "majoritatea" tin cu un personaj ... tu degeaba spui ca nu e chiar asa de "alb", ajungi sa fii linsat/a.
Ideea era asa: daca tot esti pus pe fapte mari si purici partidele politice, atunci fa-o in mod echitabil si impartial.
Ok, s-ar putea ca unele partide sa aiba puncte pro. Dar, daca te apuci de porcait, atunci gaseste la fiecare ceva - deoarece, fiecare-si are lacunele administrativ-politice.
S-apoi ....
Eu m-am saturat de cei care DOAR latra. (sa nu intelegeti ca mi-as dori sa si muste :D )
Insa, din pacate, in Romania asa ceva prinde bine la public (cel mai bine a surprins si descris acestea, Caragiale) .
La noi mereu va fi asa. Cel care striga mai tare si denigreaza cel mai bine pe cei din jurul sau, acela este ridicat in slavi: "de asta avem noi nevoie, asta le zice", "ai vazut cum i-a atacat pe aia bogatani?".
Ma scuzati! Dar pe mine nu ma incalzeste cu nimic cearta din straturile politice si nici ale vecinilor.
Da, sunt de acort cu libera exprimare. Insa, una este sa atragi atentia asupra unor nereguli, nedreptati, greseli si alta este (doar) sa faci hau-hau pe aceeasi tema la nesfarsit.
Daca tot ai observat ca, ceva nu merge bine ...sesizeaza, da idei!
Daca esti capabil, te crezi istet si ai gura mare (a se citi voce puternica, caracter determinant, orator bun etc.) gaseste hiba si propune idei, solutii.
Poate-poate cineva, care are puterea de a le aplica, le va auzi.
Si dupa cat de larga e gura "presei" sigur ar ajunge la urechile celor care pot schimba ceva.
Nu ai nevoie de studii superioare ca sa vezi asta. E la indemana oricui. Spre exemplu, degeaba strigi la un copil ca nu s-a spalat pe maini, daca nu ii explici pentru ce este util acest gest.
Si inca ceva. Are ditamai ratingul !!!!!! Il asculta mii de oameni. Si el ce face?! In loc sa-l utilizeze spre a determina ceva pozitiv …emisiunea sa ajunge ca mai toate celelalte – una obisnuita. Daca pana acuma din gura presei au iesit vorbe, in prezent doar silabe goale. (am vrut sa scriu, initial, scuipat - doar termenul de saliva nu ajunge)
Daca vrei sa functioneze ceva la parametri cat de cat normali, degeaba strigi, tipi, dai din picioare. Nu se rezolva nimic.
Simplu. Priviti in jurul vostru. Seful striga. Angajatul nu pricepe. Seful urla. Angajatul ajunge sa nu mai reziste si replica. Toti suntem, mai nou, nervosi, toti tipam unul la altul …si… nici unul nu se mai intelege cu altul.
E drept, se schimba multe si brusc de la o zi la alta. Ne infuriem, de parca asta ar rezolva ceva.
Multi vor spune ca nu toata lumea poate fi calma si calculata.
Nu afirm ca trebuie sa fim retinuti, retrasi, sa inabusim ceea ce avem de spus.
Insa, nu-i totuna daca ridici tonul zi de zi la cote maxime cu a vorbi calm folosind cuvinte, in prealabil, gandite.
Deh! Incercati o saptamana, doua. Merita!
In ce-l priveste pe Mircea Badea. Il primim cu drag in Ospiciu.
Cu mentiunea: in alt salon !!! Nu-l primesc in salon cu mine. Nu vreau sa-l ascult toata ziua.
(P.S. Patul 3 pe dreapta inseamna ultimul pat din salon pe partea dreapta, adica exact langa geam. E de bine! )
Raspunsul dat acolo, am sa-l transcriu aici. Demult am vrut sa scriu aceste randuri.
Atunci cand "majoritatea" tin cu un personaj ... tu degeaba spui ca nu e chiar asa de "alb", ajungi sa fii linsat/a.
Ideea era asa: daca tot esti pus pe fapte mari si purici partidele politice, atunci fa-o in mod echitabil si impartial.
Ok, s-ar putea ca unele partide sa aiba puncte pro. Dar, daca te apuci de porcait, atunci gaseste la fiecare ceva - deoarece, fiecare-si are lacunele administrativ-politice.
S-apoi ....
Eu m-am saturat de cei care DOAR latra. (sa nu intelegeti ca mi-as dori sa si muste :D )
Insa, din pacate, in Romania asa ceva prinde bine la public (cel mai bine a surprins si descris acestea, Caragiale) .
La noi mereu va fi asa. Cel care striga mai tare si denigreaza cel mai bine pe cei din jurul sau, acela este ridicat in slavi: "de asta avem noi nevoie, asta le zice", "ai vazut cum i-a atacat pe aia bogatani?".
Ma scuzati! Dar pe mine nu ma incalzeste cu nimic cearta din straturile politice si nici ale vecinilor.
Da, sunt de acort cu libera exprimare. Insa, una este sa atragi atentia asupra unor nereguli, nedreptati, greseli si alta este (doar) sa faci hau-hau pe aceeasi tema la nesfarsit.
Daca tot ai observat ca, ceva nu merge bine ...sesizeaza, da idei!
Daca esti capabil, te crezi istet si ai gura mare (a se citi voce puternica, caracter determinant, orator bun etc.) gaseste hiba si propune idei, solutii.
Poate-poate cineva, care are puterea de a le aplica, le va auzi.
Si dupa cat de larga e gura "presei" sigur ar ajunge la urechile celor care pot schimba ceva.
Nu ai nevoie de studii superioare ca sa vezi asta. E la indemana oricui. Spre exemplu, degeaba strigi la un copil ca nu s-a spalat pe maini, daca nu ii explici pentru ce este util acest gest.
Si inca ceva. Are ditamai ratingul !!!!!! Il asculta mii de oameni. Si el ce face?! In loc sa-l utilizeze spre a determina ceva pozitiv …emisiunea sa ajunge ca mai toate celelalte – una obisnuita. Daca pana acuma din gura presei au iesit vorbe, in prezent doar silabe goale. (am vrut sa scriu, initial, scuipat - doar termenul de saliva nu ajunge)
Daca vrei sa functioneze ceva la parametri cat de cat normali, degeaba strigi, tipi, dai din picioare. Nu se rezolva nimic.
Simplu. Priviti in jurul vostru. Seful striga. Angajatul nu pricepe. Seful urla. Angajatul ajunge sa nu mai reziste si replica. Toti suntem, mai nou, nervosi, toti tipam unul la altul …si… nici unul nu se mai intelege cu altul.
E drept, se schimba multe si brusc de la o zi la alta. Ne infuriem, de parca asta ar rezolva ceva.
Multi vor spune ca nu toata lumea poate fi calma si calculata.
Nu afirm ca trebuie sa fim retinuti, retrasi, sa inabusim ceea ce avem de spus.
Insa, nu-i totuna daca ridici tonul zi de zi la cote maxime cu a vorbi calm folosind cuvinte, in prealabil, gandite.
Deh! Incercati o saptamana, doua. Merita!
In ce-l priveste pe Mircea Badea. Il primim cu drag in Ospiciu.
Cu mentiunea: in alt salon !!! Nu-l primesc in salon cu mine. Nu vreau sa-l ascult toata ziua.
(P.S. Patul 3 pe dreapta inseamna ultimul pat din salon pe partea dreapta, adica exact langa geam. E de bine! )
luni, 17 noiembrie 2008
Japs! Juma de masura
Port o coafura simpla, tunsa in scari, pentru par lung ondulat. Asadar, fara:
parfumari,
lac de par,
gel,
spuma,
fixativ,
sau alte substante care se pulverizeaza pe par,
agrafelutze (si termenul diminutivat imi da fiori).
Din motiv ce coafeza mea nu mai lucra deloc, m-am asezat in primul scaun care s-a eliberat. Chiar, nu fac discriminari pe baza aspectului exterior al cuiva. Adica, nu privesc de sus in jos un om, sa-l cantaresc din priviri, si care arata mai bine la ala ma duc. Nu imi intind antenele spre barfe despre coafeze. Nu ascult criteriile de evaluare ale terte persoane, pentru ca nu pot fi juste. Suntem diferite: ca varsta, tip de par, gusturi, mod de viata. Totusi, experienta mea de “testare” a noii coafeze a dat gres.
Consider ca toti care lucreaza in domeniu trebuie sa aiba o baza. Mai ales, daca profeseaza de catva timp, inseamna ca stie ceva. Nu-i asa? Daca tunzi aiurea vreo 2-3 persoane, nu-ti mai refaci clientela decat foarte greu.
Ii specific domnitsei brunete, care de altfel avea o coafura foarte draguta cu suvite rosii in breton, cele enumerate mai sus. Doream o coafura tunsa in scari. Plus, am adaugat clar si concis, respectuos si implorator: FARA BRETON!
Ma intreaba, ca si confirmare: “fara breton?”. Raspund: “asa este, da! fara breton.”
Urmeaza spalatul si tunsul….
Cat am stat in nenorocitul ala de scaun …nu i-a tacut gura o clipa.
Ok! Si eu sunt femeie si imi place sa vorbesc.
Dar, nu atata !!!!!!!!
Mi-ar fi lesinat corzile vocale. S-ar fi intins ca si firele, coapte de soare, pentru uscat rufe.
Privesc in oglinda si simt cum aduna in mainile sale parul din fatza.
Timpul (sesizat de mine) se scurge in milisecunde intre manunchiul meu de par si apropierea finala a lamelor de foarfeca. Si …JAPS! S-a facut juma de breton.
Sincer va spun …mi-au dat lacrimile.
Cu voce stinsa, incerc sa salvez ce se mai poate. “Domnitsa! Dar … v-am specificat, rugandu-va: fara breton?!”
Incearca sa fie atenta la mine, deoarece spurcata cealalta nu a incetat din vorbarie. Asta asculta (inca) la greu.
Repeta, dupa mine, ca si un patetofon stricat, vechi: “fara breton?”
“Mda …asa v-am rugat. V-am spus de la inceput.”
Probabil, s-a prins ceva rusine de ea. A ascultat doar ce ii zumzaia colega. Nu i-a mai raspuns, pana nu a terminat cu mine.
Nu stiu cat mi-a cerut si nici cat i-am platit. Nu vroiam scandal si …
Chiar de ma revoltam, urmau doua situatii:
1.sa afirme ca nu se mai poate face nimic dar, oricum nu-mi mai cere bani – insa, singura solutie e sa-l tunda scurt. (asta, nu! m-am straduit mult sa-l cresc lung)
2.sa ies de acolo si sa merg la alta. ok! unde? la cine? sa umblu prin oras cu jumate de podoaba capilara tunsa? m-ar fi urmarit hingherii!
Ca norocu’, mi-am luat hapurile de dimineata.
Nici nu va imaginati ce eram in stare sa-i fac aleia, din cauza accesului de furie pe care mi l-a determinat. Ziceti ca e doar …un par? Si va creste la loc. Eh! Sa fie al vostru, in cauza de fatza. Sau …poate sa fie vreun organ de al vostru sau masina voastra sau studiile voastre … “taiate la jumate”, atunci cand voi nu va doriti asta.
Nu este acelasi lucru? Oooo, ba da!
parfumari,
lac de par,
gel,
spuma,
fixativ,
sau alte substante care se pulverizeaza pe par,
agrafelutze (si termenul diminutivat imi da fiori).
Din motiv ce coafeza mea nu mai lucra deloc, m-am asezat in primul scaun care s-a eliberat. Chiar, nu fac discriminari pe baza aspectului exterior al cuiva. Adica, nu privesc de sus in jos un om, sa-l cantaresc din priviri, si care arata mai bine la ala ma duc. Nu imi intind antenele spre barfe despre coafeze. Nu ascult criteriile de evaluare ale terte persoane, pentru ca nu pot fi juste. Suntem diferite: ca varsta, tip de par, gusturi, mod de viata. Totusi, experienta mea de “testare” a noii coafeze a dat gres.
Consider ca toti care lucreaza in domeniu trebuie sa aiba o baza. Mai ales, daca profeseaza de catva timp, inseamna ca stie ceva. Nu-i asa? Daca tunzi aiurea vreo 2-3 persoane, nu-ti mai refaci clientela decat foarte greu.
Ii specific domnitsei brunete, care de altfel avea o coafura foarte draguta cu suvite rosii in breton, cele enumerate mai sus. Doream o coafura tunsa in scari. Plus, am adaugat clar si concis, respectuos si implorator: FARA BRETON!
Ma intreaba, ca si confirmare: “fara breton?”. Raspund: “asa este, da! fara breton.”
Urmeaza spalatul si tunsul….
Cat am stat in nenorocitul ala de scaun …nu i-a tacut gura o clipa.
Ok! Si eu sunt femeie si imi place sa vorbesc.
Dar, nu atata !!!!!!!!
Mi-ar fi lesinat corzile vocale. S-ar fi intins ca si firele, coapte de soare, pentru uscat rufe.
Privesc in oglinda si simt cum aduna in mainile sale parul din fatza.
Timpul (sesizat de mine) se scurge in milisecunde intre manunchiul meu de par si apropierea finala a lamelor de foarfeca. Si …JAPS! S-a facut juma de breton.
Sincer va spun …mi-au dat lacrimile.
Cu voce stinsa, incerc sa salvez ce se mai poate. “Domnitsa! Dar … v-am specificat, rugandu-va: fara breton?!”
Incearca sa fie atenta la mine, deoarece spurcata cealalta nu a incetat din vorbarie. Asta asculta (inca) la greu.
Repeta, dupa mine, ca si un patetofon stricat, vechi: “fara breton?”
“Mda …asa v-am rugat. V-am spus de la inceput.”
Probabil, s-a prins ceva rusine de ea. A ascultat doar ce ii zumzaia colega. Nu i-a mai raspuns, pana nu a terminat cu mine.
Nu stiu cat mi-a cerut si nici cat i-am platit. Nu vroiam scandal si …
Chiar de ma revoltam, urmau doua situatii:
1.sa afirme ca nu se mai poate face nimic dar, oricum nu-mi mai cere bani – insa, singura solutie e sa-l tunda scurt. (asta, nu! m-am straduit mult sa-l cresc lung)
2.sa ies de acolo si sa merg la alta. ok! unde? la cine? sa umblu prin oras cu jumate de podoaba capilara tunsa? m-ar fi urmarit hingherii!
Ca norocu’, mi-am luat hapurile de dimineata.
Nici nu va imaginati ce eram in stare sa-i fac aleia, din cauza accesului de furie pe care mi l-a determinat. Ziceti ca e doar …un par? Si va creste la loc. Eh! Sa fie al vostru, in cauza de fatza. Sau …poate sa fie vreun organ de al vostru sau masina voastra sau studiile voastre … “taiate la jumate”, atunci cand voi nu va doriti asta.
Nu este acelasi lucru? Oooo, ba da!
sâmbătă, 15 noiembrie 2008
Lumanari albe, simple …
De obicei nu ma ocup de aprovizionari marunte, doar cand e ceva in neregula.
In cazul acesta “neregula” a fost determinata de lipsa lumanarilor albe pe piata.
Vine tipul insarcinat cu acestea si-mi zice ca, desi a cautat in tot orasul, nu a gasit. Variante scumpe ca si pret ar fi, dar clientii nu vor sa plateasca atata.
Boooonnnnn…..
Ia Petra masina si da o tura prin oras. Nu am gasit nicaieri ceva asemanator cu ce vroiam. Doar colorate.
Faza ciudata am patit-o cu o vanzatoare zeloasa.
Incepand cu primul pas, pe care l-am facut pasind in incinta magazinului, totul parea iesit din comun.
M-a primit o domnisoara la vreo 20 de ani, excesiv de amabila. M-a salutat, dupa care nu s-a mai dezlipit de mine.
Nu aratam prost imbracata sa zici ca se tinea scai dupa mine pentru a nu fura ceva.
In linii mari ii explic cum si pentru ce am venit la ei.
Cu entuziasm maxim pe figura si in atitudinea ei, imi prezinta toate tipurile de lumanari: de la cele groase pana la cele subtiri, de la cele galbene pana la cele negre, de la globulare, cilindrice, dichisite, modelate, la conice. Tot!
Culmea! Eu specificasem ca vreau albe.
Ea: “Alta culoare nu doriti”
Eu (cu indulgenta si intelegere fatza de o vanzatoare care vrea sa-si vanda marfa): “Nu.”
Ea: “Ce forma ati dori sa aiba?”
Eu: “albe standard simple, lungime aproximativ 10cm, diametru 1-2cm ”
Ea: “O clipa va rog sa asteptati, am sa caut.”
(Oho! Uite, ca incepe lumea sa se civilizeze, imi zic eu. Nu te arunca din magazin, ci se intereseaza de cererile primite.)
Revine cu un teanc de lumnari, subtiri e drept, dar rosii.
Ii spun ca e buna dimensiunea dar ….culoaareeeaaaa…. Culoare e potrivita pentru orgii sexuale.
Pleaca putin. Revine cu un stoc de lumanari albe, dar …mari, ca si pentru nunta.
Din nou, ii explic ca sunt pentru inmormantare.
Ea: “Se pot taia pe bucati.”
Eu: “Nu va suparati! Nu am de gand sa-mi petrec jumate de zi cu ciopartirea unor lumanari pentru cununii.”
Ridica din umeri … Da o fuga in depozit si revine cu lumanari negre de forma conica.
Eu (putin nelinistita): “Domnitsa! Ceremonia va fi de inhumare si nu ocultism. Cum am sa explic eu apartinatorilor, care-si ingroapa soacra decedata, ca nu am decat lumanari negre si alea de o forma dubioasa?”
Ea (probabil, facand legatura intre cererile mele si imbracamintea neagra pe care o purtam): “Nu sunteti dvs. apartinatoarea?”.
Eu: “Nu! Eu organizez inmormantarea! Detin o firma care se ocupa cu asa ceva.”
Ea: “Aaaaaaaaa. De ce nu spuneti asaaaa. Pai …nu avem ce va trebuie.”
Multumesc, salut si dau sa plec. Vanzatoarea se scuza si isi inclina trunchiul spre mine spunand soptit: “am crezut ca sunteti vreo vaduva-neagra (accentuand atributul, in timp ce imi face un semn cu ochiul) si firma e doar undercover”.
Mi-am tras pe fatza un rictus de se vedeau pana si ultimii molari, miscam capul leganat dinspre stanga spre dreapta si inapoi in semn de “nu” si am plecat val-vartej.
Ajunsa la firma, in intampinare, soseste aprovizionerul meu cu tigara-n coltul gurii.
In coltul opus al gurii ranjea de toti dracii. “Noah, sefa, ati gasit? Ha, Ha, Ha!”
“Nu … Dar, de vei avea vreodata nevoie de lumanari pentru bagat in fund, deoarece vagin nu ai, sau pentru practici gen ku klux klan sa-mi spui. Caci stiu exact unde trebuie sa te trimit. Bonus primesti o domnitsa sexy si ucigatoare la propriu.”
Pe urma, le-am povestit si celorlalti ce am patit in cautarea mea. S-au amuzat, dar eu …si acuma ma rog sa nu fie, pe viitor, domnitsa aia viitoare clienta. Nu vreau sa-mi imaginez la ce va trebui sa ma astept din partea sa …
In cazul acesta “neregula” a fost determinata de lipsa lumanarilor albe pe piata.
Vine tipul insarcinat cu acestea si-mi zice ca, desi a cautat in tot orasul, nu a gasit. Variante scumpe ca si pret ar fi, dar clientii nu vor sa plateasca atata.
Boooonnnnn…..
Ia Petra masina si da o tura prin oras. Nu am gasit nicaieri ceva asemanator cu ce vroiam. Doar colorate.
Faza ciudata am patit-o cu o vanzatoare zeloasa.
Incepand cu primul pas, pe care l-am facut pasind in incinta magazinului, totul parea iesit din comun.
M-a primit o domnisoara la vreo 20 de ani, excesiv de amabila. M-a salutat, dupa care nu s-a mai dezlipit de mine.
Nu aratam prost imbracata sa zici ca se tinea scai dupa mine pentru a nu fura ceva.
In linii mari ii explic cum si pentru ce am venit la ei.
Cu entuziasm maxim pe figura si in atitudinea ei, imi prezinta toate tipurile de lumanari: de la cele groase pana la cele subtiri, de la cele galbene pana la cele negre, de la globulare, cilindrice, dichisite, modelate, la conice. Tot!
Culmea! Eu specificasem ca vreau albe.
Ea: “Alta culoare nu doriti”
Eu (cu indulgenta si intelegere fatza de o vanzatoare care vrea sa-si vanda marfa): “Nu.”
Ea: “Ce forma ati dori sa aiba?”
Eu: “albe standard simple, lungime aproximativ 10cm, diametru 1-2cm ”
Ea: “O clipa va rog sa asteptati, am sa caut.”
(Oho! Uite, ca incepe lumea sa se civilizeze, imi zic eu. Nu te arunca din magazin, ci se intereseaza de cererile primite.)
Revine cu un teanc de lumnari, subtiri e drept, dar rosii.
Ii spun ca e buna dimensiunea dar ….culoaareeeaaaa…. Culoare e potrivita pentru orgii sexuale.
Pleaca putin. Revine cu un stoc de lumanari albe, dar …mari, ca si pentru nunta.
Din nou, ii explic ca sunt pentru inmormantare.
Ea: “Se pot taia pe bucati.”
Eu: “Nu va suparati! Nu am de gand sa-mi petrec jumate de zi cu ciopartirea unor lumanari pentru cununii.”
Ridica din umeri … Da o fuga in depozit si revine cu lumanari negre de forma conica.
Eu (putin nelinistita): “Domnitsa! Ceremonia va fi de inhumare si nu ocultism. Cum am sa explic eu apartinatorilor, care-si ingroapa soacra decedata, ca nu am decat lumanari negre si alea de o forma dubioasa?”
Ea (probabil, facand legatura intre cererile mele si imbracamintea neagra pe care o purtam): “Nu sunteti dvs. apartinatoarea?”.
Eu: “Nu! Eu organizez inmormantarea! Detin o firma care se ocupa cu asa ceva.”
Ea: “Aaaaaaaaa. De ce nu spuneti asaaaa. Pai …nu avem ce va trebuie.”
Multumesc, salut si dau sa plec. Vanzatoarea se scuza si isi inclina trunchiul spre mine spunand soptit: “am crezut ca sunteti vreo vaduva-neagra (accentuand atributul, in timp ce imi face un semn cu ochiul) si firma e doar undercover”.
Mi-am tras pe fatza un rictus de se vedeau pana si ultimii molari, miscam capul leganat dinspre stanga spre dreapta si inapoi in semn de “nu” si am plecat val-vartej.
Ajunsa la firma, in intampinare, soseste aprovizionerul meu cu tigara-n coltul gurii.
In coltul opus al gurii ranjea de toti dracii. “Noah, sefa, ati gasit? Ha, Ha, Ha!”
“Nu … Dar, de vei avea vreodata nevoie de lumanari pentru bagat in fund, deoarece vagin nu ai, sau pentru practici gen ku klux klan sa-mi spui. Caci stiu exact unde trebuie sa te trimit. Bonus primesti o domnitsa sexy si ucigatoare la propriu.”
Pe urma, le-am povestit si celorlalti ce am patit in cautarea mea. S-au amuzat, dar eu …si acuma ma rog sa nu fie, pe viitor, domnitsa aia viitoare clienta. Nu vreau sa-mi imaginez la ce va trebui sa ma astept din partea sa …
miercuri, 5 noiembrie 2008
Spank the Booty
Dupa cum se stie, la Ospiciu se administreaza si calmante. Pentru evaluarea starii de obnubilare, pentru testarea dozei maxime admise la fiecare pacient se efectueaza diferite testari. Se calculeaza abilitatile reactionale inainte, dupa si in timpul tratamentului. Iata, una dintre ele:
Asaaaaaaaaaaa!
http://jocuri.apropo.ro/jocuri-pentru-baieti/joc-spank-the-booty-2842728
Sa ne si "jucam" putin. He he!
sâmbătă, 1 noiembrie 2008
Sânziana
Voi scrie cu diacritice, să priceapă toată lumea şi să nu existe prea multe dubii.
Mă pregătesc să fac o glumă. Vor fi câţiva care nu o vor gusta, nici la propriu şi nici la figurat.
Înainte de asta, vă atrag atenţia asupra următoarelor:
…mi-a fost dat să văd o poză pe net (probabil, o ştiu mulţi) cu foietaje denumite foarte plastic “fantezie cu rahat”;
Menţionez că trebuie adus un omagiu echipei de marketing şi design pentru imaginea creativ-exhaustivă pe care ne-a oferit-o.
Salamul (cică) de biscuiţi este asemanator unei puli negre (nu că am face discriminare) cu sau de rom (din nou: nu facem discriminări!). Gustul este asemenea culorii – execrabil, de tot rahatul. Consistenţa e mult mai puţin fermă decât cum arată imaginea – adică bleagă. Nici nu vreau să îmi imaginez ce ar putea însem(i)na petele alea albe.
Vreţi să vă cumpăraţi şi voi? Mai gândiţi-vă!
Mă pregătesc să fac o glumă. Vor fi câţiva care nu o vor gusta, nici la propriu şi nici la figurat.
Înainte de asta, vă atrag atenţia asupra următoarelor:
…mi-a fost dat să văd o poză pe net (probabil, o ştiu mulţi) cu foietaje denumite foarte plastic “fantezie cu rahat”;
(poza e preluată pentru exemplificare)
…o fi reclama sufletul comerţului … însă, în cele ce urmează, l-au omorât din faşă (comerţul);
…nu-mi bat joc de numele nimănui;
…eu NU sunt de vină că alţii au o imaginaţie infimă şi/sau lipsă de bun simţ.
Zilele trecute am fost la cumpărături. Am remarcat pe raftul cu dulciuri un anumit produs alimentar. Nu am avut intenţia de a cumpăra ceva de acolo dar, nu am rezistat acestui “salam de biscuiţi”. În traducere liberă: vroiam să-i fac poză şi să o pun pe net.
Cum obţii o Sânziană alcoolistă şi plină de căcat?
Iac-aşa!
…nu-mi bat joc de numele nimănui;
…eu NU sunt de vină că alţii au o imaginaţie infimă şi/sau lipsă de bun simţ.
Zilele trecute am fost la cumpărături. Am remarcat pe raftul cu dulciuri un anumit produs alimentar. Nu am avut intenţia de a cumpăra ceva de acolo dar, nu am rezistat acestui “salam de biscuiţi”. În traducere liberă: vroiam să-i fac poză şi să o pun pe net.
Cum obţii o Sânziană alcoolistă şi plină de căcat?
Iac-aşa!
(aceasta este poza facută de mine)
Menţionez că trebuie adus un omagiu echipei de marketing şi design pentru imaginea creativ-exhaustivă pe care ne-a oferit-o.
Salamul (cică) de biscuiţi este asemanator unei puli negre (nu că am face discriminare) cu sau de rom (din nou: nu facem discriminări!). Gustul este asemenea culorii – execrabil, de tot rahatul. Consistenţa e mult mai puţin fermă decât cum arată imaginea – adică bleagă. Nici nu vreau să îmi imaginez ce ar putea însem(i)na petele alea albe.
Vreţi să vă cumpăraţi şi voi? Mai gândiţi-vă!
vineri, 31 octombrie 2008
...toate trei si ... Mircea
Incet, foarte incet … pas cu pas … ma indrept spre baie, ca si un animal in drum spre abator.
“Trebuie sa ma dezbrac” spun eu. Mai castig putin timp.
“Va dezbracam noi, ca nu reusiti singura.” tzipa ele cu bucurie.
(dap, au dreptate….) Rusine nu imi este. Ma irita doar entuziasmul lor.
Imi dau ele jos bluza, pantalonii …tot, pana raman la peleu gol. Ma sprijina sa pot pasi in cada, sa nu alunec si ma lasa la inmuiat vreo 15 minute. Muzica in surdina. Asta: http://ospiciu.blogspot.com/2008/09/oh-baby-all-love-sex-and-sunshine.html
Faine piese, nu zau! Sa-ti vina sa “te freci”, nu alta!
A trecut si sfertul academic.
Revin ele plutind pe-o raza de “gresie”. Secretara mea s-a asezat pe hol cu apa ei plata si comenta ca la meci. Brunetele m-au ajutat sa ma ridic in picioare si …da-i si freaca la Petra.
Fratilor! De asa imbaiere nu am avut parte de cand eram copil mic.
Frumos, incet, finut, cu bagare de seama (a se citi fiecare centimetru patrat) a fost atins de manutele lor, cu scop de curatare. Probabil, nu am fost asa de curata de prin adolescenta. Cand am cazut in lanul de urzici si m-au dat ai mei cu spirt sa nu se infecteze. Eram plina de zagrieturi.
Toate au fost bune. Pana s-a ajuns “acolo” la zona aceea intima. Cine, care si cum sa ma spele?
Una s-ar fi incumentat hotarata spre “stolul de pasari”. Nu apucase sa atinga nimic, cealalta i-a dat peste mana “Ntz! Nu-i frumos. Ai uitat ca nu esti la lucru?!”
Auleooooo, Petra! Ce-ai ajuns! Sa fii model de studiu pentru competenta in igiena corporala la cadavre.
Imi intinde buretele in semn de “spala-te singura”. Efectuez eu miscarile de dute-vino specifice zonelor respective. Ma priveau asa de senine si amuzate, in acelasi timp, incat nici pana in ziua de azi nu stiu daca radeau de mine, sau asteptau sa termin odata activitatea in zona respectiva.
Dupa episodul cu “apa” a sosit partea a doua: uscatul. M-au infasurat intr-un prosop mare-mare din bumbac, cald si placut mirositor. M-am cuibarit in pat si am adormit. Ahhh, ce bine pica un somn dulce dupa o baie asa de relaxanta…
Prin somn aud voci de femei discutand diverse. Cel mai frecvent zgomot a fost perceput de mine ca un ras de silfida, dupa fiecare articulare a numelui Mircea.
Imi era prea lene sa deschid ochii. Sa gandesc lucid, nici atat!
Doar franturi de idei … Mircea (hi hi hi), contabilul, brunetele, mainile lor, Mircea (hi hi hi), imbaierea mea, mainile lor …. Vaaaaiiiiii!
“Trebuie sa ma dezbrac” spun eu. Mai castig putin timp.
“Va dezbracam noi, ca nu reusiti singura.” tzipa ele cu bucurie.
(dap, au dreptate….) Rusine nu imi este. Ma irita doar entuziasmul lor.
Imi dau ele jos bluza, pantalonii …tot, pana raman la peleu gol. Ma sprijina sa pot pasi in cada, sa nu alunec si ma lasa la inmuiat vreo 15 minute. Muzica in surdina. Asta: http://ospiciu.blogspot.com/2008/09/oh-baby-all-love-sex-and-sunshine.html
Faine piese, nu zau! Sa-ti vina sa “te freci”, nu alta!
A trecut si sfertul academic.
Revin ele plutind pe-o raza de “gresie”. Secretara mea s-a asezat pe hol cu apa ei plata si comenta ca la meci. Brunetele m-au ajutat sa ma ridic in picioare si …da-i si freaca la Petra.
Fratilor! De asa imbaiere nu am avut parte de cand eram copil mic.
Frumos, incet, finut, cu bagare de seama (a se citi fiecare centimetru patrat) a fost atins de manutele lor, cu scop de curatare. Probabil, nu am fost asa de curata de prin adolescenta. Cand am cazut in lanul de urzici si m-au dat ai mei cu spirt sa nu se infecteze. Eram plina de zagrieturi.
Toate au fost bune. Pana s-a ajuns “acolo” la zona aceea intima. Cine, care si cum sa ma spele?
Una s-ar fi incumentat hotarata spre “stolul de pasari”. Nu apucase sa atinga nimic, cealalta i-a dat peste mana “Ntz! Nu-i frumos. Ai uitat ca nu esti la lucru?!”
Auleooooo, Petra! Ce-ai ajuns! Sa fii model de studiu pentru competenta in igiena corporala la cadavre.
Imi intinde buretele in semn de “spala-te singura”. Efectuez eu miscarile de dute-vino specifice zonelor respective. Ma priveau asa de senine si amuzate, in acelasi timp, incat nici pana in ziua de azi nu stiu daca radeau de mine, sau asteptau sa termin odata activitatea in zona respectiva.
Dupa episodul cu “apa” a sosit partea a doua: uscatul. M-au infasurat intr-un prosop mare-mare din bumbac, cald si placut mirositor. M-am cuibarit in pat si am adormit. Ahhh, ce bine pica un somn dulce dupa o baie asa de relaxanta…
Prin somn aud voci de femei discutand diverse. Cel mai frecvent zgomot a fost perceput de mine ca un ras de silfida, dupa fiecare articulare a numelui Mircea.
Imi era prea lene sa deschid ochii. Sa gandesc lucid, nici atat!
Doar franturi de idei … Mircea (hi hi hi), contabilul, brunetele, mainile lor, Mircea (hi hi hi), imbaierea mea, mainile lor …. Vaaaaiiiiii!
miercuri, 29 octombrie 2008
Trei doamne si toate trei …
Stateam in camera de zi, relaxate … mai mult eu decat ele.
Secretarea mea, draga de ea, a aranjat sa avem de toate la cina.
Eu cu stanga nu reuseam sa fac multe. Nu reusesc nici acuma sa imi rasucesc mana stanga, nici sa inchid usa dupa mine apasand clanta, decat sa o trag/trantesc dupa mine.
Savuram, dupa cum urmeaza: eu cafeaua, brunetele lichior de ciocolata, secretara mea apa plata cu lamaie. S-ar putea sa-i foloseasca, caci are o silueta impecabila.
Dintr-o clipa intr-alta, una dintre brunete schimba tema discutiei: igiena femeilor.
Am ramas cu cafeaua blocata-n gura: nici in jos nu mergea sa o inghit; d-apoi nici sa o scuip, inapoi in ceasca, nu dadea bine.
Observ ca ele ma scruteaza din coltul ochilor.
M-a trecut un fior … Oare, miros urat? Simteam ca se topeste fotoliul, se scurge - cu mine cu tot - prin apartamentul de sub noi si va patrunde pana in lava Pamantului.
Dandu-si seama de starea in care m-au adus, au inceput sa se scuze. Motivand ca nu au vrut sa insinueze nimic. Doar ca nu stiau cum sa imi aduca la cunostinta dorinta lor.
(imi aud creierii urland: dorintaaaaaaaa??? cum adica sa “doreasca” ceva de la mine?)
Calm, le raspund: “direct, scurt si la obiect! pana nu fac infarct”
Brunetele: “Vedem in ce situatie va aflati si vrem sa va ajutam.”
Eu (ganduri, fara a fi exprimate): dorinta, situatie, usurare, femei, igiena “personala” … concluzie: astea vor sa urineze pe mine.
Brunetele, intre ele: “Nu intelege ceea ce vrem sa-i spunem. Zi tu, ca zici mai bine”. Secunda urmatoare: “Vrem sa va spalam”.
Ceasca tremura in mana mea dreapta. Nu reusesc sa o asez stabil pe masa, ma ajuta secretara.
Eu: “Fetelor, spuneti-mi cinstit. Chiar put in halul ala?”
Ele (razand de le tremurau si sanii): “Nuuuuuu! Ha Ha Ha!”, “Insa, aveti probleme. De abia va mobilizati. Ne-am gandit sa va imbaiem.”
Eu (putin mai destinsa): “aaaaaaa”, “Si cum vreti sa faceti asta?”
In timp ce ele isi expun ideile despre caldura apei, despre spumante, sapunuri, parfumuri, bureti de nu-stiu-care-mai-de-care, eu imi spun urmatoarele: brunetele mele se ocupa de cadavre.
Lucreaza impecabil, in conditii de igiena maxima, de la manusi din latex pana la solutii de curatat, bureti, prosoape de unica folosinta. Mainile lor trec peste corpuri umane inerte. Ele spala cadavre !!!
Si, totusi … Nu pot sa refuz oferta lor, deoarece nu reusesc sa fac o baie ca lumea. S`apoi, daca imi pierd cumva echilibrul si cad, din nou?! Ce ma fac? De abia reusesc sa-mi rezolv necesitatile fiziologice. Recunosc, ma descurc anevoios. Ma simt ca o nimurica.
Dau din cap ca sunt de acord. Nu stiu ce gasesc ele atat de extatic in a-mi face o baie. Dar …
Acestea incep sa topaie din stanga in dreapta. In cateva secunde toata casa a fost animata de rasetele lor. Secretara le tinea hangul. Eu coboram ochii spre podea, apoi ii ridicam spre tavan, in asteptarea unui zgomot dezaprobator de la vecini. Sa nu mai facem chef de chef.
Mare bucurie in apartamentul lu` Petra. Traiasca baia si-apa calda!
“Gata baitzaaaa!” anunta secretara mea.
(va continua)
Secretarea mea, draga de ea, a aranjat sa avem de toate la cina.
Eu cu stanga nu reuseam sa fac multe. Nu reusesc nici acuma sa imi rasucesc mana stanga, nici sa inchid usa dupa mine apasand clanta, decat sa o trag/trantesc dupa mine.
Savuram, dupa cum urmeaza: eu cafeaua, brunetele lichior de ciocolata, secretara mea apa plata cu lamaie. S-ar putea sa-i foloseasca, caci are o silueta impecabila.
Dintr-o clipa intr-alta, una dintre brunete schimba tema discutiei: igiena femeilor.
Am ramas cu cafeaua blocata-n gura: nici in jos nu mergea sa o inghit; d-apoi nici sa o scuip, inapoi in ceasca, nu dadea bine.
Observ ca ele ma scruteaza din coltul ochilor.
M-a trecut un fior … Oare, miros urat? Simteam ca se topeste fotoliul, se scurge - cu mine cu tot - prin apartamentul de sub noi si va patrunde pana in lava Pamantului.
Dandu-si seama de starea in care m-au adus, au inceput sa se scuze. Motivand ca nu au vrut sa insinueze nimic. Doar ca nu stiau cum sa imi aduca la cunostinta dorinta lor.
(imi aud creierii urland: dorintaaaaaaaa??? cum adica sa “doreasca” ceva de la mine?)
Calm, le raspund: “direct, scurt si la obiect! pana nu fac infarct”
Brunetele: “Vedem in ce situatie va aflati si vrem sa va ajutam.”
Eu (ganduri, fara a fi exprimate): dorinta, situatie, usurare, femei, igiena “personala” … concluzie: astea vor sa urineze pe mine.
Brunetele, intre ele: “Nu intelege ceea ce vrem sa-i spunem. Zi tu, ca zici mai bine”. Secunda urmatoare: “Vrem sa va spalam”.
Ceasca tremura in mana mea dreapta. Nu reusesc sa o asez stabil pe masa, ma ajuta secretara.
Eu: “Fetelor, spuneti-mi cinstit. Chiar put in halul ala?”
Ele (razand de le tremurau si sanii): “Nuuuuuu! Ha Ha Ha!”, “Insa, aveti probleme. De abia va mobilizati. Ne-am gandit sa va imbaiem.”
Eu (putin mai destinsa): “aaaaaaa”, “Si cum vreti sa faceti asta?”
In timp ce ele isi expun ideile despre caldura apei, despre spumante, sapunuri, parfumuri, bureti de nu-stiu-care-mai-de-care, eu imi spun urmatoarele: brunetele mele se ocupa de cadavre.
Lucreaza impecabil, in conditii de igiena maxima, de la manusi din latex pana la solutii de curatat, bureti, prosoape de unica folosinta. Mainile lor trec peste corpuri umane inerte. Ele spala cadavre !!!
Si, totusi … Nu pot sa refuz oferta lor, deoarece nu reusesc sa fac o baie ca lumea. S`apoi, daca imi pierd cumva echilibrul si cad, din nou?! Ce ma fac? De abia reusesc sa-mi rezolv necesitatile fiziologice. Recunosc, ma descurc anevoios. Ma simt ca o nimurica.
Dau din cap ca sunt de acord. Nu stiu ce gasesc ele atat de extatic in a-mi face o baie. Dar …
Acestea incep sa topaie din stanga in dreapta. In cateva secunde toata casa a fost animata de rasetele lor. Secretara le tinea hangul. Eu coboram ochii spre podea, apoi ii ridicam spre tavan, in asteptarea unui zgomot dezaprobator de la vecini. Sa nu mai facem chef de chef.
Mare bucurie in apartamentul lu` Petra. Traiasca baia si-apa calda!
“Gata baitzaaaa!” anunta secretara mea.
(va continua)
sâmbătă, 25 octombrie 2008
TouchDown !!!
Intro direct: am cazut acum vreo doua saptamani.
Intre baie si hol exista un prag. De la baie spre usa de la intrare, holul incepe printr-un spatiu ingust. Calcand peste prag cu piciorul stang (probabil aici o fo` baiul) am alunecat cazand pe gresie. Sa va imaginati un placaj ca la rugby. Am pastrat “mingea” dar a castigat gresia. Mi-am lovit toata partea stanga: brat, cot, umar, degete, incheietura mainii, pulpa, genunchiul si glezna.
Probabil ca mari daune nu am produs, deoarece venicii de la parter nu mi-au cerut despagubiri pentru tavanul lor. Inca!
Primul lucru a fost sa-mi verific oasele daca au ramas intregi. Dupa asta … mi-am facut timp sa si urlu de durere. M-am adunat cumva de pe jos, m-a asezat in pat (inca smiorcaind). Incerc sa fac unele miscari. Doare!
Bun! Ce-i de facut?
Mergem la medic, se indica radiografii. Ajung la etajul I si ma primeste o domnita intre doua varste, amabila, voce placuta. Ii dau biletul de la doctoru` ortoped. Ea imi spune: “am sa va chinui putin”.
Vazand mirarea mea, imi spune ca va trebui sa-mi faca trei “poze”: la umar una si la cot doua.
Ii precizez ca la ora si starea aia putea sa-mi faca ce doreste ea doar sa-mi treaca durerea.
Pentru prima sedinta foto ma aseaza cu spatele spre o cutie. Imi pozitioneaza mana intinsa (a intins ea, ca yo de abia ma tineam in picioare) si imi spune sa nu misc mana deloc. Mana mea tremura ca varga cu frunze cu tot, din umar si pana in varful degetelor.
Imi repeta sa nu misc mana. “Doamna scumpa, zic eu, ceva scoci sau prenandez nu aveti p`aci sa lipim mana pe sticla aia?”. Se amuza domintza, ma incurajeaza; eu ma straduiesc sa fac pe spaider-menu` si stau lipita de cutie. Gata prima poza.
Pentru urmatoarele doua, m-a asezat pe un scaunel. Incearca sa-mi potriveasca (alo! nu va ganditi la alea-alea, da?! ca si mie mi-ar fi placut atunci sa-mi potriveasca cineva ceva mai placut, dar nu o fo` sa fie.) …
Sa continui …sa-mi potriveasca bratul si cotul pe masa aceea lunga de la radiologie.
Ceva nu era la locul lui. (nu “aia”) Ci …scaunelul. De fapt, fundul meu nu a fost potrivit bine pe suprafata scaunului. (mooaaammaa! ce porcos incep sa scriu… ptiu, drace!)
Asistenta de la radiologie: “Va rog, sa va asezati ….
(sesizez ce vrea sa spuna si incerc sa ma conformez, insa durerea era prea mare …totodata mi-am dat seama ca incearca din rasputeri sa-si continue ideea …si zice)
…funduletul spre marginea din fatza a scaunului”.
Stateam cu spatele spre ea. Ma opresc, ma rasucesc din trunchi, sa o privesc in ochi.
Ea incearca sa arate cu mana sensul in care ar trebui sa ma deplasez, iar eu ii replic:
“Doamna scumpa, acesta nu mai este fundulet din nastere. Asta-i un posterior veritabil.”
A ras domnitza de au tresarit batraneii de pe hol, aceia care venisera pentru radiografii la rinichi, cu pungutza de urina dupa ei. Oricum, tipa a fost simpatica.
Dupa ce au developat filmele, am plecat la nenea doctoru` inapoi.
A zis ca nu mi-am rupt nimic, mi-a scris ceva medicamente pe care le-am luat asa cum le-a indicat si mi-a dat drumul catre casa. La vreo saptamana, apar si vanataile. Culmea!
Ma trezesc intr-o dimineata si observ niste pete albastre ca si cerneala pe interiorul incheieturii mainii. Asta ca asta! Dar a doua zi au devenit vinetii-stralucitoare. Da, asa cum zic! Stiti cum arata un muschi tiganesc, stralucitor pe felie? Asa arata si mana mea.
L-am cautat pe nenea doctoru` care a zis sa port fasa elastica. Zis si facut. Au trecut doua saptamani. Nu mai sunt vanata ci galbena in zona respectiva. De durut inca doare. Mobilitatea inca nu mi-am recapatat-o. Luni se pare ca trebuie sa-l mai caut pe nenea doctoru`.
Partea faina in toata povestea asta ….este Secretara mea.
De cum am sunat-o, ea m-a dus la spital cu masina firmei. Ea nu are masina personala, eu nu puteam sa conduc. Am plecat spre spital. Ne-au privit aia ciudat de la morga, ca nu ducem de la ei nimic ci …aducem …
Cum nu reuseam sa fac mai nimic prin casa, a stat cateva zile la mine si m-a ajutat cu toate cele.
V-am mai spus ca este o frumoasa roscata, nu-i asa?
E si descurcareata, zau de nu. Si face niste sarmaleeeeeeee, de va curg balele.
Au venit si brunetele mele (de fapt sunt ale contabilului, vorba sa). Mi-au adus flori. Le-am multumit frumos, am spus ca nu era necesar sa cheltuie nimic pentru mine. Pe bune! Imi place sa primesc flori, dar nu am pretentia de la angajatii mei sa-mi care la cadouri pentru ca eu am dat cu curu` de pamant. Eram mult prea fericita ca au trecut sa ma vada. Au zis, sa nu imi fac griji ca au costat mai nimic. Le-am intrebat, daca le-au procurat din cimitir. S-au privit, ma stiu ele nebuna si buna de haz, si-au ras cu pofta.
Insa……
Nu stiti voi de ce m-au vizitat ele.
He he! Am aflat eu in urmatoarele minute. Desi, ar fi trebuit sa-mi dau seama ca imi coc ele ceva dupa privirea si susoteala secretarei mele cand le-a deschis usa. Auzisem cand a sunat la firma, sa le spuna ca nu mai merg la lucru in ziua aceea. Dar nu stiam de targul dintre ele trei.
Intre baie si hol exista un prag. De la baie spre usa de la intrare, holul incepe printr-un spatiu ingust. Calcand peste prag cu piciorul stang (probabil aici o fo` baiul) am alunecat cazand pe gresie. Sa va imaginati un placaj ca la rugby. Am pastrat “mingea” dar a castigat gresia. Mi-am lovit toata partea stanga: brat, cot, umar, degete, incheietura mainii, pulpa, genunchiul si glezna.
Probabil ca mari daune nu am produs, deoarece venicii de la parter nu mi-au cerut despagubiri pentru tavanul lor. Inca!
Primul lucru a fost sa-mi verific oasele daca au ramas intregi. Dupa asta … mi-am facut timp sa si urlu de durere. M-am adunat cumva de pe jos, m-a asezat in pat (inca smiorcaind). Incerc sa fac unele miscari. Doare!
Bun! Ce-i de facut?
Mergem la medic, se indica radiografii. Ajung la etajul I si ma primeste o domnita intre doua varste, amabila, voce placuta. Ii dau biletul de la doctoru` ortoped. Ea imi spune: “am sa va chinui putin”.
Vazand mirarea mea, imi spune ca va trebui sa-mi faca trei “poze”: la umar una si la cot doua.
Ii precizez ca la ora si starea aia putea sa-mi faca ce doreste ea doar sa-mi treaca durerea.
Pentru prima sedinta foto ma aseaza cu spatele spre o cutie. Imi pozitioneaza mana intinsa (a intins ea, ca yo de abia ma tineam in picioare) si imi spune sa nu misc mana deloc. Mana mea tremura ca varga cu frunze cu tot, din umar si pana in varful degetelor.
Imi repeta sa nu misc mana. “Doamna scumpa, zic eu, ceva scoci sau prenandez nu aveti p`aci sa lipim mana pe sticla aia?”. Se amuza domintza, ma incurajeaza; eu ma straduiesc sa fac pe spaider-menu` si stau lipita de cutie. Gata prima poza.
Pentru urmatoarele doua, m-a asezat pe un scaunel. Incearca sa-mi potriveasca (alo! nu va ganditi la alea-alea, da?! ca si mie mi-ar fi placut atunci sa-mi potriveasca cineva ceva mai placut, dar nu o fo` sa fie.) …
Sa continui …sa-mi potriveasca bratul si cotul pe masa aceea lunga de la radiologie.
Ceva nu era la locul lui. (nu “aia”) Ci …scaunelul. De fapt, fundul meu nu a fost potrivit bine pe suprafata scaunului. (mooaaammaa! ce porcos incep sa scriu… ptiu, drace!)
Asistenta de la radiologie: “Va rog, sa va asezati ….
(sesizez ce vrea sa spuna si incerc sa ma conformez, insa durerea era prea mare …totodata mi-am dat seama ca incearca din rasputeri sa-si continue ideea …si zice)
…funduletul spre marginea din fatza a scaunului”.
Stateam cu spatele spre ea. Ma opresc, ma rasucesc din trunchi, sa o privesc in ochi.
Ea incearca sa arate cu mana sensul in care ar trebui sa ma deplasez, iar eu ii replic:
“Doamna scumpa, acesta nu mai este fundulet din nastere. Asta-i un posterior veritabil.”
A ras domnitza de au tresarit batraneii de pe hol, aceia care venisera pentru radiografii la rinichi, cu pungutza de urina dupa ei. Oricum, tipa a fost simpatica.
Dupa ce au developat filmele, am plecat la nenea doctoru` inapoi.
A zis ca nu mi-am rupt nimic, mi-a scris ceva medicamente pe care le-am luat asa cum le-a indicat si mi-a dat drumul catre casa. La vreo saptamana, apar si vanataile. Culmea!
Ma trezesc intr-o dimineata si observ niste pete albastre ca si cerneala pe interiorul incheieturii mainii. Asta ca asta! Dar a doua zi au devenit vinetii-stralucitoare. Da, asa cum zic! Stiti cum arata un muschi tiganesc, stralucitor pe felie? Asa arata si mana mea.
L-am cautat pe nenea doctoru` care a zis sa port fasa elastica. Zis si facut. Au trecut doua saptamani. Nu mai sunt vanata ci galbena in zona respectiva. De durut inca doare. Mobilitatea inca nu mi-am recapatat-o. Luni se pare ca trebuie sa-l mai caut pe nenea doctoru`.
Partea faina in toata povestea asta ….este Secretara mea.
De cum am sunat-o, ea m-a dus la spital cu masina firmei. Ea nu are masina personala, eu nu puteam sa conduc. Am plecat spre spital. Ne-au privit aia ciudat de la morga, ca nu ducem de la ei nimic ci …aducem …
Cum nu reuseam sa fac mai nimic prin casa, a stat cateva zile la mine si m-a ajutat cu toate cele.
V-am mai spus ca este o frumoasa roscata, nu-i asa?
E si descurcareata, zau de nu. Si face niste sarmaleeeeeeee, de va curg balele.
Au venit si brunetele mele (de fapt sunt ale contabilului, vorba sa). Mi-au adus flori. Le-am multumit frumos, am spus ca nu era necesar sa cheltuie nimic pentru mine. Pe bune! Imi place sa primesc flori, dar nu am pretentia de la angajatii mei sa-mi care la cadouri pentru ca eu am dat cu curu` de pamant. Eram mult prea fericita ca au trecut sa ma vada. Au zis, sa nu imi fac griji ca au costat mai nimic. Le-am intrebat, daca le-au procurat din cimitir. S-au privit, ma stiu ele nebuna si buna de haz, si-au ras cu pofta.
Insa……
Nu stiti voi de ce m-au vizitat ele.
He he! Am aflat eu in urmatoarele minute. Desi, ar fi trebuit sa-mi dau seama ca imi coc ele ceva dupa privirea si susoteala secretarei mele cand le-a deschis usa. Auzisem cand a sunat la firma, sa le spuna ca nu mai merg la lucru in ziua aceea. Dar nu stiam de targul dintre ele trei.
sâmbătă, 4 octombrie 2008
Un suflet spunea: “nu crezi ca altii dorm?”
Azi dimineata m-am trezit, am deschis geamul si m-am bagat inapoi in pat.
Infasurand patura bine, m-am cuibarit intr-un colt, cu ochii inchisi ascultam micile zgomote ce soseau dinspre afara.
Probabil atipisem …
La un momnet dat se aude o masina, portiera inchisa/deschisa, voce de barbat, voce de copila …
Tatal ii spunea fetei sale … daca-mi aduc bine aminte – sa ii spuna mamei sale sa aduca ceva.
Era placut sa asculti asa intr-o zi de Sambata dimineata cum povestesc unii si altii. Nu ceea ce spun, ci modul/tonalitatea cu care-si vorbesc.
Au sosit apoi fratele fetitei si mama lor.
Parintii discutau despre ale lor cand baiatul a inceput sa fluiere din ceva. As fi tentata sa spun ca a facut asta sufland intr-un capacel de ghinda (cunoscatorii stiu despre ce vorbesc). Dar, aici nu se gaseste asa ceva. Sigur a fost alt obiect; totusi, e cert ca nu vreun obiect cumparat de la magazin, decat (poate) improvizat.
Just este ca suiera a naibii de tare.
Deh! Copii, ma gandesc eu. Nu dau importanta si incerc sa mai motaiesc putin.
Mama a atentionat de vreo 3 ori (pe tonuri diferite) copilul care doar radea isteric si nepasator. A zumzait si tatal ceva imperceptibil.
Si acuma …atentie!
Fata !!! Sora baiatului, mai mica (dupa voce) a intrebat: “de ce faci asta? tu nu te gandesti ca altii dorm?”
Ma credeti ca mi-au dat lacrimile?
Raspunsul sec al baiatului, poate oarecum rusinat dar ramas-nepasator, a fost: “nu…“
Se spune ca educatia o primesti de acasa ….
Se spune ca dupa o anumita varsta intervine autoeducatia ….
Se spune ca poti sa-ti alegi prietenii, dar nu si familia in care sa te nasti….
Se spune ca atunci cand se zamisleste un copil, sufletul acestuia alege familia (parintii) (d)in care se va naste…
Se spun multe si multe or fost valabile pana acuma …dar….de o vreme incoace se intampla ceva ciudat.
Tot mai frecvent se nasc copii care, parca, nu au nimic in comun cu genele, comportamentul, educatia, obiceiurile acelei familii.
Acesti parinti de care v-am povestit acuma nu sunt oameni rai. Insa, fata/copila aceea parca ar fi fost din alt “aluat de suflet”. Ca si cum parintii ar fi doar “carne” si cunosc bunele maniere in societate, vor sa se integreze frumos intre ceilalti oameni, dar nu au acelasi tip de suflet ca si copila lor.
Din cate am observat eu acesti copii se nasc din parinti care nu au dorit acel copil (nu era in plan, nu isi doreau atunci, boala unui parinte nu permitea nasterea sa, alte situatii problematice).
Lasati-ma in pace cu textele de genul: copii platesc greselile parintilor si/sau asta se intampla cand vor sa-l avorteze. Astea-s dogme religioase bagate pe gatul vostru ca sa fiti satui, sa dormiti linistiti noaptea, ca nu cumva sa incepeti sa ganditi, ca voi doar ati facut tot ce o zis popa.
Acest gest al parintilor este necesar, ca si o conditionare pentru a genera migrarea unui astfel de suflet (!) spre acel trup si familie.
Am tendinta sa imping aceasta idee pana acolo, avand in vedere frecventa tot mai crescuta a intamplarilor, ca sunt aruncate aceste suflete. Adica, voit se creste (de catre forte “externe”) numarul acelor gesturi facute de parinti. Cineva/ceva ii determina sa faca / sa aleaga asta ca si cum ar fi influentati pentru a se ajunge la numarul dorit de astfel de copii/oameni.
De ce nu s-a intamplat pana acuma?
Deoarece nu era necesar. Pana in prezent trebuia doar impanzit pamantul.
Eu nu cred ca se face risipa de suflete si nici de “proiecte”.
Fiecare om, fiecare animal, fiecare suflet isi are rolul sau la timpul si locul potrivit.
Ma intreb cati sunt (ca) acestia?
Cati si unde sunteti (voi) acolo “afara”?
Vedeti zilnic oameni cu probleme, saraci, invalizi, cersetori …
Sa nu uitam nici de emisiunile lacrimogene de la TV.
Da, este! Fiecare-si are propriile probleme si cruce de dus.
Priviti-i pe acei copii si adulti, care au fost candva copii ca si aceasta fetita.
Vreti sa varsati lacrimi? Atunci plangeti pentru ei!!! Aveti toate motivele din lumea asta sa o faceti.
Eu, la ora asta inserata, inca nu ma ma pot opri.
Infasurand patura bine, m-am cuibarit intr-un colt, cu ochii inchisi ascultam micile zgomote ce soseau dinspre afara.
Probabil atipisem …
La un momnet dat se aude o masina, portiera inchisa/deschisa, voce de barbat, voce de copila …
Tatal ii spunea fetei sale … daca-mi aduc bine aminte – sa ii spuna mamei sale sa aduca ceva.
Era placut sa asculti asa intr-o zi de Sambata dimineata cum povestesc unii si altii. Nu ceea ce spun, ci modul/tonalitatea cu care-si vorbesc.
Au sosit apoi fratele fetitei si mama lor.
Parintii discutau despre ale lor cand baiatul a inceput sa fluiere din ceva. As fi tentata sa spun ca a facut asta sufland intr-un capacel de ghinda (cunoscatorii stiu despre ce vorbesc). Dar, aici nu se gaseste asa ceva. Sigur a fost alt obiect; totusi, e cert ca nu vreun obiect cumparat de la magazin, decat (poate) improvizat.
Just este ca suiera a naibii de tare.
Deh! Copii, ma gandesc eu. Nu dau importanta si incerc sa mai motaiesc putin.
Mama a atentionat de vreo 3 ori (pe tonuri diferite) copilul care doar radea isteric si nepasator. A zumzait si tatal ceva imperceptibil.
Si acuma …atentie!
Fata !!! Sora baiatului, mai mica (dupa voce) a intrebat: “de ce faci asta? tu nu te gandesti ca altii dorm?”
Ma credeti ca mi-au dat lacrimile?
Raspunsul sec al baiatului, poate oarecum rusinat dar ramas-nepasator, a fost: “nu…“
Se spune ca educatia o primesti de acasa ….
Se spune ca dupa o anumita varsta intervine autoeducatia ….
Se spune ca poti sa-ti alegi prietenii, dar nu si familia in care sa te nasti….
Se spune ca atunci cand se zamisleste un copil, sufletul acestuia alege familia (parintii) (d)in care se va naste…
Se spun multe si multe or fost valabile pana acuma …dar….de o vreme incoace se intampla ceva ciudat.
Tot mai frecvent se nasc copii care, parca, nu au nimic in comun cu genele, comportamentul, educatia, obiceiurile acelei familii.
Acesti parinti de care v-am povestit acuma nu sunt oameni rai. Insa, fata/copila aceea parca ar fi fost din alt “aluat de suflet”. Ca si cum parintii ar fi doar “carne” si cunosc bunele maniere in societate, vor sa se integreze frumos intre ceilalti oameni, dar nu au acelasi tip de suflet ca si copila lor.
Din cate am observat eu acesti copii se nasc din parinti care nu au dorit acel copil (nu era in plan, nu isi doreau atunci, boala unui parinte nu permitea nasterea sa, alte situatii problematice).
Lasati-ma in pace cu textele de genul: copii platesc greselile parintilor si/sau asta se intampla cand vor sa-l avorteze. Astea-s dogme religioase bagate pe gatul vostru ca sa fiti satui, sa dormiti linistiti noaptea, ca nu cumva sa incepeti sa ganditi, ca voi doar ati facut tot ce o zis popa.
Acest gest al parintilor este necesar, ca si o conditionare pentru a genera migrarea unui astfel de suflet (!) spre acel trup si familie.
Am tendinta sa imping aceasta idee pana acolo, avand in vedere frecventa tot mai crescuta a intamplarilor, ca sunt aruncate aceste suflete. Adica, voit se creste (de catre forte “externe”) numarul acelor gesturi facute de parinti. Cineva/ceva ii determina sa faca / sa aleaga asta ca si cum ar fi influentati pentru a se ajunge la numarul dorit de astfel de copii/oameni.
De ce nu s-a intamplat pana acuma?
Deoarece nu era necesar. Pana in prezent trebuia doar impanzit pamantul.
Eu nu cred ca se face risipa de suflete si nici de “proiecte”.
Fiecare om, fiecare animal, fiecare suflet isi are rolul sau la timpul si locul potrivit.
Ma intreb cati sunt (ca) acestia?
Cati si unde sunteti (voi) acolo “afara”?
Vedeti zilnic oameni cu probleme, saraci, invalizi, cersetori …
Sa nu uitam nici de emisiunile lacrimogene de la TV.
Da, este! Fiecare-si are propriile probleme si cruce de dus.
Priviti-i pe acei copii si adulti, care au fost candva copii ca si aceasta fetita.
Vreti sa varsati lacrimi? Atunci plangeti pentru ei!!! Aveti toate motivele din lumea asta sa o faceti.
Eu, la ora asta inserata, inca nu ma ma pot opri.
marți, 30 septembrie 2008
Oh, Baby All: Love, Sex and Sunshine
Sonic Dream Collective - Oh, Baby All
Mr.President - Love, Sex & Sunshine
Cititul contorului de apa sau Cum ajunge sa iti stea cina-n gat
29 septembrie orele 21:04
Dau iama prin bucatarie. Imi pregatesc niste rosii felii, branza telemea, ulei si cam atat. (Va intrebati daca la ora aia?! Da, la ora aia !!!!!)
Tau rosiiiiileeee, maruntesc braaanzaaaa…..incet, cu bagare se seammmmaaa…
Poc, poc, poc!
Ciulesc urechile. Nimic.
Din nou, insa … acuma aud mai bine.
Cioc, cioc, cioc!
Bate cineva la usa apartamentului. La ora aceea!
Ma mira si ma intriga.
Imi termin de preparat cina. Nu iesisem inca din bucataria ce are geamul spre spatele blocului, spre garaje, si aud o voce: “noah! Ca mai-nainte am batut la usa ei.” (probabil, vazand lumina in bucatarie)
Adeca ….nu va suparati pe mine!
Din cate stiu eu la o anumita ora nu se mai deranjeaza vecinii decat daca e vreo problema mare.
Iar daca e mare baiul omul stie sa si strige: “ajutati-ma, va rog, am o problema…. “etc.
E logic sa fie asa si inteleg. Repet: inteleg! Si deschid in cazurile respective.
In rest??? Daca ai vreo intrebare o spui ziua. Nu la ora la care oamenii, in general, se intorc de la lucru, sau poate stau la o vorba impreuna sa-si povesteaza ziua ce a trecut, se alinta, fac baie, se ocupa de copii sau … se fut. Sa-nu-care-cumva-sa-creada-cineva ca eu ma ridic de pe pula pentru cineva care … am aflat ulterior, vroia sa citeasca ceasul de apa.
Exista un obicei tampit in Romania, printre multe altele. Ca sa nu plateasca pe cineva din casa scarii pentru a duce aceste date, lunar spre Apaterm, s-au gandit ei (probabil cu curu) sa faca asta cu randul. Fiecarui apartament (ma rog, ocupantilor) ii vine randul la strans de date, la luna odata.
Nu stiu ce mare scofala este sa dai suma echivalenta a unei paini sau doua, pentru cineva, sa faca aceste chestii. (Sau le e “foame” de nu se pot intelege, cine sa primeasca acele “doua paini”?!)
Apoi, nu pricep – daca tot i-au scolarizat parintii – de ce nu se poate lasa un mesaj in tocul usii sau in casuta postala: “va rugam, sa ne furnizati datele contorului de apa, la data de …, la apartamentul nr. …, intre orele …” (Costa hartia, pasta de pix? Le dau eu frate, caiete intregi si pixuri de se satura!)
Si ca sa va dati seama ce fel de oameni sunt aia care barfesc noaptea in spatele blocului cu voce tare, am sa va spun si ce fac Sambata si Duminica.
Acestia ies la iarba verde a.k.a. garajul din spatele blocului, tocmai vis-à-vis de geamul meu (eu stau la etajul I) cu lada de bere si probabil ceva mancare. Isi lauda masinile si, inainte de a consuma berea, se alinta unii pe altii cu dumnezei, mame, tati, frati, bunici, epitete de la puli la pizde si politicieni. Toate acestea in gura mare, iar dupa si in timpul consumului de bere maneaua la maxim.
Ahhh, da! Uitasem sa mentionez ca odraselele lor stau imprejur si iau exemplu. Mai urmeaza sa aplaude injuraturile parintilor.
M-am gandit sa le-o fac intr-o zi. Sa-mi pun boxele in functiune si sa bag si eu o piesa favorita.
Sa zicem Bach - Toccata and Fugue.
Insa, ma tem ca as darama tot blocul, e tip carton – facut la norma pe vremurile trecute, si va trebui sa caut alta chirie.
Alt calvar de 3 saptamani cum am mai avut, nu prea mi-as dori. Asta este iarasi alta poveste.
Dau iama prin bucatarie. Imi pregatesc niste rosii felii, branza telemea, ulei si cam atat. (Va intrebati daca la ora aia?! Da, la ora aia !!!!!)
Tau rosiiiiileeee, maruntesc braaanzaaaa…..incet, cu bagare se seammmmaaa…
Poc, poc, poc!
Ciulesc urechile. Nimic.
Din nou, insa … acuma aud mai bine.
Cioc, cioc, cioc!
Bate cineva la usa apartamentului. La ora aceea!
Ma mira si ma intriga.
Imi termin de preparat cina. Nu iesisem inca din bucataria ce are geamul spre spatele blocului, spre garaje, si aud o voce: “noah! Ca mai-nainte am batut la usa ei.” (probabil, vazand lumina in bucatarie)
Adeca ….nu va suparati pe mine!
Din cate stiu eu la o anumita ora nu se mai deranjeaza vecinii decat daca e vreo problema mare.
Iar daca e mare baiul omul stie sa si strige: “ajutati-ma, va rog, am o problema…. “etc.
E logic sa fie asa si inteleg. Repet: inteleg! Si deschid in cazurile respective.
In rest??? Daca ai vreo intrebare o spui ziua. Nu la ora la care oamenii, in general, se intorc de la lucru, sau poate stau la o vorba impreuna sa-si povesteaza ziua ce a trecut, se alinta, fac baie, se ocupa de copii sau … se fut. Sa-nu-care-cumva-sa-creada-cineva ca eu ma ridic de pe pula pentru cineva care … am aflat ulterior, vroia sa citeasca ceasul de apa.
Exista un obicei tampit in Romania, printre multe altele. Ca sa nu plateasca pe cineva din casa scarii pentru a duce aceste date, lunar spre Apaterm, s-au gandit ei (probabil cu curu) sa faca asta cu randul. Fiecarui apartament (ma rog, ocupantilor) ii vine randul la strans de date, la luna odata.
Nu stiu ce mare scofala este sa dai suma echivalenta a unei paini sau doua, pentru cineva, sa faca aceste chestii. (Sau le e “foame” de nu se pot intelege, cine sa primeasca acele “doua paini”?!)
Apoi, nu pricep – daca tot i-au scolarizat parintii – de ce nu se poate lasa un mesaj in tocul usii sau in casuta postala: “va rugam, sa ne furnizati datele contorului de apa, la data de …, la apartamentul nr. …, intre orele …” (Costa hartia, pasta de pix? Le dau eu frate, caiete intregi si pixuri de se satura!)
Si ca sa va dati seama ce fel de oameni sunt aia care barfesc noaptea in spatele blocului cu voce tare, am sa va spun si ce fac Sambata si Duminica.
Acestia ies la iarba verde a.k.a. garajul din spatele blocului, tocmai vis-à-vis de geamul meu (eu stau la etajul I) cu lada de bere si probabil ceva mancare. Isi lauda masinile si, inainte de a consuma berea, se alinta unii pe altii cu dumnezei, mame, tati, frati, bunici, epitete de la puli la pizde si politicieni. Toate acestea in gura mare, iar dupa si in timpul consumului de bere maneaua la maxim.
Ahhh, da! Uitasem sa mentionez ca odraselele lor stau imprejur si iau exemplu. Mai urmeaza sa aplaude injuraturile parintilor.
M-am gandit sa le-o fac intr-o zi. Sa-mi pun boxele in functiune si sa bag si eu o piesa favorita.
Sa zicem Bach - Toccata and Fugue.
Insa, ma tem ca as darama tot blocul, e tip carton – facut la norma pe vremurile trecute, si va trebui sa caut alta chirie.
Alt calvar de 3 saptamani cum am mai avut, nu prea mi-as dori. Asta este iarasi alta poveste.
marți, 22 iulie 2008
Numarul de ordine, va rog! Urmatorul!
Ieri am primit un pachet de tigari. De fapt, mi-a fost adus pachetul si trantit cu voiciune pe birou.
“Uite, ce am gasit! Au aparut noile pachete de tigari cu poze macabre.”
Am stat vreo 5 minute, timp in care am intors pachetul pe toate partile, dupa care l-am scanat.
“Uite, ce am gasit! Au aparut noile pachete de tigari cu poze macabre.”
Am stat vreo 5 minute, timp in care am intors pachetul pe toate partile, dupa care l-am scanat.
Nu fac reclama la tigari, decat exemplific.
Pachetul are culoarea verde deoarece este un Pall Mall Mentolat.
Interesante sunt urmatoarele.
Multa lume afirma ca Lucky Strike este o marca de tigari “tari”, mai ceva ca restul.
Eu, totusi, nu cred ca e din cauza tutunului ci … datorita celorlalte “componente”.
Astfel, dupa cum este inscriptionat in patratelul negru de pe latura ingusta, jos:
1 pachet Pall Mall contine 7 mg Gudron, Nicotina 0.6 mg, Monoxid de carbon 8 mg
1 pachet de Lucky Strike contine 10 mg Gudron, Nicotina 0.8 mg, Monoxid de carbon 10 mg
Eu intelesesem ca, o tigara/trabuc “tare” (!) ar insemna o concentratie mai mare de tutun. Iote, ca nu e asa. Am mai invatat ceva.
Ceea ce ma amuza, sunt pozele.
Discutand cu unii, altii despre acest aspect s-au afirmat:
~ cine doreste sa se lase de fumat, oricum o va face;
~ altii nu vor sa li se impuna - prin aceasta metoda “pictoriala” - renuntarea la acest obicei; iar daca se vor lasa, isi doresc asta ca o intentie proprie, de buna voie si nesilita de nimeni;
~ nefumatorii sau cei care s-au lasat de acest “sport” afirma ca este o slabiciune a individului si considera pozele ca fiind utile;
~ marea majoritate a fumatorilor nu sunt influentati de vederea acestora;
~ s-a adus in discutie cresterea pretului prin majorarea accizelor, care in opinia mea nu va face decat sa incurajeze contrabanda;
Stau in cumpana …sa-i sun / sa nu-i sun… pe cei de la companiile producatoare de tigarete …
Daca tot vor jpeg-uri, ii sponzorizez eu cu niste poze reprezentative. La vederea lor, va face infarct pana si cei care le incadreaza pe pachetul de tigari.
Din cate vad eu pe biletul agatat de degetul “fostului presupus fumator” sunt inscriptionate numere.
Oare, cu proxima ocazie o sa afiseze numele castigatoare de la Loto?
Who is the winner?
Next, please!
(…de rasul cailor)
La mijlocul vaii …
Hop! Se opreste dricul.
Nu dragilor, nu a cazut sicriu-n apa.
Vine popa din urma gafaind, saracul: “trebuie sa citesc ….”
Asadar, stam in mijlocul apei cu rotile dricului inmuiate bine in parau, oamenii suiti pe pietre ca niste cocostarci, popa ud pana la glezne. Igrasia urca tot mai hotarata spre genunchi. Heh! Fericit popa. Straie negre pe caldura asta nu e gluma, dar macar sunt ude. Ii mai tin de racoare. Mai lipsea sa se joace copii cu pietrele in apa. Nu au facut asta, tinuti fiind de catre parintii.
In schimb, nu a oprit, nici nu avea cum, nimeni … caii.
V-am spus ca erau doi, de tractiune grea, frumosi, negri, coama bine ingrijita, si …copite cat o tigaie.
Fiecare si-a gasit copita preferata cu care, probabil pentru a se racori finutz de altfel, sa dea prin apa … apa ce ajunsese toata pe mine.
Nu vroiam sa devin centrul atentiei, sarind pentru a schimba piatra pe care faceam echilibristica, in linistea ce s-a lasat in timpul ceremoniei. Asadar, am stat cuminte.
As fi putut afirma ca … ajungeam de rasul cailor: Alunecand pe-o raza / dand cu curu`-n balta.
Hop! Se opreste dricul.
Nu dragilor, nu a cazut sicriu-n apa.
Vine popa din urma gafaind, saracul: “trebuie sa citesc ….”
Asadar, stam in mijlocul apei cu rotile dricului inmuiate bine in parau, oamenii suiti pe pietre ca niste cocostarci, popa ud pana la glezne. Igrasia urca tot mai hotarata spre genunchi. Heh! Fericit popa. Straie negre pe caldura asta nu e gluma, dar macar sunt ude. Ii mai tin de racoare. Mai lipsea sa se joace copii cu pietrele in apa. Nu au facut asta, tinuti fiind de catre parintii.
In schimb, nu a oprit, nici nu avea cum, nimeni … caii.
V-am spus ca erau doi, de tractiune grea, frumosi, negri, coama bine ingrijita, si …copite cat o tigaie.
Fiecare si-a gasit copita preferata cu care, probabil pentru a se racori finutz de altfel, sa dea prin apa … apa ce ajunsese toata pe mine.
Nu vroiam sa devin centrul atentiei, sarind pentru a schimba piatra pe care faceam echilibristica, in linistea ce s-a lasat in timpul ceremoniei. Asadar, am stat cuminte.
As fi putut afirma ca … ajungeam de rasul cailor: Alunecand pe-o raza / dand cu curu`-n balta.
marți, 15 iulie 2008
Cine trece-n valea seaca …?!
Raspuns: Dricul.
Ca sa vedeti si voi ce munca depune Charon.
Inmormantare traditionala cu funeralii obisnuite, ceva mai vechi, cortegiul funeral insoteste pe ultimul drum decedatul/a asezat in sicriu; acesta fiind purtat de un dric tras de cai, doi la numar, negri.
Asupra ceea ce nu m-am informat eu destul de bine a fost drumul spre cimitir. Mai bine zis ar fi fost utila o cartografiere a intregului judet. Nu mizati pe GPRS! Pe unde am ajuns noi, de abia pasarea daca umbla, ca satelitul se pierde.
Stiam unde este parcela, locul de groapa. Nu as fi participat asa de intens dar a fost vorba de o situatie inedita pentru mine: dricul. Ceea ce veti intalni destul de rar in zilele noastre. Nimic rau de zis. Serviciile au fost platite prompt iar noi am asigurat tot pentru ce s-a platit.
Toate bune si frumoase … pana …
Cineva a exclamat: “Tulai, ce i-o placut la padureee !!!
Doainggg! Buf! - singurele exclamatii ce se auzeau in mintea mea.
“Ce i-o fi placut la tanti-n padure?”
Sa-nu-care-cumva-sa-credeti ca am intrebat.
Din nou, cu voce mai stridenta: “Tulai, ce i-o placut la padureee !!!
Altii: “Ca bine zici maica!”
Stiti ce face mutu (nu ala cu fotbalu’) cand incepe sa vorbeasca? Intreaba!
Adecatelea io: - “Ce inseamna asta, vreun obicei?” (am intrebat intr-un mod idiot, ca sa nu ma pufneasca rasul la gandul ce i-ar fi placut asa de mult prin padure la o varsta venerabila)
Am primit si lamuririle de rigoare pe drumul spre cimitir, ce duce – pe ocolite – prin padure !!!
S-a hotarat, aproape supus la vot, sa fie petrecuta prin padure.
Drumul forestier era in buna stare. Asadar, ince-incet, dai prin padure, pe jos. Distanta nu era asa de mare, cu asta m-au si fraierit.
“Haideti, sa o petrecem asa cum i-ar fi placut si ei.” (de parca ar fi intrebat-o cineva pe defuncta)
“Nu e mai rau drumul pe acolo?” - intreb eu.
“Nu maica, e si mai scurtuz, doar o vale trebuie sa trecem.”
“O ce?”
“O vale maica, dar e mica si seaca. Amu` pe vremea asta e uscat ca desertu`, maica.”
“Bine, tanti!” – ce mai era sa spun, ca doar nu era drumu’ meu.
Privesc spre copilul (barbat in toata firea) defunctei sa-l intreb ce va face, totusi este matusa lui. Vorbea de zor la telefon: “Da, guritza mea ajung pe la noua seara, nu fa nimic, aduc eu. Nu guritza. Da, guritza mea.”
Il trag de maneca: “Tu nu vezi ce vor sa faca astia? S-o petreaca prin padure…”
“S-o duca! Cel putin e mai scurt drumul.”
Intr-un fel, m-am bucurat: caldura e mare, asa mergem prin loc umbrit, ajungem mai repede spre locul de veci. Unde mai pui ca “fericeste” decedata.
Pornim. Langa mine se strecoara o bunicuta, vesela si bine dispusa.
Sa stiti, e dreapta vorba aia in care se spune ca la o anumita varsta omul se impaca cu sfarsitul pe acest pamant.
Incepe sa-mi vorbeasca. “Asculta maica! Te vad mirata oleaca. Noh, hai sa povestim c-ajungem imediatu`. La maicutza noastra, placutu-i-a sa marga prin padure dupa surcele. O fo` ea batrana da` si-aducea singura de pus pe foc. Si n-o fo` beteaga de cand ii. Si o mai dus si pa la altii mai betegosi. La lele Floare cand i-o fo` rupt picioru-n doua, ca s-o suit in pod dupa fan. Degeaba i-o zisu` barbatu` ca mer`e el. Noh, da`poi, ase-s muierile, vanjoase pa la noi. Si-aducea si fragi la nepoti si ciuperci cand le-o fo` vremea. Noh, dar nu de alea bolunde. Ca altfel ne petrecea ea amu` pa noi.”
Povestind asa, ajungem la …vale.
Conform spuselor ar fi trebuit sa fie seaca.
Da` de unde …!!!
“Tulaaai, ca i-or dat drumul la baraj. Costicaaaaaa!!! De ce n-ai zisu` nimic la lumeeee?”
Costica fiind padurarul.
“Noh, d-apoi, de nu m-o intrebatu` nime.”
Apa nu era mare, se putea trece calcand de pe o piatra pe alta. (femeile tinere, pe tocuri, bine-nteles, ca doar vara nu o sa incalte bocanci sau adidasi, papuci de casa cu atat mai putin)
Ca sa vedeti si voi ce munca depune Charon.
Inmormantare traditionala cu funeralii obisnuite, ceva mai vechi, cortegiul funeral insoteste pe ultimul drum decedatul/a asezat in sicriu; acesta fiind purtat de un dric tras de cai, doi la numar, negri.
Asupra ceea ce nu m-am informat eu destul de bine a fost drumul spre cimitir. Mai bine zis ar fi fost utila o cartografiere a intregului judet. Nu mizati pe GPRS! Pe unde am ajuns noi, de abia pasarea daca umbla, ca satelitul se pierde.
Stiam unde este parcela, locul de groapa. Nu as fi participat asa de intens dar a fost vorba de o situatie inedita pentru mine: dricul. Ceea ce veti intalni destul de rar in zilele noastre. Nimic rau de zis. Serviciile au fost platite prompt iar noi am asigurat tot pentru ce s-a platit.
Toate bune si frumoase … pana …
Cineva a exclamat: “Tulai, ce i-o placut la padureee !!!
Doainggg! Buf! - singurele exclamatii ce se auzeau in mintea mea.
“Ce i-o fi placut la tanti-n padure?”
Sa-nu-care-cumva-sa-credeti ca am intrebat.
Din nou, cu voce mai stridenta: “Tulai, ce i-o placut la padureee !!!
Altii: “Ca bine zici maica!”
Stiti ce face mutu (nu ala cu fotbalu’) cand incepe sa vorbeasca? Intreaba!
Adecatelea io: - “Ce inseamna asta, vreun obicei?” (am intrebat intr-un mod idiot, ca sa nu ma pufneasca rasul la gandul ce i-ar fi placut asa de mult prin padure la o varsta venerabila)
Am primit si lamuririle de rigoare pe drumul spre cimitir, ce duce – pe ocolite – prin padure !!!
S-a hotarat, aproape supus la vot, sa fie petrecuta prin padure.
Drumul forestier era in buna stare. Asadar, ince-incet, dai prin padure, pe jos. Distanta nu era asa de mare, cu asta m-au si fraierit.
“Haideti, sa o petrecem asa cum i-ar fi placut si ei.” (de parca ar fi intrebat-o cineva pe defuncta)
“Nu e mai rau drumul pe acolo?” - intreb eu.
“Nu maica, e si mai scurtuz, doar o vale trebuie sa trecem.”
“O ce?”
“O vale maica, dar e mica si seaca. Amu` pe vremea asta e uscat ca desertu`, maica.”
“Bine, tanti!” – ce mai era sa spun, ca doar nu era drumu’ meu.
Privesc spre copilul (barbat in toata firea) defunctei sa-l intreb ce va face, totusi este matusa lui. Vorbea de zor la telefon: “Da, guritza mea ajung pe la noua seara, nu fa nimic, aduc eu. Nu guritza. Da, guritza mea.”
Il trag de maneca: “Tu nu vezi ce vor sa faca astia? S-o petreaca prin padure…”
“S-o duca! Cel putin e mai scurt drumul.”
Intr-un fel, m-am bucurat: caldura e mare, asa mergem prin loc umbrit, ajungem mai repede spre locul de veci. Unde mai pui ca “fericeste” decedata.
Pornim. Langa mine se strecoara o bunicuta, vesela si bine dispusa.
Sa stiti, e dreapta vorba aia in care se spune ca la o anumita varsta omul se impaca cu sfarsitul pe acest pamant.
Incepe sa-mi vorbeasca. “Asculta maica! Te vad mirata oleaca. Noh, hai sa povestim c-ajungem imediatu`. La maicutza noastra, placutu-i-a sa marga prin padure dupa surcele. O fo` ea batrana da` si-aducea singura de pus pe foc. Si n-o fo` beteaga de cand ii. Si o mai dus si pa la altii mai betegosi. La lele Floare cand i-o fo` rupt picioru-n doua, ca s-o suit in pod dupa fan. Degeaba i-o zisu` barbatu` ca mer`e el. Noh, da`poi, ase-s muierile, vanjoase pa la noi. Si-aducea si fragi la nepoti si ciuperci cand le-o fo` vremea. Noh, dar nu de alea bolunde. Ca altfel ne petrecea ea amu` pa noi.”
Povestind asa, ajungem la …vale.
Conform spuselor ar fi trebuit sa fie seaca.
Da` de unde …!!!
“Tulaaai, ca i-or dat drumul la baraj. Costicaaaaaa!!! De ce n-ai zisu` nimic la lumeeee?”
Costica fiind padurarul.
“Noh, d-apoi, de nu m-o intrebatu` nime.”
Apa nu era mare, se putea trece calcand de pe o piatra pe alta. (femeile tinere, pe tocuri, bine-nteles, ca doar vara nu o sa incalte bocanci sau adidasi, papuci de casa cu atat mai putin)
luni, 14 iulie 2008
14.07.2008
Trei cruci şi toate trei …
Nu, nu doresc sa vorbesc despre cele trei cu referinţă spre răstignire.
Peste 7 mări şi 7 ţări …
Priviţi-vă palma!
Da, aşa cu atenţie, cea stângă vă rog.
Ce vedeţi, ce observaţi?
Nimic?!
Şi de ce, mă rog, vă miraţi?
Acolo ar trebui sa fiţi fiecare dintre voi/noi câte puţin, măcar.
Atunci când daţi mâna cu cineva. De ce o faceţi? Aşa, de dragul comportamentului social?
Aşa v-a învaţat mama şi tata ori aţi văzut de mici copii că “aşa se procedează”?
Ascultaţi jocul de cuvinte: a strânge (a acumula, a aduna - a lua spre tine), a oferi (a acorda, a dona, a da de la tine) - mâna - a da si a primi, a înzestra cu “ceva”.
Când strângi mâna unui om, oferi puţin din tine şi primeşti puţin din celălalt, fie vrei, fie nu.
Modul în care efectuezi gestul denota multe. Poţi cunoaşte o parte din firea omului după cum “dă mâna”, cum salută. Insă, nu îl simţi aşa decât cu mintea, datorită imaginii formate din articolele citite despre acest gest.
Undeva, departe, cu şi din “sine” poartă o fărâmă şi în palmă.
Aceea să o primiţi. Nu stiţi cum? Veţi învăţa!
Lăsaţi deoparte ce aţi lecturat despre bioenergie, transfer de substanţe, chiropractica şi-alte asemenea. Priviţi, de data asta cu “alţi ochi” spre palma voastră. Pentru că omul nu este doar una sau alta.
PeŞte mări şi ţări …
De 7 palme late,
Sunt 3 cruci,
Şi-ale voastre destine uitate.
Îţi mai AmiNTEşti?! ;-)
Pe tine ce te mână ?
Nu, nu doresc sa vorbesc despre cele trei cu referinţă spre răstignire.
Peste 7 mări şi 7 ţări …
Priviţi-vă palma!
Da, aşa cu atenţie, cea stângă vă rog.
Ce vedeţi, ce observaţi?
Nimic?!
Şi de ce, mă rog, vă miraţi?
Acolo ar trebui sa fiţi fiecare dintre voi/noi câte puţin, măcar.
Atunci când daţi mâna cu cineva. De ce o faceţi? Aşa, de dragul comportamentului social?
Aşa v-a învaţat mama şi tata ori aţi văzut de mici copii că “aşa se procedează”?
Ascultaţi jocul de cuvinte: a strânge (a acumula, a aduna - a lua spre tine), a oferi (a acorda, a dona, a da de la tine) - mâna - a da si a primi, a înzestra cu “ceva”.
Când strângi mâna unui om, oferi puţin din tine şi primeşti puţin din celălalt, fie vrei, fie nu.
Modul în care efectuezi gestul denota multe. Poţi cunoaşte o parte din firea omului după cum “dă mâna”, cum salută. Insă, nu îl simţi aşa decât cu mintea, datorită imaginii formate din articolele citite despre acest gest.
Undeva, departe, cu şi din “sine” poartă o fărâmă şi în palmă.
Aceea să o primiţi. Nu stiţi cum? Veţi învăţa!
Lăsaţi deoparte ce aţi lecturat despre bioenergie, transfer de substanţe, chiropractica şi-alte asemenea. Priviţi, de data asta cu “alţi ochi” spre palma voastră. Pentru că omul nu este doar una sau alta.
PeŞte mări şi ţări …
De 7 palme late,
Sunt 3 cruci,
Şi-ale voastre destine uitate.
Îţi mai AmiNTEşti?! ;-)
Pe tine ce te mână ?
sâmbătă, 12 iulie 2008
Secera si Ciocanul Rusesc vs Tarnacopul Romanesc
I: Ce iti intra pe o ureche, iese pe cealalta si-ti ramane si-n cap?
R: Tarnacopul.
Am citit aceasta gluma recent. Am ras cu pofta, amuzament ce-a revenit brusc atunci cand a sosit un client lovit, chiar cu un tarnacop, in cap. In timp ce sapau un sant, impreuna cu cuscrul sau, s-a intamplat sa nu se nimereasca ritmul coordonarii si … Poc! la asta-n teasta, de fapt in ureche … deoarece, probabil auzind vajaitura, si-a rasucit gatul sa privesca prin coltul ochiului.
Nu va mirati. Este si asta un mod de a muri.
Ideea era ca apartinatorii vroiau funeralii cu sicriul deschis.
Nu zau! (mi-a trecut prin cap sa-i chestionez: de nu vor si sicriu din cristal cu cei sapte pitici insotitori ?!?!)
M-am limitat doar sa-i intreb, simplu, pentru ce vor asa ceva?
Ca si raspuns am primit motive in genul:
…unii nu l-au vazut demult (hmm, si oare se bucura sa-l vada asa cu capul zob? vor sa-l stie sigur mort? sau doar de felul in care si-a gasit sfarsitul?)
…sa-l poata plange sotia (il poate plange si fara sa-l vada cu creierii zburati – zic yo; apoi, dupa cum arata dama cred ca vroia sa se asigure ca nu mai vine inapoi)
…ca asa sunt obiceiurile (mda, probabil pe la voi – ma gandesc eu; sa speriati pe toti, ca si in familiile mafiote, sa dea igzemplu` la dusmani)
Incerc sa explic ca la noi nu se poate face mare lucru. In Rusia, se practica operatiile estetice ale fetzei post mortem. Exista medici care se specializeaza pe asa ceva. Sa stiti ca e logic!
Din motiv ce nu mai ai “loc” de altii intr-o clinica de chirurgie plastica si reparatorie, cauti altundeva de lucru. Iar Mafia Ruseasca plateste mult prea bine aceste servicii. Stiti vorba aia: “si banii lor circula”. Astfel de proceduri sunt scumpe rau de tot.
Aceasta “moda” a aparut dupa ce s-a destramat URSS. Tarile “foste” au trimis catre tara muma, toti ofiterii rusi si toate trupele aflate in diferite unitati militare. Apoi, in Rusia s-au format si inchegat mai multe grupari mafiote. Doar nu credeati ca rusii trimisi acasa isi vor cumpara o bucatica de pamant la care sa dea cu sapaliga?!
Era de asteptat sa inceapa si lupta intre aceste grupari pentru teritoriu, pentru suprematie, dealeri. Cand era ucis vreun membru mai important nu se ingaduia a se ingropa cu gloante-n cap, sangerari, vanatai, orbite goale, falci dislocate s.a.m.d.
Asa a inceput “reinventarea” modalitatilor de a inhuma un om.
Pe urma, si-au dorit imbalsamare prin metode efectuate asupra lui Lenin. Tinerea in buna stare a acestuia costa enorm. De unde credeti ca proveneau banii, ani de-a randul, cand Rusia nu avea buget pentru cetatenii sai vii? Cei care lucrau in Mausoleu, incetul cu incetul, pentru diferite sume erau “inchiriati” de grupari sa serveasca Patria Mama.
Deocamdata …doar atat …
Mai mult nu avem voie sa stim.
R: Tarnacopul.
Am citit aceasta gluma recent. Am ras cu pofta, amuzament ce-a revenit brusc atunci cand a sosit un client lovit, chiar cu un tarnacop, in cap. In timp ce sapau un sant, impreuna cu cuscrul sau, s-a intamplat sa nu se nimereasca ritmul coordonarii si … Poc! la asta-n teasta, de fapt in ureche … deoarece, probabil auzind vajaitura, si-a rasucit gatul sa privesca prin coltul ochiului.
Nu va mirati. Este si asta un mod de a muri.
Ideea era ca apartinatorii vroiau funeralii cu sicriul deschis.
Nu zau! (mi-a trecut prin cap sa-i chestionez: de nu vor si sicriu din cristal cu cei sapte pitici insotitori ?!?!)
M-am limitat doar sa-i intreb, simplu, pentru ce vor asa ceva?
Ca si raspuns am primit motive in genul:
…unii nu l-au vazut demult (hmm, si oare se bucura sa-l vada asa cu capul zob? vor sa-l stie sigur mort? sau doar de felul in care si-a gasit sfarsitul?)
…sa-l poata plange sotia (il poate plange si fara sa-l vada cu creierii zburati – zic yo; apoi, dupa cum arata dama cred ca vroia sa se asigure ca nu mai vine inapoi)
…ca asa sunt obiceiurile (mda, probabil pe la voi – ma gandesc eu; sa speriati pe toti, ca si in familiile mafiote, sa dea igzemplu` la dusmani)
Incerc sa explic ca la noi nu se poate face mare lucru. In Rusia, se practica operatiile estetice ale fetzei post mortem. Exista medici care se specializeaza pe asa ceva. Sa stiti ca e logic!
Din motiv ce nu mai ai “loc” de altii intr-o clinica de chirurgie plastica si reparatorie, cauti altundeva de lucru. Iar Mafia Ruseasca plateste mult prea bine aceste servicii. Stiti vorba aia: “si banii lor circula”. Astfel de proceduri sunt scumpe rau de tot.
Aceasta “moda” a aparut dupa ce s-a destramat URSS. Tarile “foste” au trimis catre tara muma, toti ofiterii rusi si toate trupele aflate in diferite unitati militare. Apoi, in Rusia s-au format si inchegat mai multe grupari mafiote. Doar nu credeati ca rusii trimisi acasa isi vor cumpara o bucatica de pamant la care sa dea cu sapaliga?!
Era de asteptat sa inceapa si lupta intre aceste grupari pentru teritoriu, pentru suprematie, dealeri. Cand era ucis vreun membru mai important nu se ingaduia a se ingropa cu gloante-n cap, sangerari, vanatai, orbite goale, falci dislocate s.a.m.d.
Asa a inceput “reinventarea” modalitatilor de a inhuma un om.
Pe urma, si-au dorit imbalsamare prin metode efectuate asupra lui Lenin. Tinerea in buna stare a acestuia costa enorm. De unde credeti ca proveneau banii, ani de-a randul, cand Rusia nu avea buget pentru cetatenii sai vii? Cei care lucrau in Mausoleu, incetul cu incetul, pentru diferite sume erau “inchiriati” de grupari sa serveasca Patria Mama.
Deocamdata …doar atat …
Mai mult nu avem voie sa stim.
vineri, 27 iunie 2008
L-a apucat un ras isteric de parca ar fi avut praf de purici pe corzile vocale.
El: “Nu draga, Petra! Desi, recunosc, mi-au trecut prin cap diverse. Totusi e macabru, ce pula mea!”
Eu: “Tocmai asta si era subiectul: pula ta si (nu in ultimul rand) firma mea!”
Ma ridic si deschid un geam. Simteam nevoia de aer: oxigen ori aer poluat, de care va intra pe geam, doar sa imi dilate ceva alveolele pulmonare.
Eu: “Aprinde-mi o tigara! Sa stii ca de fima mea ma doare pe mine si nu de pula ta.”
Cu mainile tremurande, aprinde doua fire, pe unul mi-l intinde mie.
El: “Ca sa iti spun sincer, m-am gandit la cele doua femei care lucreaza pentru tine …”
Eu: “Te referi la cele doua care pregatesc trupul defunctului?”
El (fumand tigara cu ochii mijiti spre mine, capul lasat pe spate): “ihm!”
Eu: “No Offens! Eu nu-mi intreb angajatii despre viatza personala. Nu ma intereseaza, nu e treaba mea. Daca au probleme isi iau liber pana rezolva si gata. Iti pot spune despre varsta lor si munca pe care o presteaza. Fatza de care eu nu am nici un repros. Atat stiu!”
El: “Not Taken! Atunci iti voi spune eu. Fumeaza-ti linistita tigara.”
“Doar stau cu mama. Cu informatiile se descurca ea. Brunetele mele, caci asa imi place sa le spun…
(auzi la el, le-a si botezat)
…sunt doua dragalase plinute, cu varsta peste 40 de ani, copii la casele lor, sotii: al uneia alcoolist, al celeilalte plecat pe cand erau mici copiii. Cum crezi ca au ajuns sa lucreze in mediul respectiv? Nu-s proaste, au terminat liceul ambele, cu medii destul de bune. Doar au nimerit rau consortul. Nu au antecedente penale doar rate de platit.
Drept sa-ti spun s-au imprietenit la tine, isi ingrijesc nepotii impreuna. Au aceeasi coafeza, aceeasi culoare naturala a parului, Si-l vopsesc in aceeasi nuanta negru albastrui pentru ca, stii si tu, fiecare femeie se ingrijeste. Au pielea creola, parca ar fi surori, aproape aceeasi inaltime si, amadoua, adora ciocolata. Sa-ti spun si numarul de la incaltaminte?!”
El stinge tigara, eu …observ ca a mea s-a fumat singura.
(…)
El: “Nu draga, Petra! Desi, recunosc, mi-au trecut prin cap diverse. Totusi e macabru, ce pula mea!”
Eu: “Tocmai asta si era subiectul: pula ta si (nu in ultimul rand) firma mea!”
Ma ridic si deschid un geam. Simteam nevoia de aer: oxigen ori aer poluat, de care va intra pe geam, doar sa imi dilate ceva alveolele pulmonare.
Eu: “Aprinde-mi o tigara! Sa stii ca de fima mea ma doare pe mine si nu de pula ta.”
Cu mainile tremurande, aprinde doua fire, pe unul mi-l intinde mie.
El: “Ca sa iti spun sincer, m-am gandit la cele doua femei care lucreaza pentru tine …”
Eu: “Te referi la cele doua care pregatesc trupul defunctului?”
El (fumand tigara cu ochii mijiti spre mine, capul lasat pe spate): “ihm!”
Eu: “No Offens! Eu nu-mi intreb angajatii despre viatza personala. Nu ma intereseaza, nu e treaba mea. Daca au probleme isi iau liber pana rezolva si gata. Iti pot spune despre varsta lor si munca pe care o presteaza. Fatza de care eu nu am nici un repros. Atat stiu!”
El: “Not Taken! Atunci iti voi spune eu. Fumeaza-ti linistita tigara.”
“Doar stau cu mama. Cu informatiile se descurca ea. Brunetele mele, caci asa imi place sa le spun…
(auzi la el, le-a si botezat)
…sunt doua dragalase plinute, cu varsta peste 40 de ani, copii la casele lor, sotii: al uneia alcoolist, al celeilalte plecat pe cand erau mici copiii. Cum crezi ca au ajuns sa lucreze in mediul respectiv? Nu-s proaste, au terminat liceul ambele, cu medii destul de bune. Doar au nimerit rau consortul. Nu au antecedente penale doar rate de platit.
Drept sa-ti spun s-au imprietenit la tine, isi ingrijesc nepotii impreuna. Au aceeasi coafeza, aceeasi culoare naturala a parului, Si-l vopsesc in aceeasi nuanta negru albastrui pentru ca, stii si tu, fiecare femeie se ingrijeste. Au pielea creola, parca ar fi surori, aproape aceeasi inaltime si, amadoua, adora ciocolata. Sa-ti spun si numarul de la incaltaminte?!”
El stinge tigara, eu …observ ca a mea s-a fumat singura.
(…)
duminică, 22 iunie 2008
Si baga iar privirea aia de copchil …duios, duiiiooos …ca sa se inmoaie bine Petra.
Eu: “Ce sa incepem (accentuez)? Spune odata!”
El: “Am o erectie si un libido de lunga durata.”
Eu (aproape tipand): “Ce ai, mah?”
El: “Nu-mi spune ca nu ai auzit de asta pana acuma… “
Se intinde dupa o tigara, pe care-o aprinde.
Eu: “Am auzit. Dar, pana in prezent n-ai avut? Ce te-o apucat drama de scula chiar acuma?”
El: “Ihi …(trage din tigara pana la jumate) dar nu mai stiu ce sa fac cu ea.”
Eu: “Si ce vrei? Sa ti-o frec eu?”
El (zambeste ca un drac, s-a dus nabii duiosia): “Ar fi ceva…”
Eu: “Te-ai tampit?!” Dau sa ma ridic, sa plec. “Nu-i vorba ca as fi incuiata la cap. Insa, vezi tu, macar un buna ziua, schimbam o vorba, iesim undeva, nu futai din prima! Nu de alta … dar, dupa cum zici ca te tzine … am sa ajung direct la reanimare.”
El: “Hai, mai! C-am glumit.”
Nici o fata nu ma mai vrea. Bine, nici nu prea insist deoarece sunt constient de repercursiuni. Singura prietena cu care am stat mai bine de un an, inainte de despartire m-a intrebat ingrijorata: “asa te va tine toata viata?”. Cu mai multe deodata nu am facut. Asa se au una pe alta “martore la eveniment”, si-mi ies vorbe. Fost-am si la prostituate. Dupa o vreme invocau motive ca se plang clientii, ca-s ocupate tot timpul. Apoi, au zis ca imi dau ele bani, doar sa nu mai trec pe la ele. La femei casatorite nu am mers. Vreau sa fiu satisfacut, nu sa fiu omorat de vreun sot gelos si sa ajung clientul tau. Am incercat si la vaduve. Dar, acelea nu stau mult fara barbat daca nu au copil. Daca are unul, doi … Ultima si-a invatat copii sa stea cuminti in apartament, sa mai scape cumva saraca. M-am prins de intentie …
Eu: “Sa nu imi zici ca te-ai dat la maica-ta.”
El: “Ai idei, nu gluma! Daca stau si ma gandesc bine … parca eu eram perversu` zilei.”
Eu: “Ce te miri? Crezi ca am abonament la Ospiciu pe degeaba?!"
Nici nu mai stiu pe unde mi-e capul, ca ochii imi erau in alta parte …cam pe acolo unde va este voua gandul acuma.
El: “Vezi, prin ce trec zi de zi? Starea asta o am de dimineata.”
Eu: “Cum sa nu vad?! Is eu nebuna, da` oarba nu-s!”
Privindu-ma in ochi, sopteste folosind tonul acela de voce pe care daca-l auzi stii ca nu ai scapare: “Tocmai de asta m-am adresat tie. Oricui i-ai povesti, nu te va crede nimeni sau te vor considera tacanita. Antecedente ai!”
Zau, ca-i istet baiatul …
Eu: “Siiii … totusi, cu ce crezi ca te-as putea ajuta eu?
El: “In afara de gluma anterioara … sa ma angajezi la voi.”
Eu: “Esti, angajat la noi, ca si contabil”
El: “Ihi (stinge meticulos tigara) dar vreau sa petrec mai mult timp cu voi. Pentru ca … stiu, lucrati frumos, curat, ingrijit …”
Izbucnesc in ras: “Te pomini, ca vrei sa ne-o tragi la toate.”
Rade si el cu mine: “Da, dar nu voua astora calde-fragede.”
M-am oprit asa de brusc din ras, incat era sa ma inec cu propria-mi saliva. Tusind, incerc sa ii raspund: “Refuz sa vreau sa ma gandesc la ceea ce ar putea sa insemne asta. In definitiv, fiecare isi introduce organul in ceea ce vrea, dar mi se pare cel putin iesit din comun si …nu, nu vreau, nu pot sa ma gandesc …ca tu …cu alea reci si rigide pregatite pentru ultimul drum …sa… Si nu (NU!) in firma mea!”
Cu retina mea fixata pe mimica fetzei lui …astept cu groaza sa imi confirme ori sa-mi infirme banuiala.
(va urma)
Eu: “Ce sa incepem (accentuez)? Spune odata!”
El: “Am o erectie si un libido de lunga durata.”
Eu (aproape tipand): “Ce ai, mah?”
El: “Nu-mi spune ca nu ai auzit de asta pana acuma… “
Se intinde dupa o tigara, pe care-o aprinde.
Eu: “Am auzit. Dar, pana in prezent n-ai avut? Ce te-o apucat drama de scula chiar acuma?”
El: “Ihi …(trage din tigara pana la jumate) dar nu mai stiu ce sa fac cu ea.”
Eu: “Si ce vrei? Sa ti-o frec eu?”
El (zambeste ca un drac, s-a dus nabii duiosia): “Ar fi ceva…”
Eu: “Te-ai tampit?!” Dau sa ma ridic, sa plec. “Nu-i vorba ca as fi incuiata la cap. Insa, vezi tu, macar un buna ziua, schimbam o vorba, iesim undeva, nu futai din prima! Nu de alta … dar, dupa cum zici ca te tzine … am sa ajung direct la reanimare.”
El: “Hai, mai! C-am glumit.”
Nici o fata nu ma mai vrea. Bine, nici nu prea insist deoarece sunt constient de repercursiuni. Singura prietena cu care am stat mai bine de un an, inainte de despartire m-a intrebat ingrijorata: “asa te va tine toata viata?”. Cu mai multe deodata nu am facut. Asa se au una pe alta “martore la eveniment”, si-mi ies vorbe. Fost-am si la prostituate. Dupa o vreme invocau motive ca se plang clientii, ca-s ocupate tot timpul. Apoi, au zis ca imi dau ele bani, doar sa nu mai trec pe la ele. La femei casatorite nu am mers. Vreau sa fiu satisfacut, nu sa fiu omorat de vreun sot gelos si sa ajung clientul tau. Am incercat si la vaduve. Dar, acelea nu stau mult fara barbat daca nu au copil. Daca are unul, doi … Ultima si-a invatat copii sa stea cuminti in apartament, sa mai scape cumva saraca. M-am prins de intentie …
Eu: “Sa nu imi zici ca te-ai dat la maica-ta.”
El: “Ai idei, nu gluma! Daca stau si ma gandesc bine … parca eu eram perversu` zilei.”
Eu: “Ce te miri? Crezi ca am abonament la Ospiciu pe degeaba?!"
Nici nu mai stiu pe unde mi-e capul, ca ochii imi erau in alta parte …cam pe acolo unde va este voua gandul acuma.
El: “Vezi, prin ce trec zi de zi? Starea asta o am de dimineata.”
Eu: “Cum sa nu vad?! Is eu nebuna, da` oarba nu-s!”
Privindu-ma in ochi, sopteste folosind tonul acela de voce pe care daca-l auzi stii ca nu ai scapare: “Tocmai de asta m-am adresat tie. Oricui i-ai povesti, nu te va crede nimeni sau te vor considera tacanita. Antecedente ai!”
Zau, ca-i istet baiatul …
Eu: “Siiii … totusi, cu ce crezi ca te-as putea ajuta eu?
El: “In afara de gluma anterioara … sa ma angajezi la voi.”
Eu: “Esti, angajat la noi, ca si contabil”
El: “Ihi (stinge meticulos tigara) dar vreau sa petrec mai mult timp cu voi. Pentru ca … stiu, lucrati frumos, curat, ingrijit …”
Izbucnesc in ras: “Te pomini, ca vrei sa ne-o tragi la toate.”
Rade si el cu mine: “Da, dar nu voua astora calde-fragede.”
M-am oprit asa de brusc din ras, incat era sa ma inec cu propria-mi saliva. Tusind, incerc sa ii raspund: “Refuz sa vreau sa ma gandesc la ceea ce ar putea sa insemne asta. In definitiv, fiecare isi introduce organul in ceea ce vrea, dar mi se pare cel putin iesit din comun si …nu, nu vreau, nu pot sa ma gandesc …ca tu …cu alea reci si rigide pregatite pentru ultimul drum …sa… Si nu (NU!) in firma mea!”
Cu retina mea fixata pe mimica fetzei lui …astept cu groaza sa imi confirme ori sa-mi infirme banuiala.
(va urma)
miercuri, 18 iunie 2008
Contabilul si ...
Ma suna contabilul … (Heh, va bucurati, de un personaj masculin, asa-i? :D ) sa-mi comunice ca trebuie sa revad niste acte si sa le semnez.
“Bun! Cand sa trec pe la tine?”
“Acuma, daca poti.”
“Bine, ajung in 30 de minute.”
”Te-astept…”
Tin sa precizez ca sta cu mama, ramasa vaduva. Nimic de zis. In ziua de azi, nu ma mir si …in definitiv, de ce nu?! Pentru ce sa dai banii de chirie la altii? Daca va ganditi la intimitate, avea baiatu` ca nici mama nu e casnica. Femeie intre doua varste, cocheta, procuror de meserie.
Sa vi-l descriu?
Ok! Sa incepem cu ce va place voua sa auziti: 27 de ani, brunet, ochii ... negri (neah! nici de aia nu scriu ca-s albastri or verzi) un ten alb ca si laptele, falcutze, buze rosii, bine conturate, un sirag de dinti impecabili in gura (probabil, si pe fesele unor fete - ca si urma), corp atletic - nu lucrat la sala, ci de ala de la mama natura. Cat despre caracter … Hmmm … deocamdata cinstit baiatul, “cunoaste carte”, amabil, detine arta conversatiei, mai mult decat poate o femeie asculta in preajma sa.
Sun la
“Vine puisorul meu imediat…” spune ea, zambind. Deah! Ranjesc eu in mintea mea … pui de vultur plesuv, poate.
Ma asez intr-un fotoliu. Ma serveste cu prajituri, racoritoare, cafea.
Hmmm, oare ce-am facut sa merit asta, gandesc in sinea mea. De fiecare data a fost atenta cu mine, insaaa … pana acuma ma intreba ce doresc.
Pe Mircea, asa il cheama, il aud de zor trancanind in baie. Ehh, o fi avand omu` de lucru, ca doar suntem oameni.
“Plec pana la vecina noastra”, spune ma-sa si o tunde pe
Cum sa va explic eu ceva romaneste?
Nu-s omul care sa se sperie din asa ceva, dar am imaginatia foarte bogata.
Cand a inchis mama lui
Ma asteptam sa intre Mircea in camera de zi. Nuuuu. Vreo 5 minute se foieste pe hol, dupa care impinge
Cu ochii infipti in podea, capul aplecat intr-o parte, ma privea pe sub sprancene ca si un copil.
Duiosss, mamaaa duios privea.
Eu: “Si eu ce sa pricep din privirea asta?”
El: “Pai …..stii….cum sa-ti explic….”
Se apropie de fotoliul din stanga mea, in care se face ghem. Pisica niciodata nu a avut, asadar nu`sh de unde are astfel de obiceiuri.
Eu: “Scurt si la obiect !” Scrasnesc din dinti: “Ai facut ceva cu banii.”
M-am gandit ca asta poate fi cel mai rau in situatia data.
El (scurt): “Nu!”
Rasuflu usurata …
El: “Nu te destinde, ca nici nu am inceput…”
(va urma)
marți, 17 iunie 2008
Pestele, Momeala si Acvariul numit Legi Fiscale
Am trecut pe la Oficiile Fiscale zilele trecute.
Si …m-am simtit cam asa:
Acvariul – legile fiscale in care ne scaldam cu totii;
Eu – momeala;
Pestii Piranha – cei care aplica strasnicele scripte.
Iar firul de pescuit ar fi motivatia pentru care facem toate astea.
Raspunsul sec: “cineva ne impinge/arunca/determina ... "
Enjoy! ;-)
Si …m-am simtit cam asa:
Acvariul – legile fiscale in care ne scaldam cu totii;
Eu – momeala;
Pestii Piranha – cei care aplica strasnicele scripte.
Iar firul de pescuit ar fi motivatia pentru care facem toate astea.
Raspunsul sec: “cineva ne impinge/arunca/determina ... "
Enjoy! ;-)
sâmbătă, 14 iunie 2008
Covorul este covor iar sangele Sange
Astazi este o zi de Sambata.
Mi-am adus aminte de o intamplare ce s-a petrecut tot intr-o a sasea zi a unei saptamani trecute.
Am ramas fara cuie. Figurativ vorbind, adica tigari. Nu m-am referit la piroane pentru coparsheu.
Imbrac ceva, cobor din apartament si ies prin spatele blocului. Ajung in dreptul garajelor, unde sa afla si cateva leagane pentru copii, cadre de fier pentru a bate covorul. Acolo statea o doamna care-si curata persanul.
Ajung la capatul aleii, de acolo trec drumul (bine-nteles ca nu regulamentar) si ajung la magazin.
Cer doua pachete din ce se afla pe raft si revin spre apartament, pe aceeasi cale.
La intoarcere s-a nimerit sa coboare si “amica” doamnei harnice. Insa, prietena a iesit doar cu pudelul si … nu se putea altfel … cu pretioase indicatii. De parca tipa, dupa ce ca statea aplecata si zorea de colo-colo sa termine mai repede, ar fi avut nevoie si de latratul celeilalte. Adica, de hau-hau-ul prietenei, deoarece cateaua era cuminte. Aparent!
Cand ajung la o distanta de vreo 2-3 metri de amica respectiva aud un zgomot in dreapta mea.
Trebuie sa precizez ca, eu am observat prima data prezentza unei alte persoane nu si animalul de companie.
Intai a sosit zgomotul …apoi, a intrat in raza mea vizuala cateaua, pe masura ce inaintam.
Eh, pudel gen Bubico sau ce rasa o fi – par cret, scurt, alb, talie mica, bot scurt si …gura nespalata – dupa izul haraitului.
Urmatorul lucru a fost (doar) sa privesc insistent stapana, pentru a-i da de inteles - e cainele tau!
Imi reintorc vazul spre caine. Nu doar ca maraia, deja venea spre mine.
Ma adresez femeii: “doamna, e catelul dumitale?” (cu intentia ca poate se prinde tipa)
Cunoasteti zambetul ala de om prost?
Asta am primit din partea ei: “Vai, (nici macar nu a strigat javra dupa nume, decat mitzi, mutzi, juji, muzi, fuzi, kuki - ori ceva asemanator) da` se poate asa ceva?”, “Mergeti linistita, ca nu va face nimic. Asa se comporta doar cu strainii”.
NU zau! (imi zic eu)
Doar …cu straini…Auzi, la ea.
Dar eu ce sunt? Ma-ta? Ori ruda de sange?
Auzi tu, ce raspuns poate da un om, care nu a fost capabil sa-si educe javra.
Se pare ca nu ma plac potaile, mai ales astea mici. Da` va rog sa ma credeti ca nu imi sta obiceiul nici sa ma gudur cu ei, nu ii mangai, nu ii strig, nu ii bag deloc in seama.
Si continua sa vina dupa mine latrand; si iar se opreste; si iar vine.
Femeia a ramas tampa. Doar se uita si baguia ceva ca “vai, dar nu am mai facut asa ceva pana acuma” de parca toata planeta, in afara de mine, ar fi neam cu ea. Am vazut-o rosind. Isi cheama javra. Asta nu o asculta si da-i cu harrr-marrr dupa mine.
Eu doar paseam linistita si-mi vedeam de drum.
M-a enervat la culme. Mi-am zis ca daca isi baga coltii in gamba mea, urc dupa un sis, cobor si-i tai grumazul.
Ziceti ca sunt cruda si barbara? Asa-i !!!
Biiineee! Daca ar fi fost gamba persoanei iubite sau piciorusul fragil al copilului vostru? Hmmm?
Ati fi atras atentia stapanei? Inainte sau dupa muscatura? Inainte…am atentionat si eu.
V-ati fi luat la cearta, ati fi vorbit mai hotarat? Hmmm… Erati muscati deja demult. Daca nu de catel, siiiigur de stapanul/a acestuia.
Ahhh, da stiu! Gestul meu nu este explicabil, nici scuzabil si nu asa se rezolva un conflict. E drept!
Explicati asta si parintilor…Nuuu…
Mai bine explicati copiilor care au ramas mutilati pe viata, din cauza unor astfel de javre, si trebuie sa poarte proteze medicale ce inlocuiesc partile de corp (mana, picior) cu care s-a hranit javra unui astfel de stapan. Mai rau, daca este vorba de muscaturi ale fetzei.
Daaa….s-a aplicat legea! Stapanul este la puscarie. Iar copilul tau mutilat pe viata. Fain targ!
~*~
Imi aduc aminte de o poveste spusa, in copilaria mea, despre o intamplare din copilaria tatalui meu.. Tatal meu a crescut la tara. Cand avea vreo 4-5 ani s-a jucat cu cainele bunicului, caine ce-l insotea la vanatoare. Tata mi-a spus ca, desi in joaca, a dat cainele sa muste. Au ei un gest rapid, de a “apuca” cu coltii dupa ceva/cineva. Acel ceva, in cazul de fatza a fost manuta tatalui meu.
In clipa urmatoare - continua tatal meu sa-mi spuna - a luat bunicul pusca din cui, a dus cainele in spatele ograzii si l-a impuscat.
Mda, in ziua de azi …curg lacrimi, se spune ca e un gest de cruzime.
Asa am afirmat si eu.
Asa a reactionat si tatal meu. A plans, vorba lui: “am smiorcait”.
Bunicul a raspuns franc: “ce vrei, sa-mi mance mana?”.
Mai tarziu i-a explicat ca un caine trebuie sa asculte de stapan, la prima vorba. Tot asa stapanul este dator si raspunzator pentru cainele care pe care-l are. Spre a se ocupa, nu doar de hrana acestuia ci, si sa-i devina tovaras.
In momentul in care se schimba comportamentul cainelui, ceva nu este in regula. Iar atunci cand este vorba de vanatoare, instictul animalului este altul decat al unuia crescut la apartament, in puf.
Obiceiuri noi. Comportamente conform UE. Modernizari de atitudine dupa cum bate vantul veacului in care traim.
Dar sangele ramane … sange!
(al meu la fel)
Mi-am adus aminte de o intamplare ce s-a petrecut tot intr-o a sasea zi a unei saptamani trecute.
Am ramas fara cuie. Figurativ vorbind, adica tigari. Nu m-am referit la piroane pentru coparsheu.
Imbrac ceva, cobor din apartament si ies prin spatele blocului. Ajung in dreptul garajelor, unde sa afla si cateva leagane pentru copii, cadre de fier pentru a bate covorul. Acolo statea o doamna care-si curata persanul.
Ajung la capatul aleii, de acolo trec drumul (bine-nteles ca nu regulamentar) si ajung la magazin.
Cer doua pachete din ce se afla pe raft si revin spre apartament, pe aceeasi cale.
La intoarcere s-a nimerit sa coboare si “amica” doamnei harnice. Insa, prietena a iesit doar cu pudelul si … nu se putea altfel … cu pretioase indicatii. De parca tipa, dupa ce ca statea aplecata si zorea de colo-colo sa termine mai repede, ar fi avut nevoie si de latratul celeilalte. Adica, de hau-hau-ul prietenei, deoarece cateaua era cuminte. Aparent!
Cand ajung la o distanta de vreo 2-3 metri de amica respectiva aud un zgomot in dreapta mea.
Trebuie sa precizez ca, eu am observat prima data prezentza unei alte persoane nu si animalul de companie.
Intai a sosit zgomotul …apoi, a intrat in raza mea vizuala cateaua, pe masura ce inaintam.
Eh, pudel gen Bubico sau ce rasa o fi – par cret, scurt, alb, talie mica, bot scurt si …gura nespalata – dupa izul haraitului.
Urmatorul lucru a fost (doar) sa privesc insistent stapana, pentru a-i da de inteles - e cainele tau!
Imi reintorc vazul spre caine. Nu doar ca maraia, deja venea spre mine.
Ma adresez femeii: “doamna, e catelul dumitale?” (cu intentia ca poate se prinde tipa)
Cunoasteti zambetul ala de om prost?
Asta am primit din partea ei: “Vai, (nici macar nu a strigat javra dupa nume, decat mitzi, mutzi, juji, muzi, fuzi, kuki - ori ceva asemanator) da` se poate asa ceva?”, “Mergeti linistita, ca nu va face nimic. Asa se comporta doar cu strainii”.
NU zau! (imi zic eu)
Doar …cu straini…Auzi, la ea.
Dar eu ce sunt? Ma-ta? Ori ruda de sange?
Auzi tu, ce raspuns poate da un om, care nu a fost capabil sa-si educe javra.
Se pare ca nu ma plac potaile, mai ales astea mici. Da` va rog sa ma credeti ca nu imi sta obiceiul nici sa ma gudur cu ei, nu ii mangai, nu ii strig, nu ii bag deloc in seama.
Si continua sa vina dupa mine latrand; si iar se opreste; si iar vine.
Femeia a ramas tampa. Doar se uita si baguia ceva ca “vai, dar nu am mai facut asa ceva pana acuma” de parca toata planeta, in afara de mine, ar fi neam cu ea. Am vazut-o rosind. Isi cheama javra. Asta nu o asculta si da-i cu harrr-marrr dupa mine.
Eu doar paseam linistita si-mi vedeam de drum.
M-a enervat la culme. Mi-am zis ca daca isi baga coltii in gamba mea, urc dupa un sis, cobor si-i tai grumazul.
Ziceti ca sunt cruda si barbara? Asa-i !!!
Biiineee! Daca ar fi fost gamba persoanei iubite sau piciorusul fragil al copilului vostru? Hmmm?
Ati fi atras atentia stapanei? Inainte sau dupa muscatura? Inainte…am atentionat si eu.
V-ati fi luat la cearta, ati fi vorbit mai hotarat? Hmmm… Erati muscati deja demult. Daca nu de catel, siiiigur de stapanul/a acestuia.
Ahhh, da stiu! Gestul meu nu este explicabil, nici scuzabil si nu asa se rezolva un conflict. E drept!
Explicati asta si parintilor…Nuuu…
Mai bine explicati copiilor care au ramas mutilati pe viata, din cauza unor astfel de javre, si trebuie sa poarte proteze medicale ce inlocuiesc partile de corp (mana, picior) cu care s-a hranit javra unui astfel de stapan. Mai rau, daca este vorba de muscaturi ale fetzei.
Daaa….s-a aplicat legea! Stapanul este la puscarie. Iar copilul tau mutilat pe viata. Fain targ!
~*~
Imi aduc aminte de o poveste spusa, in copilaria mea, despre o intamplare din copilaria tatalui meu.. Tatal meu a crescut la tara. Cand avea vreo 4-5 ani s-a jucat cu cainele bunicului, caine ce-l insotea la vanatoare. Tata mi-a spus ca, desi in joaca, a dat cainele sa muste. Au ei un gest rapid, de a “apuca” cu coltii dupa ceva/cineva. Acel ceva, in cazul de fatza a fost manuta tatalui meu.
In clipa urmatoare - continua tatal meu sa-mi spuna - a luat bunicul pusca din cui, a dus cainele in spatele ograzii si l-a impuscat.
Mda, in ziua de azi …curg lacrimi, se spune ca e un gest de cruzime.
Asa am afirmat si eu.
Asa a reactionat si tatal meu. A plans, vorba lui: “am smiorcait”.
Bunicul a raspuns franc: “ce vrei, sa-mi mance mana?”.
Mai tarziu i-a explicat ca un caine trebuie sa asculte de stapan, la prima vorba. Tot asa stapanul este dator si raspunzator pentru cainele care pe care-l are. Spre a se ocupa, nu doar de hrana acestuia ci, si sa-i devina tovaras.
In momentul in care se schimba comportamentul cainelui, ceva nu este in regula. Iar atunci cand este vorba de vanatoare, instictul animalului este altul decat al unuia crescut la apartament, in puf.
Obiceiuri noi. Comportamente conform UE. Modernizari de atitudine dupa cum bate vantul veacului in care traim.
Dar sangele ramane … sange!
(al meu la fel)
Blestemul sau 13 VinerEA
http://www.trilulilu.ro/vilyaarda/660733b3ac7e06
Aceste versuri s-au mai scris.
Dar sunt asa de potrivite pe ziua de azi, incat nu pot sa nu le imprumut.
Sa va mai spun ca este o dedicatie speciala?!
Păi cine iubeşte şi lasă,
Cine iubeşte şi lasă,
Dumnezeu să-i dea pedeapsă,
Dumnezeu să-i dea pedeapsă,
Târâişul şarpelui
Şi pasul gândacului,
Vâjâitul vântului,
Pulberea pământului,
Pulberea pământului.
Că furnica de-i furnică,
La trup mare, la cap mică,
Şi la mijloc subţirică
De umblă pe sub pământ,
Tot se ţine de cuvânt,
Tot se ţine de cuvânt.
Hai, dar noi oameni botezaţî,
Dar noi oameni botezaţi,
De cuvânt suntem lăsaţi,
De cuvânt suntem lăsaţi.
Că cine iubeşte şi lasă
Dumnezeu să-i dea pedeapsă
Târâişul şarpelui
Şi pasul gândacului,
Vâjâitul vântului,
Pulberea pământului.
(sursa: Wikipedia )
Eu nu`sh ce se scandalizeaza lumea la auzul cuvantului “blestem”. Desi versurile melodiei “Cine Iubeste si Lasa” este cantata, de ani de zile, de Maria Dragomiroiu.
Este un cantec din folclorul popular. Oare, ce crede lumea cand asculta, desi vocea este foarte frumoasa, ca interpreta cere ploaie?
Hei, lume-lume! Ascultati, dar nu stiti ce. Admirati melodia si-o puneti la inima. Dar, cand cineva le dedica, dati cu pietre in ei. Dati, linshati ceea ce ati auzit si ati pus la inima cu drag.
Ascultati si iubiti blestemul; apoi, crucificati pe cei care-l folosesc pentru ceea ce a fost creeat.
O melodie nu e doar insiruire de note muzicale. Este si versuri, chiar daca nu prin cuvinte scrise.
Semnifica ceva! Nu uitati asta!
Aceste versuri s-au mai scris.
Dar sunt asa de potrivite pe ziua de azi, incat nu pot sa nu le imprumut.
Sa va mai spun ca este o dedicatie speciala?!
Păi cine iubeşte şi lasă,
Cine iubeşte şi lasă,
Dumnezeu să-i dea pedeapsă,
Dumnezeu să-i dea pedeapsă,
Târâişul şarpelui
Şi pasul gândacului,
Vâjâitul vântului,
Pulberea pământului,
Pulberea pământului.
Că furnica de-i furnică,
La trup mare, la cap mică,
Şi la mijloc subţirică
De umblă pe sub pământ,
Tot se ţine de cuvânt,
Tot se ţine de cuvânt.
Hai, dar noi oameni botezaţî,
Dar noi oameni botezaţi,
De cuvânt suntem lăsaţi,
De cuvânt suntem lăsaţi.
Că cine iubeşte şi lasă
Dumnezeu să-i dea pedeapsă
Târâişul şarpelui
Şi pasul gândacului,
Vâjâitul vântului,
Pulberea pământului.
(sursa: Wikipedia )
Eu nu`sh ce se scandalizeaza lumea la auzul cuvantului “blestem”. Desi versurile melodiei “Cine Iubeste si Lasa” este cantata, de ani de zile, de Maria Dragomiroiu.
Este un cantec din folclorul popular. Oare, ce crede lumea cand asculta, desi vocea este foarte frumoasa, ca interpreta cere ploaie?
Hei, lume-lume! Ascultati, dar nu stiti ce. Admirati melodia si-o puneti la inima. Dar, cand cineva le dedica, dati cu pietre in ei. Dati, linshati ceea ce ati auzit si ati pus la inima cu drag.
Ascultati si iubiti blestemul; apoi, crucificati pe cei care-l folosesc pentru ceea ce a fost creeat.
O melodie nu e doar insiruire de note muzicale. Este si versuri, chiar daca nu prin cuvinte scrise.
Semnifica ceva! Nu uitati asta!
marți, 10 iunie 2008
Inmormantarea Altora sau Ce face Musca Inainte de Ploaie
Duminica am fost la o inmormantare.
Nu a mea.
Adica … nu la una organizata de mine.
~
Decedata - Dumnezeu sa o ierte! - a fost bolnava de cancer. Persoana in varsta, lumea se astepta la cursul firesc al lucrurilor. A fost inmormantata in cimitirul din satul in care s-a nascut.
Trebuie sa precizez ca a fost vorba despre mama prietenei surorii mele. Prietena (in cazul de fatza) a se citi: aia veche si buna, la bine si la rau, fara sa te traga in piept ori barda bagata adanc intre vertebre. Asadar, am fost prezenti cam toti din familia mea.
Ajunsi acolo a inceput procesiunea. Popa dadea cu alea-alea, noi am lasat pe cei din cadrul apropiat defunctei sa stea cat mai aproape, retragandu-ne in plan distal.
Mama mea alaturi de alte persoane, cam de aceeasi varsta, stateau pe cate o bancutza. Doar la citirea psalmilor, rugaciuni se ridicau in picioare. Spre rusinea mea ori ba (putin imi pasa!) m-am asezat langa mami. Fiind cam tot pe drumuri, orice ocazie prind a fi alaturi de ea, ma strecor si o mangai usor si candid, cat o mai am alaturi.
In fatza mamei mele se afla o batranica, aproximativ la 80 si ceva de ani.
In clipa in care m-am apropiat de mami, puteam pune pariu pe viatza defunctei ca mi se va adresa. (nu defuncta! ci batranica) Asa a si fost. M-a intrebat daca nu vreau sa stau langa ea, chipurile ca nu as avea loc langa mami. Nu zau!
Am eu curu` mare, dar asta nu e motiv sa ma strecor eu de pe o portiune de banca de un metru, langa tanti unde era loc de vreo 30 cm. Hm!
Asa ma pot enerva persoanele de genul asta!!! De unde mama naibii isi procura astia tupeul (cand e vorba de asa ceva nu ma intereseaza varsta lor si respectul pentru anii pe care-i au) ca sa spuna - sa propuna, sa presupuna - ca eu as parasi locul de langa un parinte doar ca sa imi labartzez posteriorul ori ca sa aiba ei companie de barfa.
Dupa o vreme ma intreaba de unde sunt. Amu` eram pregatita sa spun semipovestea vietii mele cand m-am gandit: “auzi Petra! De te lungesti cu ea la vorba …o veni popa sa te intrebe de nu vrei sa-i tii locul – daca tot esti buna oratoare” (nu de alta, dar asuda rau tipu`, mai mult ca sigur de la greutatea burtii). Asa ca am raspuns sec: “din Oradea!”.
Am mai stat putin si am tulit-o langa tata. Il intreb cum se simte. Era o zapuseala grozava.
Imi spune ca e foarte cald (pe langa asta toti oamenii la negru, ca deh, asa se cade) si imi arata niste muste aflate la vreun metru in fatza noastra. E de stiut ca inainte de ploaie pasarile, insectele zboara cat mai jos. Noah, mustele astea aderau intim de betonul care era turnat in fatza intrarii in curte. Imi spune, cu intentia de a accentua cat de grava e situatia, parca fara aer: “Ma uit de o vreme la mustele alea. Stau acolo de minute intregi, nu se misca decat atunci cand trece careva, se desprind, zboara cateva secunde si revin in acelasi loc”. Ma aplec spre tati si-i soptesc la ureche: “Pai, daca acolo au loc de parcare platita, ce sa le faci?”.
Asa-i ca nu trebuie sa va spun, abia a reusit sa-si stapaneasca rasul, ca de zambit tot a zambit spunand “no, asta ai zis-o!”.
Mami ne privea amuzata si intrebatoare … dorea sa stie si ea motivul pentru care conturul buzelor noastre refuza sa ia pozitia de doliu. Ridicam din umeri, din priviri ii dam de inteles ca totul este in regula.
Dupa vreo ora se aud tunele si se porneste o ploaie hotarata si deasa.
Heh! Am parinti destepti. Au adus umbrele.
Si … ca sa vedeti cum se procedeaza cand pamantul este ud si trebuie aruncat in groapa…
Erau doi barbati tineri care ar fi trebuit sa arunce pamantul peste sicriu; unul de o parte a gropii, celalalt la capatul opus. A venit si un al treilea, cam la dublul varstei celor doi, rupt in gura de beat, saracul. Au incercat sa-i explice ca nu o sa reuseasca sa faca nimic cu acel harlet micut pe care si l-a adus. Oricum, se clatina din toate balamalele, asadar cu atat mai putin. A implantat harletul, care a si ramas acolo. Totusi, insista omuletul nostru, scoate lopatica si …merge la capatul opus al gropii, ca o minge de ping-pong, de la un tanar la altul. Pamantul era la fel de ud si acolo. Probabil a sperat ca celalalt tanar sa fie mai indulgent cu el. Proasta alegere! L-a luat ala la dumnezei si mame si tati si ce-o mai gasit prin gura, motivand: “sa nu vii langa mine sa arunci cu pamant, ca-ti crap capul”. Oamenii din jur i-au atentionat, sa nu vorbeasca asa. Nu stiu daca decedata s-a invartit in mormant, dar omuletul nostru nu a mai apucat sa intoarca nici macar o gramajoara de tina.
Pana la urma s-a terminat totul cu bine: si ploaia, si inmormantarea.
Am fost apoi invitati la cina mortului. Nu prea pricep de ce se spune asa ca doar nu mai papa nimic. Desi, dupa cele intamplate la masa unde am stat, incep sa ma razgandesc.
S-a varsat in fatza mea: sucul, cafeaua, berea a iesit furioasa din pahar. Am mai vazut eu sa faca o bere spume, dar nici in halul asta - zici ca avea rabie. Doar cafeaua a fost a mea, dar nici pe aia nu am varsat-o eu. Pentru suc si bere nu raspund. Bine ca nu s-a varsat palinka. Se spune ca e semn de botez. Apoi, daca se varsa urciorul ala … se faceau cel putin tripleti!
Pentru ceea ce se cuvine sa-mi asum raspunderea a fost guma care s-a lipit de bolul in care s-a servit supa. Cum care guma? Aia de mestecat. Da! Puteti sa dati cu parul in mine. Nu am gasit nici o scrumiera, nu erau deloc pe masa. Mesele au fost asezate, in curte, ca si la tzara; stiti voi: lavitze, masute lungi si inguste. Asta e! Nu m-a derajat cu nimic asta. Si acolo traiesc, mor oameni.
Am invelit in ditamai bucata de servetel guma si am potrivit-o (ascuns) sub marginea farfuriei mele. Ce mare lucru?! Mi-am zis, cand ma ridic de la masa o iau cu mine si o voi arunca. In cel mai rau caz o duc acasa si o arunc la gunoi. Doar nu era sa dau cu ea prin curtea omului. Nu stiu cum a ajuns bucata de hartie sub bolul cu supa fierbinte. Bine-nteles ca s-a topit guma si s-a dilatat atat de mult incat si-a iesit din piele (aka servetel) si s-a lipit de fundul bolului. Cand sa ridice don`soara bolul … guma s-a intiiiiinssss cat pentru trei persoane. Amuzant a fost cum prindeau fiecare de ea ca sa nu se mai lungeasca. Fire, firisoare s-a facut.
Stiti ce tacere se asterne la masa in astfel de ocazii. Cu toate astea … toti cei din fatza mea, in cor “vai, dar cum a ajuns guma asta aici?!”. Insa, nu cu voce tare si nici foarte mirati de intamplare … S-or fi gandit ca posibil una din odraslele lor s-a jucat prin bucatarie si …
Drept este ca uitasem de “adezivul” in cauza, si nici prin cap nu mi-a trecut ca ar putea migra.
Nu pot sa inchei sa nu sa spun ca mi-a fost dat sa vad o femeie frumoasa, cocheta, plinuta, avand parul lung, natural si blond strans intr-un coc simplu si elegant.
Ca si incheiere: Sa-i fie tarana usoara! (defunctei, nu blondei)
P.S. Sa va povestesc cum am ras la o inmormantare unde a latrat un caine? Hmm, probabil in zilele ce urmeaza …
Nu a mea.
Adica … nu la una organizata de mine.
~
Decedata - Dumnezeu sa o ierte! - a fost bolnava de cancer. Persoana in varsta, lumea se astepta la cursul firesc al lucrurilor. A fost inmormantata in cimitirul din satul in care s-a nascut.
Trebuie sa precizez ca a fost vorba despre mama prietenei surorii mele. Prietena (in cazul de fatza) a se citi: aia veche si buna, la bine si la rau, fara sa te traga in piept ori barda bagata adanc intre vertebre. Asadar, am fost prezenti cam toti din familia mea.
Ajunsi acolo a inceput procesiunea. Popa dadea cu alea-alea, noi am lasat pe cei din cadrul apropiat defunctei sa stea cat mai aproape, retragandu-ne in plan distal.
Mama mea alaturi de alte persoane, cam de aceeasi varsta, stateau pe cate o bancutza. Doar la citirea psalmilor, rugaciuni se ridicau in picioare. Spre rusinea mea ori ba (putin imi pasa!) m-am asezat langa mami. Fiind cam tot pe drumuri, orice ocazie prind a fi alaturi de ea, ma strecor si o mangai usor si candid, cat o mai am alaturi.
In fatza mamei mele se afla o batranica, aproximativ la 80 si ceva de ani.
In clipa in care m-am apropiat de mami, puteam pune pariu pe viatza defunctei ca mi se va adresa. (nu defuncta! ci batranica) Asa a si fost. M-a intrebat daca nu vreau sa stau langa ea, chipurile ca nu as avea loc langa mami. Nu zau!
Am eu curu` mare, dar asta nu e motiv sa ma strecor eu de pe o portiune de banca de un metru, langa tanti unde era loc de vreo 30 cm. Hm!
Asa ma pot enerva persoanele de genul asta!!! De unde mama naibii isi procura astia tupeul (cand e vorba de asa ceva nu ma intereseaza varsta lor si respectul pentru anii pe care-i au) ca sa spuna - sa propuna, sa presupuna - ca eu as parasi locul de langa un parinte doar ca sa imi labartzez posteriorul ori ca sa aiba ei companie de barfa.
Dupa o vreme ma intreaba de unde sunt. Amu` eram pregatita sa spun semipovestea vietii mele cand m-am gandit: “auzi Petra! De te lungesti cu ea la vorba …o veni popa sa te intrebe de nu vrei sa-i tii locul – daca tot esti buna oratoare” (nu de alta, dar asuda rau tipu`, mai mult ca sigur de la greutatea burtii). Asa ca am raspuns sec: “din Oradea!”.
Am mai stat putin si am tulit-o langa tata. Il intreb cum se simte. Era o zapuseala grozava.
Imi spune ca e foarte cald (pe langa asta toti oamenii la negru, ca deh, asa se cade) si imi arata niste muste aflate la vreun metru in fatza noastra. E de stiut ca inainte de ploaie pasarile, insectele zboara cat mai jos. Noah, mustele astea aderau intim de betonul care era turnat in fatza intrarii in curte. Imi spune, cu intentia de a accentua cat de grava e situatia, parca fara aer: “Ma uit de o vreme la mustele alea. Stau acolo de minute intregi, nu se misca decat atunci cand trece careva, se desprind, zboara cateva secunde si revin in acelasi loc”. Ma aplec spre tati si-i soptesc la ureche: “Pai, daca acolo au loc de parcare platita, ce sa le faci?”.
Asa-i ca nu trebuie sa va spun, abia a reusit sa-si stapaneasca rasul, ca de zambit tot a zambit spunand “no, asta ai zis-o!”.
Mami ne privea amuzata si intrebatoare … dorea sa stie si ea motivul pentru care conturul buzelor noastre refuza sa ia pozitia de doliu. Ridicam din umeri, din priviri ii dam de inteles ca totul este in regula.
Dupa vreo ora se aud tunele si se porneste o ploaie hotarata si deasa.
Heh! Am parinti destepti. Au adus umbrele.
Si … ca sa vedeti cum se procedeaza cand pamantul este ud si trebuie aruncat in groapa…
Erau doi barbati tineri care ar fi trebuit sa arunce pamantul peste sicriu; unul de o parte a gropii, celalalt la capatul opus. A venit si un al treilea, cam la dublul varstei celor doi, rupt in gura de beat, saracul. Au incercat sa-i explice ca nu o sa reuseasca sa faca nimic cu acel harlet micut pe care si l-a adus. Oricum, se clatina din toate balamalele, asadar cu atat mai putin. A implantat harletul, care a si ramas acolo. Totusi, insista omuletul nostru, scoate lopatica si …merge la capatul opus al gropii, ca o minge de ping-pong, de la un tanar la altul. Pamantul era la fel de ud si acolo. Probabil a sperat ca celalalt tanar sa fie mai indulgent cu el. Proasta alegere! L-a luat ala la dumnezei si mame si tati si ce-o mai gasit prin gura, motivand: “sa nu vii langa mine sa arunci cu pamant, ca-ti crap capul”. Oamenii din jur i-au atentionat, sa nu vorbeasca asa. Nu stiu daca decedata s-a invartit in mormant, dar omuletul nostru nu a mai apucat sa intoarca nici macar o gramajoara de tina.
Pana la urma s-a terminat totul cu bine: si ploaia, si inmormantarea.
Am fost apoi invitati la cina mortului. Nu prea pricep de ce se spune asa ca doar nu mai papa nimic. Desi, dupa cele intamplate la masa unde am stat, incep sa ma razgandesc.
S-a varsat in fatza mea: sucul, cafeaua, berea a iesit furioasa din pahar. Am mai vazut eu sa faca o bere spume, dar nici in halul asta - zici ca avea rabie. Doar cafeaua a fost a mea, dar nici pe aia nu am varsat-o eu. Pentru suc si bere nu raspund. Bine ca nu s-a varsat palinka. Se spune ca e semn de botez. Apoi, daca se varsa urciorul ala … se faceau cel putin tripleti!
Pentru ceea ce se cuvine sa-mi asum raspunderea a fost guma care s-a lipit de bolul in care s-a servit supa. Cum care guma? Aia de mestecat. Da! Puteti sa dati cu parul in mine. Nu am gasit nici o scrumiera, nu erau deloc pe masa. Mesele au fost asezate, in curte, ca si la tzara; stiti voi: lavitze, masute lungi si inguste. Asta e! Nu m-a derajat cu nimic asta. Si acolo traiesc, mor oameni.
Am invelit in ditamai bucata de servetel guma si am potrivit-o (ascuns) sub marginea farfuriei mele. Ce mare lucru?! Mi-am zis, cand ma ridic de la masa o iau cu mine si o voi arunca. In cel mai rau caz o duc acasa si o arunc la gunoi. Doar nu era sa dau cu ea prin curtea omului. Nu stiu cum a ajuns bucata de hartie sub bolul cu supa fierbinte. Bine-nteles ca s-a topit guma si s-a dilatat atat de mult incat si-a iesit din piele (aka servetel) si s-a lipit de fundul bolului. Cand sa ridice don`soara bolul … guma s-a intiiiiinssss cat pentru trei persoane. Amuzant a fost cum prindeau fiecare de ea ca sa nu se mai lungeasca. Fire, firisoare s-a facut.
Stiti ce tacere se asterne la masa in astfel de ocazii. Cu toate astea … toti cei din fatza mea, in cor “vai, dar cum a ajuns guma asta aici?!”. Insa, nu cu voce tare si nici foarte mirati de intamplare … S-or fi gandit ca posibil una din odraslele lor s-a jucat prin bucatarie si …
Drept este ca uitasem de “adezivul” in cauza, si nici prin cap nu mi-a trecut ca ar putea migra.
Nu pot sa inchei sa nu sa spun ca mi-a fost dat sa vad o femeie frumoasa, cocheta, plinuta, avand parul lung, natural si blond strans intr-un coc simplu si elegant.
Ca si incheiere: Sa-i fie tarana usoara! (defunctei, nu blondei)
P.S. Sa va povestesc cum am ras la o inmormantare unde a latrat un caine? Hmm, probabil in zilele ce urmeaza …
sâmbătă, 7 iunie 2008
(Re)Nasterea sau Craniul si Piscotul
Avand o zi de nastere, cam la fel de “interesanta” ca si profesia mea (iunie 06) angajatii mi-au pregatit o petrecere surpriza, din care nu putea lipsi nici tortul.
Nu`sh unde naiba au gasit ei modelu` ala (pe net - mi-au zis ulterior - comanda on-line) … si au presupus ca va fi ideal.
~*~
Seara pe la vreo noua suna telefonul. O voce (a secretarei) imi spune: “Priveste pe geam! Sunt in masina, te astept.”
Ridic o spranceana, ca sa nu-mi dau drumul la voce, ca doar e ziua mea si alea-alea, deranj etc. Apoi imi pica fisa. Adica ?!?!? Ma gandesc yo - de abia am scapat de “comisie” cum ca nu ma dau la blonda aia asistenta si amu` …asta ma invita la ea in masina. Asa-i ca va sunat si voua in minte vorbulita aia: “Ahhh! Suna-ma, sunt fierbinte!”.
Am apucat doar sa intreb: “pooofftiiimmmm?”. Ea continua grabita la voce: “Hai, ca avem un client” si inchide.
Ca-n armata, intr-un minut, am fost echipata. Ies in strada, imi pregatesc o falca-n cer si una in pamant, sa-i zic vreo doua la fata aia. Ca doar mortii pot astepta. Doamne iarta-i! Doar nu-i vom ingropa noaptea ?! Daca da, atunci ce o fi … mafiot? Aia nu vin la pompe funebre. Aia ciopartesc, ascund, ingroapa si gaseste (eventual) cainele vecinului ceva ramasite.
Ajung la masina. Heh! Isteata fata! Ma stie ca eram pregatita cu torida de slove … imi spune ca un angajat are probleme cu un apartinator de-a lui si se afla in incinta firmei.
Asaaa… Asta e altceva. Da, pentru “echipaj” este de inteles.
Ma urc in dreapta, fata porneste. Moooaammaaa … si conduce de zici ca ne vanau klingonienii.
Masina arata asa:
“Nu va place tortul?” ma intreaba groparul (da, el e un alt angajat) dandu-si seama de aspectul fetzei mele la vederea “cadoului”. (nu caVou! caDou!)
Imi revin licuricii din amorteala lor, si-i dau drumul influxului nervos de prin creieri …
Repede imi revine si perceptia senzoriala, vad si angajatii cum stau nedumeriti….
Incep sa-mi dau seama ca este un tort (aliment) …
Raspund, fericire pe mine ca doar e ziua mea … ”Nu stiu de-mi place ori ba, ca nu l-am gustat …inca!”
Yeeeeee! - striga bucurosi. Incepe lumea sa ma imbratiseze, urari de bine, se deschide sampania.
Dau astia sa-mi cante “La multi ani!”…..
“Oameni buni! Opriti-va! O fi ziua mea, dar avem vecini. Aia vii, care casca gura de zor la noi. Daca ne apucam la horit … o sa ajungeti colegi de camera cu mine la Ospiciu. Daca da cineva telefon, vine politia, si ne vad / aud cantand intre morti de la-multi-ani … ne leaga. Ne baga-n camasa de forta … pe mine sigur, dar si pe voi” .
Am ras cu totii, am baut ce s-o gasit pe acolo (neah! nu va ganditi la formol) … pana dimineatza.
Cu cearcane la ochi, rupti de oboseala, am facut fatza frumos si cu demnitate cererii din ziua respectiva. Am primit laude verbale dar si in bani pentru atitudinea sobra afisata in cadrul ceremoniei.
Heh! Daca ar fi stiut ei ca e de la bairam?! Singurul, care le-ar fi putut povesti ceva, a fost apartinatorul lor aflat intr-o camera (separata) din capatul cladirii. ;-)
Nu`sh unde naiba au gasit ei modelu` ala (pe net - mi-au zis ulterior - comanda on-line) … si au presupus ca va fi ideal.
~*~
Seara pe la vreo noua suna telefonul. O voce (a secretarei) imi spune: “Priveste pe geam! Sunt in masina, te astept.”
Ridic o spranceana, ca sa nu-mi dau drumul la voce, ca doar e ziua mea si alea-alea, deranj etc. Apoi imi pica fisa. Adica ?!?!? Ma gandesc yo - de abia am scapat de “comisie” cum ca nu ma dau la blonda aia asistenta si amu` …asta ma invita la ea in masina. Asa-i ca va sunat si voua in minte vorbulita aia: “Ahhh! Suna-ma, sunt fierbinte!”.
Am apucat doar sa intreb: “pooofftiiimmmm?”. Ea continua grabita la voce: “Hai, ca avem un client” si inchide.
Ca-n armata, intr-un minut, am fost echipata. Ies in strada, imi pregatesc o falca-n cer si una in pamant, sa-i zic vreo doua la fata aia. Ca doar mortii pot astepta. Doamne iarta-i! Doar nu-i vom ingropa noaptea ?! Daca da, atunci ce o fi … mafiot? Aia nu vin la pompe funebre. Aia ciopartesc, ascund, ingroapa si gaseste (eventual) cainele vecinului ceva ramasite.
Ajung la masina. Heh! Isteata fata! Ma stie ca eram pregatita cu torida de slove … imi spune ca un angajat are probleme cu un apartinator de-a lui si se afla in incinta firmei.
Asaaa… Asta e altceva. Da, pentru “echipaj” este de inteles.
Ma urc in dreapta, fata porneste. Moooaammaaa … si conduce de zici ca ne vanau klingonienii.
Masina arata asa:
Trecem pe langa o ambulanta care rula pasnica pe drum. (a se citi viteza regulamentara pentru a conduce un autoturism in oras) Probabil, terminasera tura si se reintorceau la statia de ambulante.
In oglinda retrovizoare observ cum soferul lasa geamul jos, se apleaca si striga spre noi: “Unde va grabiti asa fetelor? Ca nu a murit inca!” Raaad amandoi copios pe seama noastra.
Hm !!!
O rog pe fata sa incetineasca putin, pana ne ajunge ambulanta din urma….si le raspund: “Nu va agitati degeaba frumuseilor, deoarece nu avem acelasi drum. Noi mergem la sex in grup!”
“Dai gaz!” – am zis fetei….si….nici o vorba-n plus, pana cand am ajuns.
Coboram din masina, intram in cladire. Bezna!
Brusc se aprinde lumina … La multi aaaaaaaaani! Striga cei adunati la gramada (pentru mine).
Cand am privit pe masa de alaturi, unde era asezat tortul, primul gand a fost ca unul din angajati si-a decapitat soacra, a fiert-o si se bucura asa de mult incat echivaleaza cu o zi de nastere (o renastere a vietii de ginere) ceea ce tocmai a coincis cu a mea. Si s-o fi gandit ca … am putea sarbatori impreuna.
“Nu va place tortul?” ma intreaba groparul (da, el e un alt angajat) dandu-si seama de aspectul fetzei mele la vederea “cadoului”. (nu caVou! caDou!)
Imi revin licuricii din amorteala lor, si-i dau drumul influxului nervos de prin creieri …
Repede imi revine si perceptia senzoriala, vad si angajatii cum stau nedumeriti….
Incep sa-mi dau seama ca este un tort (aliment) …
Raspund, fericire pe mine ca doar e ziua mea … ”Nu stiu de-mi place ori ba, ca nu l-am gustat …inca!”
Yeeeeee! - striga bucurosi. Incepe lumea sa ma imbratiseze, urari de bine, se deschide sampania.
Dau astia sa-mi cante “La multi ani!”…..
“Oameni buni! Opriti-va! O fi ziua mea, dar avem vecini. Aia vii, care casca gura de zor la noi. Daca ne apucam la horit … o sa ajungeti colegi de camera cu mine la Ospiciu. Daca da cineva telefon, vine politia, si ne vad / aud cantand intre morti de la-multi-ani … ne leaga. Ne baga-n camasa de forta … pe mine sigur, dar si pe voi” .
Am ras cu totii, am baut ce s-o gasit pe acolo (neah! nu va ganditi la formol) … pana dimineatza.
Cu cearcane la ochi, rupti de oboseala, am facut fatza frumos si cu demnitate cererii din ziua respectiva. Am primit laude verbale dar si in bani pentru atitudinea sobra afisata in cadrul ceremoniei.
Heh! Daca ar fi stiut ei ca e de la bairam?! Singurul, care le-ar fi putut povesti ceva, a fost apartinatorul lor aflat intr-o camera (separata) din capatul cladirii. ;-)
duminică, 1 iunie 2008
Testul Psihiatric pe Ziua de Azi
Personality Disorder Test Results
|
personality tests by similarminds.com
E destul de bine, a zis sefu` sectiei de psihiatrie.
Maine ... s-ar putea sa fie si mai rau.
Asa ca bucura-te de ziua de azi, cat (la suta) a mai ramas din ea.
1 Iunie, ziua copilului.
sâmbătă, 31 mai 2008
Pneumonia sau Blonda cu Cadavrul
Cu sau fara voia voastra … as continua calvarul.
Am lipsit de la terapia prin scris deoarece am avut pneumonie. Se spune ca doar cei “dieshtepti” racesc vara. Mda, s-ar putea… Si nebunii – as adauga eu.
Dupa ce am trecut pe la medic am primit prescriptia: cateva hapuri si injectii. Trimit pe cineva sa mi le cumpere de la farmacie. Apoi, instiintez sectia de la Ospiciu ca am si alte baiuri, nu doar la “etaj”. Buuun! Sefu` sectiei mi-a comunicat pe un ton ferm ca nu se poate sa raman fara supraveghere psihiatrica. Avand ca si indicatii – repaus la pat – exista posibilitatea sa recidivez.
Asa ca, ii trazneste o idee geni(t)ala. Sa trimita o asistenta, zilnic daca tot am tratament cu injectii, care sa mi le aplice, astfel voi fi si in atentia lor. A zis ca face el cumva si gaseste una disponibila.
Bucurie mare pe capul meu! Nu mai trebuie sa caut eu pe cineva.
A doua zi dimineata. Ora 7.45 fix, suna cineva la usa. Deschid!
Heh! Ce credeati? Ca va voi povesti cum a venit namila de femeie? Asa cum scrie la cartile horror? Neah!
Frumusete de blondina. Oameni buni! Frumusete de femeie blonda naturala, zambitoare, amabila …alea-alea. Avea doi ochi negri stralucitori si jucausi, corpul gratios, pielea alba. Nu stiu daca are si ceva in cap, da` nu mai conteaza. Ca s-a facut curent cand am deschis usa apartamentului si mi-a cazut falca lovindu-se de prag. Clanta usii imi tremura in mana. Iar mana mea era rece si tremura cu clanta cu tot.
Ea: - Va este frica de injectii? – cu zambetul acela frumos si vocea de vis.
Eu: - Hî?
Ea (mai putin zambitoare): - Pot sa intru? Mai am si alte tratamente de facut.
Eu: Îhî…
Schitez un gest, sa pofteasca inauntru. Ma pregatesc sa…. (nu, nu povesetesc bine)
Ea (!!!) imi spune ce sa fac si eu execut intocmai si la timp. Imi face injectia. Manuta fina. Nu am simtit, deloc, nici cand a introdus acul, nici serul; raman latita in pat. Imi spune ca pot sa ma ridic, sa ma imbrac. Incerc sa bagui ceva, iar ea imi spune. “Stiti?! Nu pareti sa aveti probleme psihiatrice. Sunteti calma, observ ca perceptia verbala este corespunzatoare ….etc. (urmeaza insiruiea de termeni medicali).
La care …eu – brusc, zambet cracit pe fatza, ochii paralizati spre ea - ca si personajele din desenele animate.
Ea … putin dezamagita: “Hm! Totusi, cred ca m-am inselat.”
Colturile gurii mi-au coborat dramatic, si pleoapele au cazut cu zgomot. Nu pe podea! Insa, destul de marcant, incat sa-mi spuna cu vocea-i suava: “nu disperati, va fi bine” alaturi de un zambet compatimitor.
Aproape la fel au decurs si urmatoarele zile. Cu mici mari exceptii. Am avut grija sa mut pragul, in locul acestuia sa pun ceva mai moale pe care sa-mi cada falca. Am incercat sa ma redresez verbal. In loc “Hî?”, “Îhî…” am spus “Hă?” si “Aha”. Inainte de a veni ea, dimineata ma trezeam ca sa imi ung buzele cu apa cu zahar. Sa stea lipite, pentru a nu mai avea ranjete pe figura. Ma gandeam ca poate ma mai interneaza, la naiba inc-odata, cu recidiva grava, ca nu mai scap in veci.
Cum sa explic eu la doctoru` sef ca starea mea se datoreaza ei. Or sa-mi puna in carca si deviatii ale comportamentului sexual.
Vedeti voi, ca si in societate asemenea orientari nu sunt bine privite.
Am sa va ofer o poza a ei. Draguta de ea, mi-a aratat unde lucreaza si ...de ce doar ea a fost disponibila pentru tratamentul meu.
Am lipsit de la terapia prin scris deoarece am avut pneumonie. Se spune ca doar cei “dieshtepti” racesc vara. Mda, s-ar putea… Si nebunii – as adauga eu.
Dupa ce am trecut pe la medic am primit prescriptia: cateva hapuri si injectii. Trimit pe cineva sa mi le cumpere de la farmacie. Apoi, instiintez sectia de la Ospiciu ca am si alte baiuri, nu doar la “etaj”. Buuun! Sefu` sectiei mi-a comunicat pe un ton ferm ca nu se poate sa raman fara supraveghere psihiatrica. Avand ca si indicatii – repaus la pat – exista posibilitatea sa recidivez.
Asa ca, ii trazneste o idee geni(t)ala. Sa trimita o asistenta, zilnic daca tot am tratament cu injectii, care sa mi le aplice, astfel voi fi si in atentia lor. A zis ca face el cumva si gaseste una disponibila.
Bucurie mare pe capul meu! Nu mai trebuie sa caut eu pe cineva.
A doua zi dimineata. Ora 7.45 fix, suna cineva la usa. Deschid!
Heh! Ce credeati? Ca va voi povesti cum a venit namila de femeie? Asa cum scrie la cartile horror? Neah!
Frumusete de blondina. Oameni buni! Frumusete de femeie blonda naturala, zambitoare, amabila …alea-alea. Avea doi ochi negri stralucitori si jucausi, corpul gratios, pielea alba. Nu stiu daca are si ceva in cap, da` nu mai conteaza. Ca s-a facut curent cand am deschis usa apartamentului si mi-a cazut falca lovindu-se de prag. Clanta usii imi tremura in mana. Iar mana mea era rece si tremura cu clanta cu tot.
Ea: - Va este frica de injectii? – cu zambetul acela frumos si vocea de vis.
Eu: - Hî?
Ea (mai putin zambitoare): - Pot sa intru? Mai am si alte tratamente de facut.
Eu: Îhî…
Schitez un gest, sa pofteasca inauntru. Ma pregatesc sa…. (nu, nu povesetesc bine)
Ea (!!!) imi spune ce sa fac si eu execut intocmai si la timp. Imi face injectia. Manuta fina. Nu am simtit, deloc, nici cand a introdus acul, nici serul; raman latita in pat. Imi spune ca pot sa ma ridic, sa ma imbrac. Incerc sa bagui ceva, iar ea imi spune. “Stiti?! Nu pareti sa aveti probleme psihiatrice. Sunteti calma, observ ca perceptia verbala este corespunzatoare ….etc. (urmeaza insiruiea de termeni medicali).
La care …eu – brusc, zambet cracit pe fatza, ochii paralizati spre ea - ca si personajele din desenele animate.
Ea … putin dezamagita: “Hm! Totusi, cred ca m-am inselat.”
Colturile gurii mi-au coborat dramatic, si pleoapele au cazut cu zgomot. Nu pe podea! Insa, destul de marcant, incat sa-mi spuna cu vocea-i suava: “nu disperati, va fi bine” alaturi de un zambet compatimitor.
Aproape la fel au decurs si urmatoarele zile. Cu mici mari exceptii. Am avut grija sa mut pragul, in locul acestuia sa pun ceva mai moale pe care sa-mi cada falca. Am incercat sa ma redresez verbal. In loc “Hî?”, “Îhî…” am spus “Hă?” si “Aha”. Inainte de a veni ea, dimineata ma trezeam ca sa imi ung buzele cu apa cu zahar. Sa stea lipite, pentru a nu mai avea ranjete pe figura. Ma gandeam ca poate ma mai interneaza, la naiba inc-odata, cu recidiva grava, ca nu mai scap in veci.
Cum sa explic eu la doctoru` sef ca starea mea se datoreaza ei. Or sa-mi puna in carca si deviatii ale comportamentului sexual.
Vedeti voi, ca si in societate asemenea orientari nu sunt bine privite.
Am sa va ofer o poza a ei. Draguta de ea, mi-a aratat unde lucreaza si ...de ce doar ea a fost disponibila pentru tratamentul meu.
miercuri, 2 aprilie 2008
Secretara sau Cum ajunge o tanara frumoasa sa lucreze la Pompe Funebre
Hai, sa va povestesc cate ceva despre cum decurg lucrurile pe la noi.
Am cativa angajati. Selectati la mustatza. Ehh! Secretara nu are. Desi, daca ma gandesc bine, ar fi util. Astfel, apartinatorii ar mai iesi din starea de soc (uneori doar afisata) provocata de durerea pierderii cuiva deloc-, semi-, sau foarte drag.
Dar…spre (ne)norocul meu, au raspuns putine persoane la anuntul meu de angajare; si mai putini s-au prezentat la interviu. Dintre cei care s-au incumentat sa vorbeasca cu mine (angajatorul) face-to-face am selectat cativa, pe baza (strict) ale abilitatilor concurentilor. Mai simplu spus: ce tzine de secretariatul unei firme. Nu pricep de ce erau asa de speriati cant au “vazut” scris afara: Pompe Funebre.
As relata cazul unui tanar de vreo 35 de ani, care ar fi corespuns cerintelor postului. Acesta a ramas stupefiat cand a vazut (nu denumirea firmei, ci) ca … sunt femeie. El a venit doar sa verifice, daca cineva are chef de glume ori ba. Nu incape in orizontul meu comprehensiv, de ce crede lumea ca doar barbatii sunt capabili sa se ocupe de ingropatul mortilor. Ei na! Placerea sa fie mereu doar a lor ??? Ma refer la placerea de a conduce nu la necrofilie; la care as adauga “capacitatile” femeilor de a organiza – mult mai bune decat ale multor barbati. Nu generalizez, bine-nteles.
Respectivul a plecat, avand un zambet ciudat-misogin intiparit pe fatza sa. Dupa primii 5 pasi, i s-au sters aceste “impresii” ale societatii de larg consum, de pe figura. Cand, tocmai ajusese vis-à-vis de mine o domnita; sa fi avand vreo 25 de ani roscata, cu ochii albastri, subtirica si inalta, simpatica. Placuta si la vorba si la port!
Saluta: “- Buna ziua! As dori sa obtin informatii in legatura cu un anunt pentru postul de secretara. Din cate am inteles, aici se va desfasura interviul.”
O salut si, preventiv, o intreb daca realizeaza la ce “firma” va lucra. Imi raspunde ca da, si ma intreaba daca postul mai este valabil.
Ma aplec usor spre stanga ei, incat sa il am in vizor pe tanarul de dinainte; raspund cu foarte mare indulgentza: “daaa, este!” articuland apasat: “inca!”.
Ii ofer spre lecturare fisha postului, mentionez suma lunara, retributia, si ii prezint conditiile in care va lucra. Citeste atenta tot si imi raspunde afirmativ. M-a surprins, usor, cat de rapid a acceptat. Am hotarat, cu acordul ei, ca de a doua zi sa inceapa lucrul.
Am constat ca isi vede de treburi, constiincioasa si cu mult tact. Avand o constitutie si aspect fizic invidiate de multe femei, am intrebat-o intr-o zi, cum de s-a decis sa munceasca intr-un astfel de mediu si de ce a acceptat asa de repede.
Mi-a raspuns asa: “realizez ca arat bine si sunt draguta, amabila…”.
Dau din cap afirmativ, lasand-o sa continue.
“…m-am angajat la foarte multe firme, pana acuma. In cele mai multe cazuri angajatorii au fost barbati, in altele -rare cazuri- femei.”
O privesc, poate prea insistenta; sprancenele imi sunt arcuite, de curiozitate, astept nerabdatoare, ce imi va destainui.
“…desi am facut tot ceea ce mi se cerea, din punct de vedere profesional, nu am fost apreciata. Nu ma refer la bani si nici la promovari. Ci, la acea concurenta neloiala. Nu ma deranjeaza daca cineva primeste aprecieri verbale sau de ordin financiar, daca este bun in ceea ce face si a meritat. Nu mai sunt dispusa sa lucrez, pentru ca altii sa fie promovati si avansati – daca nu au facut nimic pentru asta sau, si mai rau, imi fura proiectele.”
Face o pauza de respiro. O vad cum isi incrunta sprancenele, mijeste ochii a dispretz: “Cel mai mult m-au deranjat, asa zisele atentii definite ca: ` ofera si tu ceva sefului `. Nu ma intereseaza, cine cu cine, ce si de ce face in firma. Dar, nu imi place sa mi se impuna, si mie, aceleasi lucruri -tacit acceptate in societate, dar ilegale in fapt- pentru ca ` asa fac toti, caci altfel nu vei reusi in viatza `. Da, asa se petrec lucrurile ...”
Simt ca a surprins pe fatza mea stupefactia, datorata modului franc si onest in care a abordat dialogul. Ea, crezand ca nu m-a lamurit cu cele afirmate, zice pe shleau:
“Atunci cand aveam un sef, ca sa fiu evaluata corect (zambeste ironic si precizeaza: nu mai mult decat sunt sau am lucrat) si pentru a-mi pastra locul de munca ar fi trebuit sa ma culc cu el. Atunci cand aveam sefa, trebuia sa pregatesc SI proiectele ei, pentru ca - nu avea “timp destul”, dar avea timp berechet sa fie ruda sau amanta cuiva din conducere.”
Sinceritatea ei, a lasat o liniste in jurul nostru… Liniste, ce facea adevarata concurentza, prin gravitatea sa, celei din mormant.
Inclin, fara sa scot o vorba, ca ii dau dreptate! Pentru simplul motiv ca: Asa este!
Am cativa angajati. Selectati la mustatza. Ehh! Secretara nu are. Desi, daca ma gandesc bine, ar fi util. Astfel, apartinatorii ar mai iesi din starea de soc (uneori doar afisata) provocata de durerea pierderii cuiva deloc-, semi-, sau foarte drag.
Dar…spre (ne)norocul meu, au raspuns putine persoane la anuntul meu de angajare; si mai putini s-au prezentat la interviu. Dintre cei care s-au incumentat sa vorbeasca cu mine (angajatorul) face-to-face am selectat cativa, pe baza (strict) ale abilitatilor concurentilor. Mai simplu spus: ce tzine de secretariatul unei firme. Nu pricep de ce erau asa de speriati cant au “vazut” scris afara: Pompe Funebre.
As relata cazul unui tanar de vreo 35 de ani, care ar fi corespuns cerintelor postului. Acesta a ramas stupefiat cand a vazut (nu denumirea firmei, ci) ca … sunt femeie. El a venit doar sa verifice, daca cineva are chef de glume ori ba. Nu incape in orizontul meu comprehensiv, de ce crede lumea ca doar barbatii sunt capabili sa se ocupe de ingropatul mortilor. Ei na! Placerea sa fie mereu doar a lor ??? Ma refer la placerea de a conduce nu la necrofilie; la care as adauga “capacitatile” femeilor de a organiza – mult mai bune decat ale multor barbati. Nu generalizez, bine-nteles.
Respectivul a plecat, avand un zambet ciudat-misogin intiparit pe fatza sa. Dupa primii 5 pasi, i s-au sters aceste “impresii” ale societatii de larg consum, de pe figura. Cand, tocmai ajusese vis-à-vis de mine o domnita; sa fi avand vreo 25 de ani roscata, cu ochii albastri, subtirica si inalta, simpatica. Placuta si la vorba si la port!
Saluta: “- Buna ziua! As dori sa obtin informatii in legatura cu un anunt pentru postul de secretara. Din cate am inteles, aici se va desfasura interviul.”
O salut si, preventiv, o intreb daca realizeaza la ce “firma” va lucra. Imi raspunde ca da, si ma intreaba daca postul mai este valabil.
Ma aplec usor spre stanga ei, incat sa il am in vizor pe tanarul de dinainte; raspund cu foarte mare indulgentza: “daaa, este!” articuland apasat: “inca!”.
Ii ofer spre lecturare fisha postului, mentionez suma lunara, retributia, si ii prezint conditiile in care va lucra. Citeste atenta tot si imi raspunde afirmativ. M-a surprins, usor, cat de rapid a acceptat. Am hotarat, cu acordul ei, ca de a doua zi sa inceapa lucrul.
Am constat ca isi vede de treburi, constiincioasa si cu mult tact. Avand o constitutie si aspect fizic invidiate de multe femei, am intrebat-o intr-o zi, cum de s-a decis sa munceasca intr-un astfel de mediu si de ce a acceptat asa de repede.
Mi-a raspuns asa: “realizez ca arat bine si sunt draguta, amabila…”.
Dau din cap afirmativ, lasand-o sa continue.
“…m-am angajat la foarte multe firme, pana acuma. In cele mai multe cazuri angajatorii au fost barbati, in altele -rare cazuri- femei.”
O privesc, poate prea insistenta; sprancenele imi sunt arcuite, de curiozitate, astept nerabdatoare, ce imi va destainui.
“…desi am facut tot ceea ce mi se cerea, din punct de vedere profesional, nu am fost apreciata. Nu ma refer la bani si nici la promovari. Ci, la acea concurenta neloiala. Nu ma deranjeaza daca cineva primeste aprecieri verbale sau de ordin financiar, daca este bun in ceea ce face si a meritat. Nu mai sunt dispusa sa lucrez, pentru ca altii sa fie promovati si avansati – daca nu au facut nimic pentru asta sau, si mai rau, imi fura proiectele.”
Face o pauza de respiro. O vad cum isi incrunta sprancenele, mijeste ochii a dispretz: “Cel mai mult m-au deranjat, asa zisele atentii definite ca: ` ofera si tu ceva sefului `. Nu ma intereseaza, cine cu cine, ce si de ce face in firma. Dar, nu imi place sa mi se impuna, si mie, aceleasi lucruri -tacit acceptate in societate, dar ilegale in fapt- pentru ca ` asa fac toti, caci altfel nu vei reusi in viatza `. Da, asa se petrec lucrurile ...”
Simt ca a surprins pe fatza mea stupefactia, datorata modului franc si onest in care a abordat dialogul. Ea, crezand ca nu m-a lamurit cu cele afirmate, zice pe shleau:
“Atunci cand aveam un sef, ca sa fiu evaluata corect (zambeste ironic si precizeaza: nu mai mult decat sunt sau am lucrat) si pentru a-mi pastra locul de munca ar fi trebuit sa ma culc cu el. Atunci cand aveam sefa, trebuia sa pregatesc SI proiectele ei, pentru ca - nu avea “timp destul”, dar avea timp berechet sa fie ruda sau amanta cuiva din conducere.”
Sinceritatea ei, a lasat o liniste in jurul nostru… Liniste, ce facea adevarata concurentza, prin gravitatea sa, celei din mormant.
Inclin, fara sa scot o vorba, ca ii dau dreptate! Pentru simplul motiv ca: Asa este!
Firma
Ahhh, ca nu va spusesem cu ce m-am ocupat inainte de accident.
Da, este si Asta o meserie, ca noah (!) trebuiesc ingropatii si mortii.
Am o firma de Pompe Funebre, la care lucrez, si acuma, ca “sef(a) de trib”. Printre atributiile mele, se numara: a atrage clienti – mai bine zis posesorii de clienti (apartinatorii celor trecuti dincolo); a cauta sa fie bine aprovizionat magazinul – de data asta nu ma refer la cadavre ci, la cele trebuincioase pentru inmormantari, in special sicrie; a coordona echipa de lucru. Pentru procurarea celorlalte accesorii se ocupa o alta persoana, din firma.
Teoretic, chiar lucram in “folosul comunitatii”. Este si conform normelor bisericesti. Deci, pot sa spun ca munca mea este utila si benefica. Tuturor!
Si din asa ceva se fac bani, bine-nteles. Ca doar nu lucram pe bumbi, ori nasturi. E drept, ca nu te imbogatesti din asta.
Da, este si Asta o meserie, ca noah (!) trebuiesc ingropatii si mortii.
Am o firma de Pompe Funebre, la care lucrez, si acuma, ca “sef(a) de trib”. Printre atributiile mele, se numara: a atrage clienti – mai bine zis posesorii de clienti (apartinatorii celor trecuti dincolo); a cauta sa fie bine aprovizionat magazinul – de data asta nu ma refer la cadavre ci, la cele trebuincioase pentru inmormantari, in special sicrie; a coordona echipa de lucru. Pentru procurarea celorlalte accesorii se ocupa o alta persoana, din firma.
Teoretic, chiar lucram in “folosul comunitatii”. Este si conform normelor bisericesti. Deci, pot sa spun ca munca mea este utila si benefica. Tuturor!
Si din asa ceva se fac bani, bine-nteles. Ca doar nu lucram pe bumbi, ori nasturi. E drept, ca nu te imbogatesti din asta.
joi, 27 martie 2008
Gene-Za sau Veriga Desertaciunilor
Daca ati urmarit stirile mass-media, din ultima vreme, doar cei “influentzi” scapa de penalizarea ce se aplica in cazul unor incidente cu vehicule care circula pe drumuri. (Vezi cazul Orban)
In situatia respectiva, nimeni nu s-a plans ca ar fi suferit de pe urma accidentului. Ba, mai mult, s-a afirmat ca “posibila victima” nici nu se afla pe planeta Pamant, la ora accea. In fine: in cazul meu, catzeaua lezata in amorul propriu, in urma pierderii celor 3 floci coafati recent la un stilist de marca…a inceput sa latre, sa hamaie! Bine-nteles, proprietarul avea mobil dotat, cu de ala care face poze.
Dupa incident, singura mea scapare, de tzuhaus, a fost evaluarea starii mentale. Oricum, asa ceva se poarta acuma, si este la moda!
Am cerut evaluarea in cadrul unui Ospiciu, pentru ca la Policinici se sta mult la rand; se dau doar cateva numere la ghiseu, pentru consult pe ziua respectiva.
Sanatoriul, in care am fost, avea servirea impecabila. De asemenea este multa liniste si mancarea foarte buna. Toti medicii sunt atenti, amabili si competenti - dovada este ca s-au prins din prima, de intentiile mele. Si, asa cum este specificat pe biletul de iesire, am primit doar terapie comportamentala. Le voi incerca pe rand.
Una dintre acestea ar fi si scrisul.
O varianta simpla ar fi cu mana. Nu laba, ci de alea: coala de hartie, creion, radiera, plic, timbre etc.
Am facut asta, in etapa iniatiala a terapiei prin scris. Ajung la Posta. Cer timbre de la functionara de acolo. Un Leu, imi zice tipa. Pun ceva bani pe tejghea, sa-si aleaga leul pe care si-l vrea ea. Si-a ales unul verde cu barba. Ehhh, placerile nu se discuta! Cu o mana, hotarata, apasata pe tejghea, avand sub buricele degetelor timbrul. Exact cu fatza adeziva in jos – adica, partea care trebuie linsa se afla in contact intim cu tejgheaua pe care pun toti mainile. Bleah! Dar…scrisoarea trebuia trimisa, ca altfel se trimit trupe desanto (cu camasi de fortza) la mine acasa, cum ca, eu nu urmez tratamentul corect.
Privesc in stanga, in dreapta, dupa umezitoare de alea, stiti voi: buretiera. Nada! Ioc! Ling cu nesatz plicul, timbrul - mai putin. Nu prea se vor a ramane atasate. Zimtzii timbrului raman falnic expandate ca si marginile unui absorbant, dupa folosire.
Ii intind doamnei scrisoarea, care ma priveste cu o spranceana ridicata. Intoarce plicul pe toate partile, vede adresa inscrisa pe plic: spitalul de nebuni… Dupa care, imi spune: sigur vreti sa o trimiteti asa?
Din motiv ce am scris adresa corect, timbrul mi l-a dat ea, deci valoarea este corecta …reprimesc, timida, scrisoarea din mana ei …si…imi reiau ritualul. Imi fac obrajii punga, inchid ochii si imi petrec, inca odata, limba peste timbru, pe sub colturi, cu straduintza, si mai multa bagare de seama.
O vad pe dama din spatele ghiseului cum beleste ochii la mine. Raman stupefiata, cu limba inca atasata de timbru, si ochii la ea, clipind des. O intreb: ceva nu fac bine ?!
Saraca, da din cap in semn ca nu am facut nimic gresit, doar ca nu mi-a inteles gestul.
Intinde mana, apuca coltul plicului si … hatz! Cu o viteza uluitoare imi smulge plicul din mana, aproape si limba.
Urmatorul gest al ei, mi-a impresionat timpanul si orizontul vizual. A lovit cu atata brutalitate fatza stampliei de scrisoarea mea, incat toti stropii de saliva care i-am irosit pe timbru, au ajuns pe ochelarii damei.
Efectiv, si-a batut joc de toata straduintza mea.
Isi ridica privirea spre mine, cu lentilele pistruiate. Eu, ridic din umeri si intreb: s-a lipit pana la urma? Ranjesc cu toti dintii in gura, ca si raspuns salutabil tenului rosu-aprins-ca-focul al damei cu stampila in mana, mai moale de data asta.
~*~
Trec zile … zile, in sir. Nu primesc raspuns.
Sefu` sectiei (de altfel, foarte de treaba si intelegator) a zis ca vrea sa verifice evolutia starii mele, saptamanal. Astfel, s-a hotarat, sa scriu pe net.
Asa, am ajuns eu, sa postez pe acest blog.
In situatia respectiva, nimeni nu s-a plans ca ar fi suferit de pe urma accidentului. Ba, mai mult, s-a afirmat ca “posibila victima” nici nu se afla pe planeta Pamant, la ora accea. In fine: in cazul meu, catzeaua lezata in amorul propriu, in urma pierderii celor 3 floci coafati recent la un stilist de marca…a inceput sa latre, sa hamaie! Bine-nteles, proprietarul avea mobil dotat, cu de ala care face poze.
Dupa incident, singura mea scapare, de tzuhaus, a fost evaluarea starii mentale. Oricum, asa ceva se poarta acuma, si este la moda!
Am cerut evaluarea in cadrul unui Ospiciu, pentru ca la Policinici se sta mult la rand; se dau doar cateva numere la ghiseu, pentru consult pe ziua respectiva.
Sanatoriul, in care am fost, avea servirea impecabila. De asemenea este multa liniste si mancarea foarte buna. Toti medicii sunt atenti, amabili si competenti - dovada este ca s-au prins din prima, de intentiile mele. Si, asa cum este specificat pe biletul de iesire, am primit doar terapie comportamentala. Le voi incerca pe rand.
Una dintre acestea ar fi si scrisul.
O varianta simpla ar fi cu mana. Nu laba, ci de alea: coala de hartie, creion, radiera, plic, timbre etc.
Am facut asta, in etapa iniatiala a terapiei prin scris. Ajung la Posta. Cer timbre de la functionara de acolo. Un Leu, imi zice tipa. Pun ceva bani pe tejghea, sa-si aleaga leul pe care si-l vrea ea. Si-a ales unul verde cu barba. Ehhh, placerile nu se discuta! Cu o mana, hotarata, apasata pe tejghea, avand sub buricele degetelor timbrul. Exact cu fatza adeziva in jos – adica, partea care trebuie linsa se afla in contact intim cu tejgheaua pe care pun toti mainile. Bleah! Dar…scrisoarea trebuia trimisa, ca altfel se trimit trupe desanto (cu camasi de fortza) la mine acasa, cum ca, eu nu urmez tratamentul corect.
Privesc in stanga, in dreapta, dupa umezitoare de alea, stiti voi: buretiera. Nada! Ioc! Ling cu nesatz plicul, timbrul - mai putin. Nu prea se vor a ramane atasate. Zimtzii timbrului raman falnic expandate ca si marginile unui absorbant, dupa folosire.
Ii intind doamnei scrisoarea, care ma priveste cu o spranceana ridicata. Intoarce plicul pe toate partile, vede adresa inscrisa pe plic: spitalul de nebuni… Dupa care, imi spune: sigur vreti sa o trimiteti asa?
Din motiv ce am scris adresa corect, timbrul mi l-a dat ea, deci valoarea este corecta …reprimesc, timida, scrisoarea din mana ei …si…imi reiau ritualul. Imi fac obrajii punga, inchid ochii si imi petrec, inca odata, limba peste timbru, pe sub colturi, cu straduintza, si mai multa bagare de seama.
O vad pe dama din spatele ghiseului cum beleste ochii la mine. Raman stupefiata, cu limba inca atasata de timbru, si ochii la ea, clipind des. O intreb: ceva nu fac bine ?!
Saraca, da din cap in semn ca nu am facut nimic gresit, doar ca nu mi-a inteles gestul.
Intinde mana, apuca coltul plicului si … hatz! Cu o viteza uluitoare imi smulge plicul din mana, aproape si limba.
Urmatorul gest al ei, mi-a impresionat timpanul si orizontul vizual. A lovit cu atata brutalitate fatza stampliei de scrisoarea mea, incat toti stropii de saliva care i-am irosit pe timbru, au ajuns pe ochelarii damei.
Efectiv, si-a batut joc de toata straduintza mea.
Isi ridica privirea spre mine, cu lentilele pistruiate. Eu, ridic din umeri si intreb: s-a lipit pana la urma? Ranjesc cu toti dintii in gura, ca si raspuns salutabil tenului rosu-aprins-ca-focul al damei cu stampila in mana, mai moale de data asta.
~*~
Trec zile … zile, in sir. Nu primesc raspuns.
Sefu` sectiei (de altfel, foarte de treaba si intelegator) a zis ca vrea sa verifice evolutia starii mele, saptamanal. Astfel, s-a hotarat, sa scriu pe net.
Asa, am ajuns eu, sa postez pe acest blog.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)